29 dec. 2013

Excerpts from my Bible ... (4)

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.
Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.
Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.
Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.
Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.
Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. (1 Timotei 6:6-11)
 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. (Galateni 6:8)

22 dec. 2013

Preda Buzescu

De trei zile lupta n-a mai încetat,
Și tătarul pare c-a înaintat.
Dar Buzescu Preda vede cu durere
Floarea României ce pe vale piere.
Trece înainte pe un cal în jos
Ce varsă din ochii-i flacăre de foc.
Strigă cu tărie cetelor zdrobite,
Ce la glasu-i mândru se întorc uimite.
Iată că nepotul hanului tătar
Trece pe-un sălbatec, ager armăsar:
Unde se arată pe întinsa vale,
Prin oștirea noastră își deschide cale.
Iar Buzescu Preda, cum îl întâlni,

Îi eși-nainte și-astfel îi vorbi:
- ”Dacă nu ți-e frică și-ai credință-n tine,
O, tătare! Vino să te bați cu mine!”

Ei descălecară atunci amândoi
Și se iau la luptă ca doi juni eroi.
Ochii tuturora cată cu mirare
La Buzescu Preda și tătarul mare.
Ei se bat la raza stelei cei de foc,
Flăcările-i albe pe-a lor zale joc.
Vântul răcorește fruntea lor udată;
Și mânia dulce sufletul le-mbată.
Ei se bat în spade - spadele se frâng;
Și se iau în brațe - se smucesc, se strâng;
Când tătarul scoate o secure mică
Și lovind pe Preda, pavăza îi strică;
Dar el cu măciuca astfel îl lovi,
Încât deodată căzu și muri.

Iar după aceea oastea românească
Pleacă și învinge oastea tătărască.

(Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice și alte poezii - pag. 11-12)

7 dec. 2013

Cea de pe urma noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Și pe-o vale verde oștile dormea;
Dare pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă;
Stă în capul mesei, între căpitani,
Și recheamă dulce tinerii săi ani.
Viața noastră trece ca suava rouă
Când speranța dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viața lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna vară raze dulci și argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Și în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală și le mulțumește
Și luând paharul astfel le vorbește:

- ”Nu vă urez viața, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre rușinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi și triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară:
Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
Astfel e românul și român sunt eu
Și sub jugul barbar nu plec capul meu.

(Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice și alte poezii - pag. 9-10)

28 nov. 2013

Real si ideal ...

Atât realul cât și idealul sunt importante. Dacă nu ne uităm la ideal, realul ne va trage în jos mereu și mereu și ne va trânti la pământ. Idealul este cel care ne ajută să ne ridicăm, dar, ca să nu ne ridicăm prea sus și să ajungem cu capul în nori, intervine realul, care ne reamintește că de fapt trăim pe pământ, într-o lume pervertită de păcat. (pag.34)

(Samy Tuțac - Pledoarie pentru puritate)

Excerpts from my Bible ... (3)

Therefore, having been justified by faith, we have peace with God through our Lord Jesus Christ,  through whom also we have access by faith into this grace in which we stand, and rejoice in hope of the glory of God. And not only that, but we also glory in tribulations, knowing that tribulation produces perseverance; and perseverance, character; and character, hope. Now hope does not disappoint, because the love of God has been poured out in our hearts by the Holy Spirit who was given to us. (Romans 5:1-5)


24 nov. 2013

Excerpts from my Bible... (2)

„Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.”
Nimeni să nu se fălească, dar, cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre, şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu. (1 Corinteni 3:20-23)
 
În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngâmfă pe când dragostea zideşte. 
Dacă crede cineva că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. 
Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu. (1 Corinteni 8:1-3)

*Biblia - traducerea Cornilescu
 

9 nov. 2013

Împreună...

Valerie a întins pe nisip un prosop luat de la hotel. Andrew și-a pus capul pe genunchii ei și au privit împreună oceanul furios,
- Vreau să îmbătrânesc alături de tine, Andrew, să îmbătrânesc pentru a avea timp să te cunosc.
- Mă cunoști mai bine decât oricine.
- De când am plecat din Poughkeepsie, n-am cunoscut decât singurătatea. Alături de tine, renunț puțin câte puțin la această cunoaștere și sunt fericită.
Strânși unul lângă altul, în răcoarea nopții, au ascultat în tăcere valurile.
Andrew s-a gândit din nou la adolescența lor. Amintirile sunt uneori ca fotografiile decolorate de vreme, ale căror detalii sunt puse în evidență doar de o anumită lumină. A simțit că ei doi erau legați de o complicitate mai puternică decât orice pe lume. (Valerie&Andrew - pag.215)

(Marc Levy - Și dacă aș mai trăi o dată/Si c-etait a refaire)

7 nov. 2013

Mirosul vieții...

Fiecare anotimp, fiecare zi, fiecare minut care contează în viețile noastre au mirosul lor deosebit. (Alice - pag. 247)

(Marc Levy - Strania călătorie a domnului Daldry/L-etrange voyage de monsieur Daldry)

5 nov. 2013

Violența...

- De ce o trebui întotdeauna să se bată? a oftat el. Credeți că brutalitatea o fi inerentă naturii umane? (...)
- Cred că n-ar folosi la nimic, a spus Alice, fără să ezite. Răspunsul mi se pare evident. Băieților le place să se bată și, da, e în firea lor. Dar cu cât își măresc vocabularul, cu atât le scade violența. Brutalitatea nu e decât consecința unei frustrări, incapacitatea individului de a-și exprima furia prin cuvinte. De aceea, în lipsa cuvintelor, vorbesc pumnii. (Alice,starețul - pag. 242)

(Marc Levy - Strania călătorie a domnului Daldry/L-etrange voyage de monsieur Daldry)

4 nov. 2013

Circumstanțe...

Fiecare circumstanță a vieții, indiferent cât de urâtă, strâmbă sau distorsionată pare a fi, poate fi transformată, dacă se acționează asupra ei prin dragoste, iertare și ascultare de voia Ta. De aceea, încep să cred, Domnul meu, că Tu îngădui intenționat apariția răului în apropierea noastră, pentru lucrurile pe care le vrei schimbate la noi. Poate tocmai acesta este adevăratul motiv pentru care suntem aici pe pământ, unde abundă păcatul, tristețea și suferința, astfel ca noi să Te putem lăsa să ne înveți să acționăm asupra lor, ca din ele să obținem trăsături frumoase de caracter pentru viața veșnică. Aceasta este singura cale adevărată de a trata răul, nu doar legându-l pentru a nu produce răni, ci ori de câte ori este posibil, învingându-l prin bine. ( Mult Temătoarea/Îndurare și Slavă - pag. 189-190 )

(Hannah Hurnard - ”Picioare de căprioară pe înălțimi”/ Hind*s feet on high places)

3 nov. 2013

Amintiri...

Închide ochii și amintește-ți de toate acele mirosuri din copilărie, pielea ghiozdanului, mirosul de cretă și chiar cel al tablei, când învățătorul te dădea cu capul de ea, mirosul de ciocolată cu lapte preparată de mama ta în bucătărie. La noi, când mama făcea prăjituri, mirosea a scorțișoară, fiindcă o punea aproape în toate. În amintirile despre iarnă, îmi revine mirosul vreascurilor adunate de tata din pădure și arse în șemineu. În amintirea despre zilele de primăvară, regăsesc trandafirii sălbatici oferiți de el mamei, și mireasma lor, care umplea tot salonul. Mama îmi spunea întotdeauna: ”Dar cum de poți simți toate mirosurile astea?” N-a înțeles niciodată că îmi însemnam fiecare clipă a vieții cu aceste mirosuri speciale, că ele erau limbajul meu, modul meu de a percepe lumea care mă înconjoară. Și urmăream mirosurile orelor ce treceau, așa cum alții sunt impresionați văzând schimbările de culori din cursul zilei. Distingeam zeci de note: ale ploii șiroind pe frunze și amestecându-se cu mușchiul copacilor, pentru a se răspândi de îndată ce soarele exalta mirosul pădurii; ale ierburilor uscate de arșița verii și ale paielor adunate prin hambarele în care ne ascundeam; chiar și al mormanului de bălegar în care m-ai împins tu... și ale liliacului pe care mi l-ai dăruit în ziua când am împlinit șaisprezece ani.
(...)
Știi tu, Anton, că mâinile tale au un parfum piperat, un amestec de aramă, săpun și tutun?
Ai grijă de tine, Anton, sper că și ție ți-e puțin dor de mine. (Alice - pag. 203-204)

(Marc Levy - Strania călătorie a domnului Daldry/L-etrange voyage de monsieur Daldry)

2 nov. 2013

Altare...

Aceste vorbe o mirară și spuse, ”Dar am observat că după fiecare altar pe care l-am ridicat la cuvântul Tău, drumul a devenit mai greu și mai provocator.”
El zâmbi din nou și făcu observația că lucrul cel mai important atunci când construiești altare este că aparentele imposibilități se transformă în posibilități, iar faptul că de această dată momentul îi adusese pace și nu zbucium fu un lucru bun. ( Păstorul&Mult-Temătoarea - pag. 141 )

(Hannah Hurnard - ”Picioare de căprioară pe înălțimi”/ Hind*s feet on high places)

1 nov. 2013

Marriage (6)

Cheia tuturor relațiilor și a împăcării este ca fiecare parte să fie dispusă să vadă fața lui Dumnezeu pe chipul celuilalt. S-ar putea să schiopătăm, dar ne vom îndrepta în direcția bună. Vârsta sau boala s-ar putea să ne slăbească, dar vederea unei trăsături divine, chiar slab reflectată, va rămâne ceva minunat. Vor fi lupte, dar ne vom liniști unul pe altul pe brațul Său. Uneori s-ar putea să se lase tăcerea, dar vom continua să ascultăm îndeaproape ca buzele Lui să vorbească. S-ar putea ca uneori să vedem nedeslușit, dar ochii Săi vor continua să ne arate direcția.
Căsnicia pune față în față doi oameni devotați Dumnezeului, al cărui chip se arată clar celor doi, cand se văd unul pe altul în lumina Lui ce îi face să strălucească. Dumnezeu pune doi oameni împreună din cauză că fiecare dintre ei este răspunsul lui Dumnezeu la cererea celuilalt de a fi salvat de la singurătate. (pag. 151)

(Ravi Zacharias - ”Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebeca”/”I, Isaac, take Thee, Rebbekah)

31 oct. 2013

Marriage (5)

Într-un capitol anterior, am menționat faptul că există  câteva teme care se repetă în această poveste și am arătat că prima dintre ele este hesed sau bunătatea plină de dragoste. A doua temă importantă este constanța rugăciunii. Întreaga relatare este scăldată în rugaciune. Eliezer s-a rugat când și-a început misiunea, când s-a apropiat de destinație și când s-a întors acasa. Ce făcea Isaac când l-a văzut Rebeca pentru prima oară? Se ruga.
Auzim atât de des cinica remarcă cum că mariajul nu e ceea ce pare a fi. Ne-am putea întreba atunci: Ce este căsătoria? Nu cumva e încrederea sfântă a unor inimi devotate lui Dumnezeu, care au experimentat iubirea Lui și care cer binecuvântarea Lui peste legământul ce și l-au făcut unul altuia? Dacă într-adevăr este așa, atunci relația lor e măreață. (pag. 119-120)

(Ravi Zacharias - ”Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebeca”/”I, Isaac, take Thee, Rebbekah)

30 oct. 2013

Urcuș...

Apoi, înainte ca Mult-Temătoarea să-și dea seama ce se întâmplă, El săltă pe o stâncă mare de la marginea cărării, iar de acolo pe alta și alta, cu mișcări mai iuți decât puteau fi urmărite de ochii ei. El sări tot mai sus pe munți, până ce în câteva clipe Îl pierdu din vedere. În momentul în care dispăru, Mult-Temătoarea și noile ei tovarășe începură urcușul. Dacă cineva ar fi privit, ar fi avut în fața ochilor o priveliște ciudată, văzând-o pe Mult-Temătoarea șchiopătând spre Înălțimi, păstrând o distanță cât mai mare de cele două figuri învăluite, prefăcându-se a nu vedea mâinile lor întinse. Dar acolo nu era nimeni care să privească, căci dacă un lucru este sigur, atunci e acela că formarea picioarelor de căprioară reprezintă un proces tainic, fără spectatori. (pag. 55)


(Hannah Hurnard - ”Picioare de căprioară pe înălțimi”/ Hind*s feet on high places)

29 oct. 2013

Marriage (4)

Căsnicia nu este doar o împletire a trupurilor și a afecțiunii, ci e în ultimă instanță uniunea a doi oameni care merg înainte prin momente grele ce ar putea destrăma orice altă prietenie.
(...)
Dacă fiecare dintre cei doi vede acest angajament ca fiind unul în care toată viața merg mână în mână, dându-și întâietate unul altuia în cinste, căsnicia devine o frumoasă reprezentare a relației noastre cu Cristos. (pag. 111)

(Ravi Zacharias - ”Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebeca”/”I, Isaac, take Thee, Rebbekah)

28 oct. 2013

Înălțimi...

”Înălțimile”, răspunse Păstorul, ”sunt punctul de plecare pentru călătoria spre cele mai joase locuri din lume. Când vei avea picioare de căprioară și vei putea ”sări peste munți, sălta peste dealuri”, vei putea, la fel ca Mine, să alergi jos din Înălțimi cu cea mai mare dăruire de sine ca mai apoi să urci din nou pe munți. Vei fi în stare să urci pe Înălțimi mai ușor ca vulturul, căci numai pe Înălțimile Dragostei va putea cineva primi puterea de a se dărui până la umilință, într-o totală abandonare de sine. ( Păstorul - pag. 47 )


(Hannah Hurnard - ”Picioare de căprioară pe înălțimi”/ Hind*s feet on high places)

27 oct. 2013

Marriage (3)

”Consecințele cele mai scump plătite... se plătesc emoțional.” Ceea ce te-a îmboldit să acționezi este și ceea ce te rănește: sentimentele. Când ești atent la faptele tale, îți păzești și sentimentele. Risipirea în fapte determină eșecul sentimental.” (pag. 82)

(Ravi Zacharias - ”Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebeca”/”I, Isaac, take Thee, Rebbekah)

26 oct. 2013

Victorii...

Trebuie să-ți mărturisesc un mare adevăr, Mult-Temătoareo, pe care doar puțini îl înțeleg. Cele mai mari frumuseți ale sufletului omenesc, victoriile sale cele mai mari, realizările sale splendide, sunt întodeauna acelea pe care nu le cunoaște nimeni sau care doar se bănuiesc. Fiecare răspuns lăuntric al inimii omenești la Dragoste și fiecare victorie asupra egoismului reprezintă o nouă floare în pomul Dragostei. Multe vieți liniștite, simple și ascunse, necunoscute lumii, sunt veritabile grădini în care florile și roadele Dragostei au atins o asemenea perfecțiune încât devin loc de desfătare unde Însuși Regele Dragostei se plimbă și se bucură împreună cu prietenii Săi.
Unii din slujitorii mei au câștigat adevărate victorii și sunt efectiv iubiți și stimați de ceilalți oameni, dar întodeauna cele mai mari victorii ale lor vor fi asemenea florilor sălbatice, pe care nimeni nu le știe. ( pag. 44 )

(Hannah Hurnard - ”Picioare de căprioară pe înălțimi”/ Hind*s feet on high places)

25 oct. 2013

Marriage (2)

Așa trebuie să fie căsătoria în profunzimea ei și în tot ce atinge. Nu este deloc surprinzător că Biblia ne spune că Rebeca l-a mângâiat pe Isaac la începutul căsniciei lor pentru pierderea mamei sale. Bunătatea este o calitate rară, dar de neprețuit dacă vrem să păstrăm căsnicia la adevărata ei valoare.
Bunătatea este atingerea, privirea, bătaia inimii și acțiunea ce caută să-l prețuiască și să-l ocrotească pe acela căruia îi spui ”Te iubesc”. Angajamentul voinței și bunătatea sunt componente care îmbină într-un amestec încântător, făcând din locuință un cămin, un liman al amintirilor de neprețuit.(pag 69)

(Ravi Zacharias - ”Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebeca”/”I, Isaac, take Thee, Rebbekah)

23 oct. 2013

Dragostea = ... + camaraderie

I s-a alăturat jos, pe podea, în fața lui, cu picioarele strânse sub ea, pentru că auzi mai bine tăcerea celuilalt când ești așezat la înălțimea lui. (pag. 150)

(Catherine Siguret - Te iubesc/Je vous aime)

21 oct. 2013

Diferență de vârstă...

Hector Schlimmer nu mai era cel ce fusese odinioară, Alice nu era încă ceea ce avea să fie, iată toată drama diferenței de vârstă. (pag. 91)

(Catherine Siguret - Te iubesc/Je vous aime)

19 oct. 2013

Marriage (1)

Isus a spus că nu există dragoste mai mare decât aceea de a-ți da viața pentru prietenii tăi. Dar probabil că e mai dificil să trăiești o viața în care să mori continuu față de tine însuți decât să mori într-o clipă. Căsnicia presupune multă trudă...(...)... dragostea romantică trebuie să fie completată de o voință puternică și de un anumit nivel al legământului făcut cu tine însuți și permanent actualizat.
Este important să-ți amintești, înainte de a păși spre altar, că trebuie să mori față de tine însuți. Ești gata să te sacrifici în fiecare zi pentru acea persoană? (...) Fii convins că mariajul te va costa totul. (pag.49)

(Ravi Zacharias - ”Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebeca”/”I, Isaac, take Thee, Rebbekah)

17 oct. 2013

Proverb chinezesc

Sursa nemulțumirii noastre sunt problemele mici. Oamenii nu se-mpiedică de munți, ci de pietre.

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

15 oct. 2013

Fascinatia raului

Cu cât îți voi greși, te voi iubi.
Adrian Paunescu
Dacă am ști să cernem binele de rău și să ne dăm unii altora brânci pe calea corectitudinii, am trăi într-o lume de îngeri. Disecția este însă atât de dureroasă și necesită atâta precizie, încât procentul celor care se încumetă să o facă se anemiază pe zi ce trece. Cine n-a făcut rău niciodată să ridice piatra și să o arunce... Se încumetă cineva?!!
Separarea dintre bine și rău se limitează la social și ține strict de civilizație. Luați separat și dezbărați de mentalități morale și religioase, indivizii sunt tentați să se călăuzească nu după principii învățate, ci după instincte. În lumea decojită de morală, binele e plicticos. Doar răul ne face cu ochiul, ademenitor. Am cam vrea cu toții să furăm câte ceva. De-aia există proști pe lume, ca să trăiască bine deștepții. Ne-ar plăcea să ne turnăm minciuni ca niște ploi dezlănțuite. Câteodată ne-am dori nu să crape doar câte-o capră a vecinului, ci chiar vecinul însuși. Iar despre înșelat n-are rost să mai vorbim. Încercând să ne găsim împlinirea sufletului, ochii noștri alunecă după trupuri apetisante și nu suntem, vai, nu suntem în stare să-i ferecăm sfios sub gene.
Ce e bine? Ce-i rău?
Binele unuia e răul altuia. Cineva câștigă și altcineva pierde. Suntem într-o continuă alba-neagra cu noi înșine, dar savoarea și farmecul vieții vin tocmai din încercarea noastră de a ne plasa, undeva, între bine și rău. Viața e frumoasă pentru că e colorată. Nu albă, nu neagră, ci tărcată. Iar răul e misterios, interdicțiile se cer încălcate. Așa s-au născut bancurile care deplâng plictiseala din rai și parangheliile înfocate din iad. Așa s-au inventat zicalele gen ”Fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor ele”. E adevărat, e crunt de adevărat că femeile nu au vise erotice cu domnii gospodari, care bat covoarele o dată pe lună și știu să pună murături, ci cu Don Juanii care știu să te facă să suferi. ah, să te perpelești, să mori de gelozie, să arzi de îngrijorată dorință. Foșnește în noi, răcoros și superb, fascinația răului. ( Alice Năstase - pag. 176-177 )

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

13 oct. 2013

Și totuși există duminici ...

”Eu am fost aruncat
- sămânță, idee? -
Într-un lut sărac și oropsit.
Și totuși,
uneori, mi-a fost dat
să fiu fericit.” Victor Felea
Pe aceeași planetă albastră locuiesc două specii ciudate, străine, diferite. Nu bărbații și femeile, nici vorbă! Noi, locatarii sexelor opuse, suntem în mod iremediabil legați unii de alții prin condamnarea superbă la iubire. Dar lumea poate fi oricând împărțită în jumătatea celor care aleargă după dragostea și a celor care fug mâncând pământul după bani.
E destul de greu să faci diferența între unii și ceilalți pentru că, de obicei, toată lumea își trăiește viața după aceleași reguli. Străbatem zilele săptămânii într-o grabă care ne face să părem zănatici, uituci, risipiți. Bifăm, una câte una, treburile scrijelite-n agende. Vânăm locuri de parcare, turtim pedala accelerației la podea, vorbim la telefon în timp ce conducem. Iar când săptămâna își cere dreptul la odihnă, alegem de prea multe ori să muncim în continuare, să nu ne oprim din goană, să nu facem fericită zăbavă nici întru cititul cărților, nici întru răsfoitul propriilor gânduri.
Unii detestă weekendurile pentru că în cele două zile binecuvântate nu mai pot construi castele financiare. Altora le e teamă de zilele libere pentru că îi obligă să-și amintească. Fiecare răgaz de gândire prelungă le răsucește în răni toate cuțitele amintirii. Fiecare siestă evazată peste marginile ceasurilor leneșe îi lovește în rafale cu aceleași întrebări cărora nu le-au putut găsi răspuns nici măcar atunci când strădania lor dobora toate recordurile concentrării. Și-atunci și unii și alții așteaptă, cu disperare, cu deznădejde, să se facă luni. Să înceapă să rostogolească minutele, ceasurile, clipele, construind aceleași poduri către nicăieri, tăind cu o fulgerare de scris treburile înțesate-n agende.
Și totuși există sâmbete molcome și există duminici ospitaliere. Există ceasuri în care avem dreptul să ne refugiem în propriul nostru zâmbet. Există drumuri tivite cu maci superbi, care duc nu spre amintirea fostelor iubiri, ci spre viitoarele ore ale fericirii noastre posibile. Există bani destui pe lume pentru cei care și-i doresc mai presus de dragoste, și există iubire fără margini pe pământ, pentru cei care o prețuiesc cu măsurile valorilor supreme. Doar puterea noastră de-a ne face timp să le căutăm, să le așteptăm nu este aproape niciodată de-ajuns. (Alice Năstase - pag. 173-175)

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

11 oct. 2013

Femeie sau bărbat ?

Trăiesc într-o lume în care, atunci când mărturisesc că aș fi vrut să fiu femeie, ca toate femeile lumii, să atârn delicat în grija unui bărbat, să scap de încercările prea masculine ale supraviețuirii în ograda barbară în care locuim, mi se explică, cu intonație nemiloasă, că nu sunt o femeie ca oricare alta. Că inteligența și talentul meu mă condamnă la putere și luptă. Că viața mea așa trebuie să arate și că greșesc neîncercând să țin mai strâns frâiele existenței concrete.
Ce sex ar fi trebuit să am ca să-mi fie mai ușor? În ce tabără a umanității mi-ar fi fost mai bine să mă nasc, ca să mă simt liberă, ca să nu mai port cu mine, deopotrivă, și ispita care ucide perfecțiunea iubirii și povara tentației de-a spune chiar și adevăruri ce rănesc?
Mă balansez între poli dușmănoși, mă sfâșii căutându-mi locul, între două tărâmuri care nu mă revendică și nu mă acceptă. Prea femeie ca să nu știu să plâng, prea bărbat ca să primesc ajutor. ( Alice Năstase - pag.172 )

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

9 oct. 2013

Copiii vs. iubitul ...

Cu copiii mei sunt, asadar, asa cum mi-as dori sa fie iubitul meu cu mine, dar stiu ca eu nu ma port cu iubitul meu asa cum le cer copiilor mei sa se poarte cu mine. Nu-l ascult cand imi cere supunere, nu-l cred atunci cand imi spune ca stie el ce-i mai bine pentru mine si nici nu-l iau in seama atunci cand jura ca, daca-am sa fac cum zice el, o sa ne fie mai cald si mai pufos amandurora.
An de an, cand se crapa de iunie, dau buzna peste noi nostalgii puerile. As vrea sa regasesc  in tandretea iubitului aceeasi grija pe care-o asez in fiecare gest pe care-l fac pentru copiii mei. as vrea sa-mi aduca bomboane-inimioare de ziua copilului, si sa ma alinte in fiecare seara, de dragul de-a-mi aduce vise cu parfum. Sunt gata sa dau truda pe rasfat, dar nu vreau sa scap din mana haturile deciziei. Mi-e dor de neputinta anilor naivi, dar nu intr-atat incat sa vreau sa uit durerea si lumina de a fi femeie. Mi-e drag sa serbez, ca mama, 1 Iunie, dar parca-as vrea sa mai fiu, si la inceput de iunie, si in alte zile de nesarbatoare, copilul care isi jura ca, daca se va face mare si va avea, la randu-i copii, nu se va intoarce niciodata acasa fara cadouri, ca nu ii va iesi din vorba niciodata tatalui, dar nici nu il va lasa pe barbat sa fie nedrept si uituc. Cat am reusit sa respect din promisiunile copilariei? Doar fetita mea balaie, neintelesul meu fiu ma vor judeca peste ani, peste vieti. ( Alice Nastase - pag. 146-147)


(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

7 oct. 2013

Know-how...

Obsesia hainelor si hipergateala sunt semne de provincialism, de lipsa a unei anumite stiinte sau a intuitiei. Prostul-gust nu sta bine fara siguranta de sine. ( Aurora Liiceanu - pag.57 )


(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

6 oct. 2013

Excerpts from my Bible...

Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.
Dacă deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?
Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va osândi el pe tine, care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur?
Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe din afară, în carne. 
Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. ( Romani 2:25-29 )


Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. ( Galateni 2:16 )
 
Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile.
Dacă cineva a fost chemat pe când era tăiat împrejur, să rămână tăiat împrejur. Dacă cineva a fost chemat pe când era netăiat împrejur, să nu se taie împrejur.
Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.
Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat. 
Ai fost chemat când erai rob? Să nu te nelinişteşti de lucrul acesta; dar, dacă poţi să ajungi slobod, foloseşte-te. 
Căci robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod care a fost chemat este un rob al lui Hristos.
Voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Nu vă faceţi, dar, robi oamenilor.
Fiecare, fraţilor, să rămână cu Dumnezeu în starea în care era când a fost chemat. ( 1 Corinteni 7:17-24 )


*Biblia - traducerea Cornilescu

 
 

5 oct. 2013

Legea nu interzice omului decat ceea ce el ar fi capabil sa faca. ( Alice Nastase - pag.15 )


(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

3 oct. 2013

Precautie...

O grindina de adio ne-a ciuruit inima si, din prostie sau din mandrie, n-am deschis umbrela la timp. ( Alice Nastase - pag.8 )

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

28 sept. 2013

Isaia 44

Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe Urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.
Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! 
Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu demult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”
Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine.
Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el? 
Iată, toţi închinătorii lor vor rămâne de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sunt decât oameni; să se strângă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine.
Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar, dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri. 
Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.
Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe care şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.
Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol şi îngenunchează înaintea lui!
O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură şi se satură; se şi încălzeşte şi zice: „Ha! Ha! m-am încălzit, simt focul!” 
Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: „Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!”
Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă. 
Niciunul nu intră în sine însuşi, şi n-are nici minte, nici pricepere să-şi zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o: şi să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?” 
El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” – 
Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita! 
Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele, ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat. – 
Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel. 
Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine? 
Eu zădărnicesc semnele prorocilor mincinoşi şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi şi le prefac ştiinţa în nebunie. 
Dar întăresc cuvântul robului Meu şi împlinesc ce prorocesc trimişii Mei; Eu zic despre Ierusalim: „Va fi locuit” şi, despre cetăţile lui Iuda: „Vor fi zidite iarăşi şi le voi ridica dărâmăturile.”
 
(Biblia - versiunea Cornilescu) 

26 sept. 2013

Compasiune...

- Fiindcă  aș vrea să-ți dăruiesc o vorbă. Cea mai bună dintre toate.
- Da? Care?
- Compasiune. Care, după cum știi, e putința de a intra în pielea semenului, de a simți odată cu el ceea ce simte.
- Da, îmi place. Dar de ce spui că-i vorba cea mai bună?
- Fiindcă-i singurul cuvânt cu care nu rănești, nu torturezi, nu arestezi, nu omori... Mai curând invers, eviți toate astea. Există și alte vorbe frumoase: iubire, libertate, onoare, dreptate. Dar toate, absolut toate, pot fi schimbate, folosite drept arme, și pot face victime. Din dragoste pentru Dumnezeul lor, cruciații aprind ruguri, dintr-o iubire fără sens, ibovnici geloși își omoară iubita. Nobilii își chinuiesc iobagii și profită de ei, în numele onoarei lor presupuse; libertatea nu poate presupune închisoare și moarte pentru alții, iar în ceea ce privește dreptatea, toți cred că-i de partea lor, chiar și tiranii cei mai cruzi. Numai compasiunea se pune în calea acestor exagerări; e o idee ce nu poate fi impusă altora prin sânge, fiindcă te obligă să faci tocmai contrariul, să te apropii de ceilalți, să simți ca ei și să-i înțelegi. ( Nyneve & Leola - pag. 410 )

Compasiune: putința de a simți suferința, teama, nevoia celuilalt. Înțelegerea profundă a durerii celorlalți, la care ajungi numai după ce ți-ai înțeles propria durere. ( Leola - pag. 411 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

24 sept. 2013

Continuitate...

... Mă gândesc la tinerii războinici care au luptat cu atâta bravură luni în șir, care au ales cu curaj fără pată această moarte atroce. Îi cunosc bine pe toti, mi-au fost prieteni. Sunt ultimii din lunga istorie de lupta și rezistență, ultimele victime ale războiului nesfârșit purtat de cruciați. În afara trosnetelor oribile ale rugului imens, nu se mai aude nimic. Odată moarte cântecele, domnește o tăcere absolută, tăcerea grea a represiunii. ”Aici a murit frumoasa tinerețe” , spunea Robert Wace în Romanul Lui Brut, plângând măcelul ultimei bătălii a regelui Artur, în care și-au pierdut viața regele și Cavalerii Mesei Rotunde. Ochii mi se umplura de lacrimi...
- Oare de câte ori va mai trebui să moară frumoasa tinerețe? întreb cu o furie seacă, care mi se oprește în gât, aproape , mă sufocă.
Nyneve se uită la mine.
- Te poți uita și din cealaltă parte, îmi răspunde, cu ochii înroșiți, dar liniștită. Te poți întreba și de câte ori se va mai naște. ( Leola & Nyneve - pag. 397-398 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

22 sept. 2013

Maturitate...

Maturitate: indiciul că percepi lumea și te înțelegi pe tine, inutiția echilibrului între lucruri. Apropierea dintre rațiune și iubire. Cunoașterea propriilor dorințe și a propriilor temeri. ( Leola - pag. 363 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

18 sept. 2013

Destin...

Oamenii numesc îndeobște destin ceea ce li se întâmplă când își pierd puterea de a lupta. 
(Leola - pag. 308)

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

15 sept. 2013

Timpul ...

... iar vârsta ne învață, dacă nu ne omoară. Timpul e un râu, schimbările aduse de vremuri sunt ca viiturile ocazionale ale curentului. E imposibil de oprit curgerea apei: dacă încerci să o oprești, te duce cu ea. Putem totuși să îndreptăm cursul apei, ca să nu ne inunde, și chiar să profităm de forța ei în folosul nostru. Mai bine morar decât înecat... ( Eleonora de Aquitania - pag. 159 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

14 sept. 2013

Vorbele...

... Vorbele emoționante ies din gura prea repede si, de obicei, spun pâna la urmă lucruri ce nu-s întru totul adevărate. Trebuie să arătăm respect vorbelor, fiindcă-s vasul pe care ni-l dă forma. Timpurile neîndurătoare sunt mereu mincinoase, împănate cu vorbe rele. Baltagul călăului n-ar tăia, rugul intoleranței n-ar arde, dacă nu le-ar susține vorbele false. Biblia spune: ” La început a fost Cuvântul. ” Cuvântul ne face oameni, ne deosebește de animale. Sufletul e pe buze. Spre nefericirea noastră, oamenii nu mai respectă ceea ce spun. Asculta-l cu atenție pe fra Angelico, ai să descoperi otrava ascunsă în vorbele-i de mătase. E ca maestrul lui: lui Bernard de Claraval i se spune Doctorul Mieros, căci vorbele-i sunt ca mierea. Vorbele nu trebuie să fie ca mierea, lipicioase și dense, capcane dulci pentru muște neprevăzătoare, ci străvezii și curate ca sticla, ca să privim lumea prin ele. ( Nyneve - pag. 142 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

17 aug. 2013

Magie si/sau stiinta...

... Numai că sunt două forme de magie. Există o magie care este lucrarea diavolului și care urmărește prăbușirea omului prin acțiuni despre care nu este îngăduit să vorbim. Dar este și o magie care este lucrarea lui Dumnezeu, acolo unde știința Domnului iese la iveala prin știința omului, care slujește să transforme natura, și care are unul dintre scopuri acela de a prelungi însăși viața omului. ( Guglielmo - pag. 104-105 )

... știința nu constă numai în a afla ceea ce trebuie sau se poate face, ci și în a afla ceea ce s-ar putea face și care poate că nu trebuie făcut. ( Guglielmo - pag. 116 )

( Umberto Eco - În numele trandafirului/ Il nome della rosa )

24 iun. 2013

*** (41)


În suflet ars de ani și chin
Un templu alb și-nsingurat
Închide tot ce prin destin,
Spre fericire ni s-a dat.

Nu-i nime-ngăduit sa vie
Sub zidul tainei ne-ntinate:
Mai bine mută gura-mi fie
Decât la alții drum s-arate.

Dar numai ce te-am cunoscut,
Și să pătrunzi nu  fost-a greu,
Chiar ieri - sau veacuri au trecut? -
În taina sufletului meu.

Iar astăzi, făr de-a mea voință,
Tot cercetez în amintire
Surâs din dulce suferință
O stea mai limpede-n iubire.
(A.A. Fet - 1867)

20 iun. 2013

Dumnezeu Însuși a creat emoțiile omului. El știe cât de ușor poate fi zdrobită inima omului. Gândirea poate fi afectată. El cunoaște durerile vieții... deoarece oamenii sunt răniți... și apoi îi rănesc pe alți oameni. De asemenea, El știe cât de rezistente ne-a făcut și cunoaște capacitatea naturală a fiecăreia dintre noi de a fi restaurată și refăcută. El știe că putem iubi chiar atunci când nu ne simțim iubite deoarece El ne iubește suficient de mult ca să ne dea această putere. El știe că nu suntem câtuși de puțin așa de fragile cum credem că suntem, dar ne comportăm așa cum credem că suntem. El știe că avem capacitatea de a fi extraordinare și nu doar în ciuda experiențelor pe care le-am avut, ci datorită lor.
Dumnezeu știe că suntem nesigure. Dar nu trebuie să fim. Și El nu ne va lăsa destul de mult singure. El are suficientă siguranță pentru mine, pentru tine și pentru acelea dintre noi care Îl numesc pe Cristos Mântuitorul lor. El a turnat propriul Lui Spirit sigur în vasele noastre slabe de lut. Draga mea, siguranța ta este în tine. Auzi ceea ce îți spun? O ai in tine.
(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 125)

8 iun. 2013

Satul Aplecat

Înțeleptul se cunoaște la supărare, prietenul la nevoie, și dragoste cu sila nu se poate.
Se zice că în drumurile lui, Păcală a poposit odată lâng-o fântână. Cum sta acolo, el, lângă fântână, și sorbea apă să se răcorească, iată că a trecut o nunta. Nuntașii chiuiau, se veseleau, numai mireasa hohotea de plâns de îi sălta cămașa din spinare.
- Las-o să plângă, zicea mirele, că s-o deprinde ea cu mine. Destul c-o iau săracă, îmi fac milă de tată-său, de mamă-sa, că altfel îi duceam la ocnă, nu mai vedeau lumina zilei. Mi-erau datori vânduți pentru mălai. Ei, sărăcie, sărăcie, ce nevastă îmi dai mie!...
Și bine zicea mirele, pentru că fata era frumoasă coz, ca trandafirul, iar el, buhos, bătrân - putea să-i fie tată - gros ca o bute și urât.
Însă bogat, bogat, de nu știa la pungă socoteala.
- Ia stați, măi oameni buni, a zis flăcăul, văzând pe biata fată cum plângea. Ce chiuiți atât de tare?
- Petrecem, a răspuns bogatul, eu și cu neamurile mele. Mi-am luat nevastă după plac, și-o duc acasă să nuntim. Tu cine ești, măi, coate goale?
- Eu? Un băiat, un oropsit, a zis Păcală. Vin de pe deal. Am aflat lângă un copac o groapă mare, încărcată numai cu galbeni, cu galbeni lucitori... Mă duc să caut un sac mai larg, să mi-i adun, să-i duc în satul meu, la VaiDeEi, să scap și eu de sărăcie, să-i pricopsesc pe toți...
- Să-i pricopsești pe toți?... Hă, hă!... că prost mai ești și tont mai ești, a rostit mirele. Du-te și adă-ți sac, de-acasă, din Vaideei... Da'unde-ai zis că e comoara?
- Colo pe deal, unde-i stejarul cel rotat.
- Acolo e?
Și s-a făcut Păcală că pornește cu pas întins spre Vaideei. Numai că n-a mers mult și-a sărit pe-o latură de drum, și s-a ascuns într-un tufiș.
Atuncea mirele, nuntașii, lăsând acolo, lângă fântână, pe mireasă, s-au repezit ca niște câini înfometați, în sus, pe deal.
Unii și-au rupt cămășile în goană, alții gheroacele, scurteicile, care ce-avea, să aibă în ce pune galbenii, să ia mai mulți.
Păcală-n timp ce fugeau ei s-a-ntors iute lângă mireasă.
Și ea plângea, plângea să zici că își dă duhul, nu alta.
- Ce-am să mă fac eu lângă urât, lângă bătrân? hohotea ea. Și era gata, gata, biata fată, să se arunce în fântână ca să-și ia viața, de cât amar avea în suflet.
- Fetică hăi, a zis Păcală, ținând-o să nu sară în fântână. Moartea vine lesne. Viața o capeți mai greu. Nu te pripi pentru atâta. Vrei să te scap eu de buhos?
- Cum să nu vreau, flăcăule? plângea mireasa. Dar cum? că nu mai este cu putință. Nu mă mai scapă decât moartea...
- Stai binișor, i-a zis Păcală și i-a șters lacrimile de pe chip. Uite, du-te acolo în desiș, leapădă-ți straiul de mireasă, îmbracă-te cu schimburile astea ale mele, ia și trăistuța cu bucate, și fugi unde-oi vedea cu ochii... Ai unde să te duci?
Fata a lăsat ochii rușinată.
- Am... un flăcău pe nume Ion. Mi-i drag. Și... noi juraserăm să ne luăm... Da e sărac... Și-a venit bogatul cu urgia... M-a luat din casa părintească... Acuma fug. Mă schimb numaidecât. Dar... stai, s-a-ntors copila spre Păcală. Tu ce-ai să faci?
- Mă fac mireasă-n locul tău...
- Mireasă?... Tu?... a început să râdă fata. Cum să se facă un flăcău mireasă?... Și-apoi, dacă te află buhosul, te spânzură, flăcăule. E rău și n-are milă de nimeni...
- Lasă, n-ai grijă tu de mine! a râs Păcală. Du-te și schimbă-te. Lasă acolo straiele, marama și fugi, că se întorc. Auzi-i că și vin...
Și fata n-a mai stat pe gânduri. S-a dus și s-a schimbat. Păcală a luat hainele și s-a-mbrăcat cu ele. Și-a pus pe cap marama și și-a lăsat-o peste chip. Apoi s-a așezat lângă fântână, făcându-se că plânge și suspină.
Tocmai soseau acolo și nuntașii. Erau toți rupți și nădușți.
- Ne-a păcălit! strigau ei toți. Ne-a stricat nunta, păcăliciul!
Și mirele striga mai tare decât ceilalți:
- Dacă îl prind, îi sucesc gâtul... ! Haide, mireasă, hai acasă... și îl trăgea de mână pe Păcală, ducându-l către casa lui.
L-a dus acasă pe Păcală și-acolo a și-ncept nunta. S-au adus vin, bucate bune. Păcală se făcea că plânge.
- Ia dă-ți, mireasă, vălul de pe față, zicea bogatul.
- Nu pot, că prea-s înlăcrămată, îi răspundea Păcală de sub marama, cu glasul subțiat.Lasă-mă să-mi mai treacă.
Iară lăutarii zdrăngăneau pe dible și mirele cânta cu glasul ca o bute veche, dată de-a rostogolul pe un deal:
- Taci, mireasă, nu mai plânge,
Că la mamă-ta te-oi duce,
Când o face plopul pere
Și răchita micșunele.
- Ia hai, mireasă, să jucăm, zicea din nou buhosul spre mireasă.
- Lasă, mai către dimineață, atunci e mare veselia... Îi răspundea încet Păcală.
Și toți nuntașii râdeau, râdeau cu hohote, privindu-i.
- Cine râde la urmă râde mai bine, zicea Păcală de sub maramă.
- Ce-ai spus, mireasă? întreba buhosul. Ai vreo dorință? Că numai astăzi îți împlinesc eu toate voile. De mâine ai să-mi fi supusă...
- Am, glăsui Păcală iarăși, subțire, prefăcându-și vocea, de sub maramă. Vreau să mă duc oleacă afară și să mă răcoresc. Să-mi șterg lacrimile de pe chip. E timpul să înceapă veselia...
- Nu. C-ai să fugi, zicea buhosul... Nu sunt eu prost... Au mai fugit mirese-n noaptea nunții...
- Cum am să fug? zicea Păcală. Dezleagă-ți brâul de pe mijloc. Leagă-mă de picior c-un cap al brâului și ține tu celălalt cap. Când îmi faci semn, mă-ntorc îndată.
- Așa? Așa mai merge! zicea bogatul. Stai să te leg.
Și-a legat-o pe mireasă de un picior. Iară celălalt cap l-a strâns în mână, să nu-i alunece cumva. Păcală a ieșit afară. Și mirele a prins s-aștepte. A așteptat, a așteptat,  a sorbit el ulcele, a tot sorbit.
- Unde-i mireasa? întrebau nuntașii.
- Afară să se răcorească. Să-și șteargă lacrimile de pe chip. A zis că-i timpul să-nceapă veselia... glăsuia mirele trufaș, cu glasul răgușit de băutură.
- Așa a zis? Atunci să vie și să ne veselim, strigau nuntașii.
- Vină, mireasă, vrem să ne veselim cu toții, a strigat mirele, poruncitor ca un stăpân, spre tinda unde i se afla mireasa.
- Poate încă mai plânge! au zis nuntașii.
- Mireasă, vină! a răcnit stăpânul. Hai să ne veselim...
Și a tras încet de brâu. Brâul ședea pe loc. A tras mai tare. Brâul tot se ținea. S-a săltat în picioare mirele și-a tras, încordându-și puterile, cât putea el. Și a tras, și a tras. Iară de-afară s-a auzit un muget și-un sunet de talangă.
- Ce este? Ce s-aude? au sărit toți nuntații de pe lavițe.
Și mirele a tras, a tras. Și, ce să credeți, dragii mei, pe usă a intrat o vacă, cu-o talangă la gât, și cu marama miresii peste coarne, mugind către nuntași! Brâul era legat de gâtul ei. Și pe talangă un răvaș:
” Asta-i mireasa care-ți trebuiea ție. Nu o copilă ca un trandafir. Dragostea nu este de vânzare, ca o vacă, buhos afurisit. Află acestea de la mine, feciorul ce mă cheamă Păcală.”
Nu vă mai spun ce râs a fost pe urmă. Nuntașii, de, ca rude și ca oaspeți, râdeau mai acru. Da se adunase satul pe la ferestre. Și toți râdeau atât de tare, că s-auzea la șapte poștii.
- Buna mireasă i-a găsit Păcală bogatului, ziceau sătenii. E cumpărată, cum îi place lui.
Și șapte zile, șapte nopți, ba poate și mai bine, au tot râs de buhos, care se tăvălea pe jos, urlând de ciudă, jurându-se c-o să-l ucidă pe Păcală.
Atât au râs, că satul s-a cutremurat, și s-a lăsat în jos pe-o rână.
De-atunci îi zice Satul Aplecat.

(Alexandru Mitru - Povești Cu Tâlc)

30 mai 2013

Mandria

Această rădăcină nu se referă la cultură, ci la eul nostru și toate îl avem. Haideți să îl confruntăm. Uneori oamenii și unele situații ne fac să ne simțim nesigure, deoarece, pur și simplu ne fură mândria. Chiar dacă am lăsa deoparte toate loviturile vieții și toate celelalte rădăcini ar fi scoase din pământ, ne-am lupta cu nesiguranța deoarece ne luptăm cu mândria. Gândește-te puțin la legătura evidentă dintre cele două:

Nu suntem singurele femei din viața soților noștri, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem cele mai înzestrate persoane în viață, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem prima alegere de fiecare dată, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem preferatele cuiva, iar asta ne rănește mândria.
Nu putem face totul singure, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem prima prioritate a altcuiva, iar asta ne rănește mândria.
Nu ne simțim speciale, iar asta ne rănește mândria.
Nu obținem promovarea dorită, iar asta ne rănește mândria.
Nu câștigăm lupta, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem plătite dupa valoarea noastră, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem plătite deloc, iar asta ne rănește cu adevărat mândria. 

Nu minimalizez durera autentică a acestui tip de raționament. Doar pentru că mândria umple o inimă nu o împiedică să fie zdrobită. Doar o împiedică să fie vindecată.
Am ajuns la concluzia că nu avem o povară mai mare în viață ca eurile noastre îngâmfate. Nici o forță exterioară nu are puterea de a trăda și de a ne conduce greșit așa cum o fac eurile noastre. Mândria ne convinge să renunțăm la iertare și ne oprește de la a ne asuma riscuri. Mândria ne fură intimitatea deoarece intimitatea necesită transparență. Mândria este un exploatator ca nimeni altul, și dacă nu ne poate conduce la distrugere, ne va mâna spre distracție. Gândește-te la nebunia pe care o poate produce această trăsătură măruntă:

Dacă nu putem fi cele mai atractive, cel puțin putem fi cele mai bune la ceva anume.
Și dacă nu putem fi cele mai bune la ceva anume, cel puțin putem fi cele care muncesc cel mai din greu.
Și dacă nu putem fi cele care muncesc cel mai din greu, cel puțin putem fi cele mai plăcute.
Și dacă nu putem fi cele mai plăcute, cel puțin putem fi cele care atrag cel mai mult atenția.
Și daca nu putem fi cele care atrag cel mai mult atenția, cel puțin putem fi cele mai religioase.
Și dacă nu putem fi cele mai religioase, cel puțin putem fi cele mai epuizate.

Și lista nu se termină niciodată, deoarece eurile mari insistă să fim ”cele mari”. Nu doar femei obișnuite. Suntem atât de disperate să avem semnificație. Ne trăim viețile strigând: ”Să mă remarce cineva!” Și vrei să auzi ceva interesant? Dumnezeu ne-a făcut exact în felul acesta.
Această nevoie este pusă în ființele noastre pentru a ne trimite să-L căutăm pe Creatorul nostru, care ne poate da mai multă semnificație decât îi putem face față. El nu doar că ne observă, El nu-Și ia niciodată ochii de la noi. Din când în când, avem câte o clipă de claritate și ne simțim cunoscute de ceva - Cineva - de o măreție inestimabilă.

(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 92-93)

25 mai 2013

... lyrics of my life ... (4)


Marc Anthony - You Sang To Me
Oh...
I just wanted you to comfort me
When I called you late last night you see
I was fallin' into love
Yes, I was crashin' into love
Oh of all the words you sang to me
About life, the truth and being free, yeah
You sang to me, oh how you sang to me

Girl, I live off how you make me feel
So I question all this being real
'Cause I'm not afraid to love
For the first time I'm not afraid of love

Oh, this day seems made for you and me
And you showed me what life needs to be
Yeah, you sang to me, oh you sang to me

All the while you were in front of me I never realized
I just can't believe I didn't see it in your eyes
I didn't see it, I can't believe it
Oh but I feel it
When you sing to me
How I long to hear you sing beneath the clear blue skies
And I promise you this time I'll see it in your eyes
I didn't see it, I can't believe it
Oh but I feel it
When you sing to me


Just to think you live inside of me
I had no idea how this could be
Now I'm crazy for your love
Can't believe I'm crazy for your love
The words you said you sang to me
And you showed me where I wanna be
you sang to me, oh you sang to me

All the while you were in front of me I never realized
I just can't believe I didn't see it in your eyes
I didn't see it, I can't believe it
Oh but I feel it
When you sing to me
How I long to hear you sing beneath the clear blue skies
And I promise you this time I'll see it in your eyes
I didn't see it, I can't believe it
Oh but I feel it
When you sing to me


All the while you were in front of me I never realized
I just can't believe I didn't see it in your eyes
I didn't see it, I can't believe it
Oh but I feel it
When you sing to me
How I long to hear you sing beneath the clear blue skies
And I promise you this time I'll see it in your eyes
I didn't see it, I can't believe it
Oh but I feel it
When you sing to me

All the while you were in front of me I never realized
I just can't believe I didn't see it in your eyes
I didn't see it, I can't believe it
Oh but I feel it
When you sing to me
How I long to hear you sing beneath the clear blue skies
And I promise you this time I'll see it in your eyes
I didn't see it, I can't believe it
Oh but I feel it

4 mai 2013

*** (40)


Cu cât mai fără de nădejde
S-adună anii să ne-nstrăine,
Pe-atâta dorul prețuiește
Minuta ce-o petreci cu mine.

Pot curgerea neîmpăcată
A timpului, uitând, să-ndur,
Cât, printre genele-ți, mă cată
Un tânăr zeu din pur azur.

Zavistii ard sporind în pară
Și mi le știu și bine nu mi-i.
Ci cum pe chipul de fecioară
Opri-s-or ochii toți ai lumii?

Ce preț pe vis pui în secret,
Cât nu cunoști al vieșii ham!
În bietul suflet de poet
Acelui vis - liman și hram.
(A.A. Fet - 1861?)

20 apr. 2013

Dușmanul sufletului tău are mult de câștigat dacă nu te ocupi de nesiguranțele tale. Nu-l lăsa să aibă o astfel de victorie. Rămâi onestă și curajoasă și ai încredere că ajutorul e pe drum.
(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 28)

12 apr. 2013

Nu bărbații sunt problema noastra; ceea ce încercăm să obținem de la ei dă lucrurile peste cap. Nimic nu este mai derutant decât încercarea de a ne extrage feminitatea din relația cu bărbații noștri. Ne folosim de bărbați ca de niște oglinzi pentru a vedea dacă suntem prețioase, frumoase, de dorit, vrednice de a fi remarcate, viabile. Încercăm să le citim expresiile și dispozițiile pentru a decide dacă e timpul să acționăm cu istețime și fermitate, ca să facem pe prostuțele sau să le dăm impresia că avem nevoie de ei. Și mai rău, încercăm să apelăm la cavalerismul lor, comportându-ne ca o domnișoară aflată în primejdie. Când XX întâlnește XY și încearcă să-i smulgă acel X pentru ca să mai poată avea ea unul, ea încearcă să-i transforme pe amândoi.
Spun acest lucru cu respect și compasiune: încercăm să ne extragem siguranța de sine de la un gen care, de fapt, nu are prea multe de oferit. Cultura noastră este la fel de nemiloasă cu bărbații, cum este cu femeile. Nesiguranțele lor au forme diferite, dar nu vă înșelați: și ei le au. Știi lucrul acesta. Și eu îl știu.
Să ne confruntăm cu realitatea. Bărbații doresc ca noi să ne venim în fire. Lor nu le place presiunea de a fi răspunzători pentru sentimentul nostru de valoare. Este prea mult pentru ei. Cei sinceri, vor recunoaște bucuroși acest lucru, iar cei care nu o vor face, îi vei ști prin modul în care își trăiesc viețile.

(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 20)

6 apr. 2013

*** (39)

Prin sala-n care ne-ntâlneam demult,
Ieri ca-n trecute vremuri, am umblat,
Erai acolo și, în surd tumult,
Eu fruntea, fără voie, mi-am plecat.

M-am regăsit cu zilele trăite,
În pâclele aducerii aminte
Când îmi spuneam dorințele smintit
Și ascultai smintitele-mi cuvinte.

Luminile de odinioară...
Știută muzică-n auz bătu -
Să-mi pară cum că tu, plutind ușoară,
Șoptești, ca și atuncea, blândă: ”Tu?”

Acorduri și miresme revenite
În suflet - flori, și-n tâmple - vânt fierbinte,
Din nou îți spun dorințele-mi smintite,
Din nou smintitele-mi cuvinte.
(A.A. Fet - 1858)

26 mar. 2013

Plângerea morții

Federico Garcia Lorca
Pe cerul negru -
culevrine galbene -

Am venit pe lume cu ochi,
și mă duc fără ei.
Doamne-al durerii nemărginite!
Și după aceea -
o lumânare și-un așternut
în pământ.

Am vrut s-ajung acolo
unde-ajung cei mai buni.
Și-am ajuns, Doamne!
Dar după-aceea -
o lumânare și-un așternut
în pământ.

Lămâiule galben,
lămâiașule,
lasă-ți lămâile
duse de vânt.
De-acum știți totul... Pentru că apoi,
apoi - 
o lumânare și-un așternut
în pământ.

Pe cerul negru - 
culevrine galbene.
*culevrina - tun de tip vechi, cu teava lunga (DEX)