28 sept. 2013

Isaia 44

Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe Urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.
Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună şi să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! 
Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu demult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”
Cei ce fac idoli, toţi sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine.
Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras niciun folos din el? 
Iată, toţi închinătorii lor vor rămâne de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu sunt decât oameni; să se strângă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine.
Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar, dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri. 
Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rindea şi-i însemnează mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă.
Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe care şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească.
Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol şi îngenunchează înaintea lui!
O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură şi se satură; se şi încălzeşte şi zice: „Ha! Ha! m-am încălzit, simt focul!” 
Cu ce mai rămâne însă face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: „Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!”
Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii, ca să nu vadă, şi inima, ca să nu înţeleagă. 
Niciunul nu intră în sine însuşi, şi n-are nici minte, nici pricepere să-şi zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o: şi să fac din cealaltă parte o scârbă? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?” 
El se hrăneşte cu cenuşă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-şi mântuiască sufletul şi să nu zică: „N-am oare o minciună în mână?” – 
Ţine minte aceste lucruri, Iacove, şi tu, Israele, căci eşti robul Meu. Eu te-am făcut, tu eşti robul Meu, Israele, nu Mă uita! 
Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele, ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat. – 
Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel. 
Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a întocmit din pântecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfăşurat cerurile, Eu am întins pământul. Cine era cu Mine? 
Eu zădărnicesc semnele prorocilor mincinoşi şi arăt ca înşelători pe ghicitori; fac pe cei înţelepţi să dea înapoi şi le prefac ştiinţa în nebunie. 
Dar întăresc cuvântul robului Meu şi împlinesc ce prorocesc trimişii Mei; Eu zic despre Ierusalim: „Va fi locuit” şi, despre cetăţile lui Iuda: „Vor fi zidite iarăşi şi le voi ridica dărâmăturile.”
 
(Biblia - versiunea Cornilescu) 

26 sept. 2013

Compasiune...

- Fiindcă  aș vrea să-ți dăruiesc o vorbă. Cea mai bună dintre toate.
- Da? Care?
- Compasiune. Care, după cum știi, e putința de a intra în pielea semenului, de a simți odată cu el ceea ce simte.
- Da, îmi place. Dar de ce spui că-i vorba cea mai bună?
- Fiindcă-i singurul cuvânt cu care nu rănești, nu torturezi, nu arestezi, nu omori... Mai curând invers, eviți toate astea. Există și alte vorbe frumoase: iubire, libertate, onoare, dreptate. Dar toate, absolut toate, pot fi schimbate, folosite drept arme, și pot face victime. Din dragoste pentru Dumnezeul lor, cruciații aprind ruguri, dintr-o iubire fără sens, ibovnici geloși își omoară iubita. Nobilii își chinuiesc iobagii și profită de ei, în numele onoarei lor presupuse; libertatea nu poate presupune închisoare și moarte pentru alții, iar în ceea ce privește dreptatea, toți cred că-i de partea lor, chiar și tiranii cei mai cruzi. Numai compasiunea se pune în calea acestor exagerări; e o idee ce nu poate fi impusă altora prin sânge, fiindcă te obligă să faci tocmai contrariul, să te apropii de ceilalți, să simți ca ei și să-i înțelegi. ( Nyneve & Leola - pag. 410 )

Compasiune: putința de a simți suferința, teama, nevoia celuilalt. Înțelegerea profundă a durerii celorlalți, la care ajungi numai după ce ți-ai înțeles propria durere. ( Leola - pag. 411 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

24 sept. 2013

Continuitate...

... Mă gândesc la tinerii războinici care au luptat cu atâta bravură luni în șir, care au ales cu curaj fără pată această moarte atroce. Îi cunosc bine pe toti, mi-au fost prieteni. Sunt ultimii din lunga istorie de lupta și rezistență, ultimele victime ale războiului nesfârșit purtat de cruciați. În afara trosnetelor oribile ale rugului imens, nu se mai aude nimic. Odată moarte cântecele, domnește o tăcere absolută, tăcerea grea a represiunii. ”Aici a murit frumoasa tinerețe” , spunea Robert Wace în Romanul Lui Brut, plângând măcelul ultimei bătălii a regelui Artur, în care și-au pierdut viața regele și Cavalerii Mesei Rotunde. Ochii mi se umplura de lacrimi...
- Oare de câte ori va mai trebui să moară frumoasa tinerețe? întreb cu o furie seacă, care mi se oprește în gât, aproape , mă sufocă.
Nyneve se uită la mine.
- Te poți uita și din cealaltă parte, îmi răspunde, cu ochii înroșiți, dar liniștită. Te poți întreba și de câte ori se va mai naște. ( Leola & Nyneve - pag. 397-398 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

22 sept. 2013

Maturitate...

Maturitate: indiciul că percepi lumea și te înțelegi pe tine, inutiția echilibrului între lucruri. Apropierea dintre rațiune și iubire. Cunoașterea propriilor dorințe și a propriilor temeri. ( Leola - pag. 363 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

18 sept. 2013

Destin...

Oamenii numesc îndeobște destin ceea ce li se întâmplă când își pierd puterea de a lupta. 
(Leola - pag. 308)

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

15 sept. 2013

Timpul ...

... iar vârsta ne învață, dacă nu ne omoară. Timpul e un râu, schimbările aduse de vremuri sunt ca viiturile ocazionale ale curentului. E imposibil de oprit curgerea apei: dacă încerci să o oprești, te duce cu ea. Putem totuși să îndreptăm cursul apei, ca să nu ne inunde, și chiar să profităm de forța ei în folosul nostru. Mai bine morar decât înecat... ( Eleonora de Aquitania - pag. 159 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

14 sept. 2013

Vorbele...

... Vorbele emoționante ies din gura prea repede si, de obicei, spun pâna la urmă lucruri ce nu-s întru totul adevărate. Trebuie să arătăm respect vorbelor, fiindcă-s vasul pe care ni-l dă forma. Timpurile neîndurătoare sunt mereu mincinoase, împănate cu vorbe rele. Baltagul călăului n-ar tăia, rugul intoleranței n-ar arde, dacă nu le-ar susține vorbele false. Biblia spune: ” La început a fost Cuvântul. ” Cuvântul ne face oameni, ne deosebește de animale. Sufletul e pe buze. Spre nefericirea noastră, oamenii nu mai respectă ceea ce spun. Asculta-l cu atenție pe fra Angelico, ai să descoperi otrava ascunsă în vorbele-i de mătase. E ca maestrul lui: lui Bernard de Claraval i se spune Doctorul Mieros, căci vorbele-i sunt ca mierea. Vorbele nu trebuie să fie ca mierea, lipicioase și dense, capcane dulci pentru muște neprevăzătoare, ci străvezii și curate ca sticla, ca să privim lumea prin ele. ( Nyneve - pag. 142 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)