Mandria

Această rădăcină nu se referă la cultură, ci la eul nostru și toate îl avem. Haideți să îl confruntăm. Uneori oamenii și unele situații ne fac să ne simțim nesigure, deoarece, pur și simplu ne fură mândria. Chiar dacă am lăsa deoparte toate loviturile vieții și toate celelalte rădăcini ar fi scoase din pământ, ne-am lupta cu nesiguranța deoarece ne luptăm cu mândria. Gândește-te puțin la legătura evidentă dintre cele două:

Nu suntem singurele femei din viața soților noștri, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem cele mai înzestrate persoane în viață, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem prima alegere de fiecare dată, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem preferatele cuiva, iar asta ne rănește mândria.
Nu putem face totul singure, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem prima prioritate a altcuiva, iar asta ne rănește mândria.
Nu ne simțim speciale, iar asta ne rănește mândria.
Nu obținem promovarea dorită, iar asta ne rănește mândria.
Nu câștigăm lupta, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem plătite dupa valoarea noastră, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem plătite deloc, iar asta ne rănește cu adevărat mândria. 

Nu minimalizez durera autentică a acestui tip de raționament. Doar pentru că mândria umple o inimă nu o împiedică să fie zdrobită. Doar o împiedică să fie vindecată.
Am ajuns la concluzia că nu avem o povară mai mare în viață ca eurile noastre îngâmfate. Nici o forță exterioară nu are puterea de a trăda și de a ne conduce greșit așa cum o fac eurile noastre. Mândria ne convinge să renunțăm la iertare și ne oprește de la a ne asuma riscuri. Mândria ne fură intimitatea deoarece intimitatea necesită transparență. Mândria este un exploatator ca nimeni altul, și dacă nu ne poate conduce la distrugere, ne va mâna spre distracție. Gândește-te la nebunia pe care o poate produce această trăsătură măruntă:

Dacă nu putem fi cele mai atractive, cel puțin putem fi cele mai bune la ceva anume.
Și dacă nu putem fi cele mai bune la ceva anume, cel puțin putem fi cele care muncesc cel mai din greu.
Și dacă nu putem fi cele care muncesc cel mai din greu, cel puțin putem fi cele mai plăcute.
Și dacă nu putem fi cele mai plăcute, cel puțin putem fi cele care atrag cel mai mult atenția.
Și daca nu putem fi cele care atrag cel mai mult atenția, cel puțin putem fi cele mai religioase.
Și dacă nu putem fi cele mai religioase, cel puțin putem fi cele mai epuizate.

Și lista nu se termină niciodată, deoarece eurile mari insistă să fim ”cele mari”. Nu doar femei obișnuite. Suntem atât de disperate să avem semnificație. Ne trăim viețile strigând: ”Să mă remarce cineva!” Și vrei să auzi ceva interesant? Dumnezeu ne-a făcut exact în felul acesta.
Această nevoie este pusă în ființele noastre pentru a ne trimite să-L căutăm pe Creatorul nostru, care ne poate da mai multă semnificație decât îi putem face față. El nu doar că ne observă, El nu-Și ia niciodată ochii de la noi. Din când în când, avem câte o clipă de claritate și ne simțim cunoscute de ceva - Cineva - de o măreție inestimabilă.

(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 92-93)