31 mai 2012

*** (23)

Adâncimi de cer luară
Fraged râs de primăvară,
Clipa flutură subțire
Peste cale pentru mire.

Zâna doarme fără vise
În sicriu de sloi ce-nchise
Trup de floare și-adiere,
Iarna când se suie in putere.

Ci bat păsări noi din pene
Pe omătul pus în gene,
Iar din doruri morții roabe
Lacrimi vin, pe cearcăn, boabe.

(A.A. Fet - 22 martie 1879)

30 mai 2012

*** (22)

Sub nopți de primăveri, pământ;
Prin mișcătoare neguri, gândul,
Străin de-al vieții sterp frământ,
Silit de-ai asculta frământul.

Din neființă ies și vin
Spre el cuvânt și necuvânt,
Ademenind, sunând a plin,
Din veci în pururea curgând.

Ci iată zorii! Umbre mor,
Învolburate neguri cad.
Spre timp de zi fără de nor
S-avântă gându-nseninat.
(A.A. Fet - 1856/1857?)

29 mai 2012

*** (21)

Ceruri de cicoare
Luna primăverii
Amețiti de floare
Zarzării și merii
Sărutări, uimiri,
Cântul chemător.
Oare n-ai mâhniri?
Oare nu ți-e dor?

Trandafiri nu sunt,
Plâng privighetori;
Reavanul pământ
Speră întru zori;
Cântul chemător
Este pentru soare ...
Oare nu ți-e dor?
Oare nu te doare?
(A.A. Fet - aprilie 1873)

26 mai 2012

*** (20)

E primăvară încă, și pare nefirească,
Un duh străin stăpân e pe grădină.
Pășesc și tac prin firava lumină,
Din ea profilul meu cu mine să pășească.

Contur de-alei se deslușește bine -
Spărturile de frunze mai au din cer azur.
Pășesc. Răcoare-nmiresmată-n jur,
Privighetori cu glasuri cristaline.

Neîmplinirea iarăși îmi visez.
În biata noastră lume nu-mplinirea ...
Ci sufletu-mi respiră-n ritm cu firea
Și-aș vrea pe cineva să-mbrățișez.

Va fi o vreme - și, poate, în curând -
Pământul să-nseteze-ntru-nnoire.
Doar că în inimă, atunci nici o zvâcnire,
Și-ntru iubire nici un singur gând.
(A.A. Fet - 1847)

19 mai 2012

*** (19)

Aștept ... Fug ape fermecate ...
Privighetori acolo și aici ...
Sub lună, ierbi cu nestemate,
În toată umbra, colb de licurici.

Aștept ... Pe ceruri, pure, stele
În fără de sfârșit sobor.
Bat clipe-n țărmul vieții mele,
Mi-i trupu-n floare și-n fior.

Aștept ... Sub vântul din sud adus,
Mi-i greu să plec și greu a sta ...
Căzând se șterge-o stea-n apus.
Mă iartă, stea de aur, steaua mea!
(A.A. Fet - 1842)

*poza preluata de AICI

15 mai 2012

*** (18)

Poate-s destul de inimă-aproape,
Doar că arar îndrăgesc ...

Mult și mai mult mi-i plăcut să alunec pe ape,
De sine uitând
În egală bătaie de vâslă
Muiată-n spumă și-n murmur
Și-ntrebându-mă de mers-am destul
Și cât a rămas
Ori n-oi zări lumină.

Din atâtea ostroave
Pe care pescari înnoptând,
Aprind, când și când, foc mărunt,
Mai cu seamă de unul mi-i dor ...
Lebăda mândră în zbor, primăvara,
Deasupra îi trece cu gâtul întins,
Coborându-se iute
La blândele unde.

Pe tâmpla de stâncă
Își clatină crengile vechi
Stejarul în frunză bogat.
Privighetoarea-i acolo din veac:
Ea cântă în zori,
Dară și-n noaptea târzie,
Pe când străvezie a lunii beteală
Frunzișuri și ape îmbracă-n argint;
Ea cântă și cântă - 
Arzător și din ce în ce tot mai dulce.

Iată-mi sufletul
Bătut, răscolit de neliniști:
Ce-i asta? Viață ori vis?
Fericit sunt ori amagit?

Unde-i răspunsul? ...
Undele mângaie cârma oprită,
Vâsla e moartă,
În cerul curat, pe înalturi, o stea căzătoare.
(A.A. Fet - 1842)

7 mai 2012

*** (17)

Cu mățișori bat sălcii blând
Peste zaplaz și peste drum.
Și-i primăvară iar la rând
Cu straniul ei parfum.

În cârduri nouri albi colindă
Sub azuriu abis,
De suflet iară să se prindă
Înrobitorul vis.
 
Tot albe clipe și lumni -
De ele ochii grei.
Și umblă oamenii senini
Cu bucuria-n ei.
 
De-o sete fără de hotare
Ni-i dorul pârjolit -
În inimă la fiecare
Primăvara s-a trezit.
 
(A.A. Fet - 1844)