30 nov. 2015

Din noapte...


Mihai Eminescu
Din noaptea veșnicei uitări
În care toate curg,
A vieții noastre dezmierdări
Și raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aș vrea odată-n viață tu
Să te înalți mai sus.

Și dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă privește liniștit
Cu stinsele lumini.

Și dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înțeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
 (1884, 12/24 februarie)


22 nov. 2015

Excerpts from my Bible ... (7)

Iudeii într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.(1 Corinteni 1:22-24)

*Biblia - traducerea Cornilescu 

29 oct. 2015

Dragoste și putere...

Dar limba nu este trebuincioasă ca să vezi o coloană de lumină sau un munte de cristal. Inima știe ceea ce limba nu poate rosti și ceea ce urechile nu aud.
Le vorbea prietenilor Lui despre iubire și tărie. Știu că le vorbea de iubire, pentru că în glasul Lui exista o melodie; și știu că le vorbea de tărie, pentru că în gesturile Lui erau oștiri. (pag. 219)
(Soața lui Pilat către o doamnă romană)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

18 oct. 2015

Aproapele...

Aproapele tău este un câmp unde primăverile speranței tale pășesc în straiele lor verzi și unde iernile dorinței tale viseaza culmi înzăpezite. (pag. 197)
(Petru)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza: AICI

17 oct. 2015

Profunzime...

Când iubirea devine mare, ea nu are nevoie de cuvinte.
Iar când memoria este peste măsură de încărcată, ea caută adâncul mut. (pag. 196)
(Ioan la Patmos)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza: AICI

15 oct. 2015

Libertate...

Pentru că, nu este ciudat că opunându-te unui om îi dai curaj? Și că înlănțuindu-i picioarele îi dai aripi? (pag. 166)
(Manase)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza: AICI

12 oct. 2015

Tăcere...

Credeți în cele nespuse, căci tăcerea oamenilor este mai aproape de adevăr decât vorbele lor. (pag. 155)
(Zacheu)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza: AICI

11 oct. 2015

Muzică...

 Și  pentru că nu mai înduram lumina Lui, m-am întors și m-am îndepărtat, dar nu de rușine. Eram doar sfioasă și voiam să rămân singură, cu degetele Lui pe strunele inimii mele. (pag. 141)
(Maria Magdalena)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

* sursa poza: AICI

9 oct. 2015

Anotimpuri...

Nu există minuni în afara anotimpurilor, dar nici eu și nici voi nu cunoaștem toate anotimpurile. Și dacă un anotimp prinde ființă sub chipul unui om?
În Iisus S-au adunat, potrivit legii, elementele trupurilor noastre și ale visurilor noastre. Tot ce era etern înainte de El, a devenit trecător în El. (...)
Dacă Dumnezeul nostru a dat pământului arta de a cuibări sămânța cât aceasta pare a fi moartă, atunci de ce nu ar face El ca inima omului să insufle viață în altă inimă, chiar într-o inimă ce pare moartă? (pag.122-123)
(Melachi din Babilon, astronom)


(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza. AICI 

7 oct. 2015

Smerenie...

Și Iisus a zis: ”Îngăduie-le atunci să doarmă în grădină.”
Iar omul a răspuns: ”Ba nu, nu vor dormi în grădina mea.”
Atunci Iisus S-a întors către noi și ne-a zis: ”Acesta este viitorul vostru, iar ziua de azi este la fel ca ziua de mâine. Toate ușile vă vor fi închise în față și nici măcar grădinile ce se află sub stele nu pot sluji ca pat pentru voi.
Dacă picioarele voastre vor mai răbda puțin să bată drumul și Mă urmați, s-ar putea să găsim un vas cu apă pentru picioare și un pat și poate chiar pâine și vin. Dar dacă se va întâmpla să nu găsim nici unul dintre aceste lucruri, nu uitați că ați traversat unul dintre deșerturile Mele.
Veniți, să mergem mai departe. (pag. 120-121)
(Petru) 

 (Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza: AICI

4 oct. 2015

Pace...



Iar eu am zis: ”Inima mea a fost îndeajuns de puternică pentru a fi una cu biciul Lui și îndeajuns de moale ca să mă așez la picioarele Lui.”
Și Iisus s-a întors către uncenicii Lui care Îl așteptau. Însă înainte ca El să ajungă la dânșii, trei dintre porumbeii templului au revenit în zbor, iar unul I s-a așezat pe umărul stâng, iar ceilalți doi s-au așezat la picioarele Lui. Iar El I-a atins pe fiecare dintre ei cu iubire. Apoi S-a îndepărtat și a fost urmat de nenumărați oameni.
Spuneți-mi, dar, ce putere a avut El să atace și să împrăștie sute de bărbațiși femei, fără ca aceștia să I se împotrivească? Mi s-a spus că toți Îl urăsc, însă nimeni nu I-a pus stavilă în acea zi. Oare El smulsese colții urii în drumul Lui către curtea templului? (pag. 118-119)
(Bărbatul din deșert)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza: AICI

29 sept. 2015

Dor...

A cunoscut munții așa cum îi cunosc vulturii și văile, așa cum sunt ele cunoscute pâraielor și izvoarelor. Și exista un deșert în tăcerea Lui și o grădină în vorbirea Lui.
Da, El era un poet a cărui inimă sălășluia într-un umbrar aflat deasupra înălțimilor, iar cântecele Lui, deși cântate pentru urechile noastre, erau cântate și pentru alte urechi, pentru oameni din altă țară, unde viața este veșnic tânără și unde este mereu zori de zi.
Cândva m-am socotit și eu poet, dar când m-am aflat dinaintea Lui în Betania, am înțeles ce înseamnă să ai un instrument cu o singură coardă în fața cuiva care poate cânta la toate instrumentele. Pentru că în glasul Lui erau și râsul tunetului, și lacrimile ploii și dansul vesel al copacilor în vânt.
Și de când am înțeles că lira mea nu are decât o strună și că vocea mea nu țese nici amintirile de iei, nici speranțele de mâine, mi-am pus deoparte lira și voi păstra tăcerea. Dar întotdeauna la crepuscul voi auzi și voi asculta Poetul, care e domn peste toți poeții. (pag. 104-105)
(Rumanous, un poet grec)


(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

 *Pic is Originally Someone's...

27 sept. 2015

Eternitate...

Iar El ar spune: ”Florile de crin și de măceș trăiesc doar o zi, dar această zi este o eternitate când e petrecută în libertate.” (pag.72)
(Iosif din Arimateea)


(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

26 sept. 2015

Mâna lui Dumnezeu...

Toate ușile și toate ferestrele casei mele se supun anilor, în afara celor făcute de El. Doar ele singure au rămas durabile în fața vremilor.
Și uitați-vă la acele grinzi, la felul cum le-a așezat; și la aceste cuie, cum trec ele dintr-o parte în alta a scândurii, iar apoi sunt prinse și strânse atât de bine pe cealaltă parte.
Și mai ciudat este că lucătorul care merita plata a doi oameni nu a primit decât plata cuvenită unuia; și acel lucrător a ajuns acum un profet în Israel.
Dacă aș fi știut atunci că acel Tânăr cu un fierăstrău și o rindea era profet, L-aș fi implorat mai curând să vorbească decât să muncească, iar apoi L-aș fi răsplătit din belșug pentru vorbele Lui meșteșugite.
Iar acum, încă mai am mulți oameni care lucrează în casa mea și pe câmpurile mele. Cum să deosebesc omul care ține o unealtă în mână de Acela asupra mâinii căruia Dumnezeu și-a așezat palma?
Da, cum să recunosc mâna lui Dumnezeu? (pag. 63-64)
(Un levit bogat din vecinătatea Nazaretului)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza: AICI

25 sept. 2015

Devenind ”Apostolul Iubirii”...


În inima mea sălășluiește Iisus din Galileea, Omul mai presus de oameni, Poetul care ne face pe toți să fim poeți, Duhul care ne bate la ușă ca să ne trezim și ridicându-ne, să ieșim pentru a întânlni adevărul gol și neîntinat. (pag. 59)
(Ioan, fiul lui Zevedeu)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza: AICI

20 sept. 2015

Creștere...

 Un sâmbure ascuns în inima unui măr este o livadă pe care nu o putem încă vedea. Și, cu toate acestea, dacă acel sâmbure cade pe piatră, nimic nu se va alege de el. (pag. 42)
(Un filozof persan din Damasc)



(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

*sursa poza - AICI

19 sept. 2015

Putere...

Uneori, mi se pare că El auzea murmurul durerii din toate lucrurile care cresc sub soare și că apoi le înălță și le ajută, nu doar prin cunoașterea Lui, ci dezvăluindu-le puterea lor de a se înălța și de a deveni întregi. (pag. 25)
(Filemon, un spițer grec)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului)

15 sept. 2015

Cunoaștere...


În adâncul sufletului nostru, suntem cu toții plugari, cu toții iubim via. Iar pe pășunile amintirilor noastre există oricând un păstor cu turma lui, din care lipsește o mioară.
Și există lama plugului, și teascul de vin, și podeaua pe care se treieră grăunțele.
El știa izvorul ființei noastre, dar și firul rezistent din care suntem cu toții țesuți.
Oratorii greci și romani le vorbeau celor ce îi ascultau despre viață așa cum apărea ea minții omului.
Nazarineanul le vorbea despre un dor ce sălășluia în inimi.
Ei vedeau viața cu ochi ce erau puțin mai limpezi decât ochii tăi ori ai mei. Iar El vedea viața în lumina lui Dumnezeu.
Deseori cred că El le vorbea mulțimilor tot astfel cum un munte i-ar vorbi câmpiei.
Iar în predicile Lui exista o putere pe care oratorii Atenei ori Romei nu o stăpâneau. (pag. 17-18)
( Asaph, numit și Oratorul din Tir)

(Kahlil Gibran - Iisus, Fiul Omului / Jesus, the Son of Man - 2007/1928)

*Pic is Originally Someone's...

11 sept. 2015

Nourul îmi zise...

Nourul îmi zice: ”Mă risipesc”.
Noapte zise: ”M-afund în zorile înflăcărate”.
Durerea zise: ”Rămân într-o tăcere profundă, ca urmele pașilor lui”.
”Mă sting chiar în amiaza mea”, îmi zise viața.
Pământul zise: ”Luminile mele-ți sărută gândurile în fiecare dimineață”.
”Zilele trec - zise iubirea - dar eu te-aștept!”
Moartea îmi zise:
”Îți cârmuiesc corabia vieții spre celălalt țărm de mare.
(Rabindranath Tagore)

21 iul. 2015

Biserica din Nago

Cătunele-s sărace: n-ai
unde să intri și de unde
să ieși. În toiul lunii mai,
doar două-trei colibe scunde.
Cum să le binecuvintezi, când, vai,
s-au șters, în urmă-n câteva secunde?
Biserica,-nainte-ți, însă,-și
înalță turlele,-ntr-apus,
de parcă, din colibe, țărna însăși
s-ar fi rugat să urce cât mai sus.
Dar, pare-se, de-atunci e foarte mult,
căci scândura clopotniței s-a rupt,
iar clopotul cu bronzul în tumult
a amuțit cu totul, dedesubt,
pe când biserica era pustie.
Azi, nimeni rugaciunea n-o mai știe, -
sau oamenii se roga-n altă parte?
Și-și zic că moartea poa` să vie,
și fără sfântu' maslu, - hâdă;
ploaia să cadă peste vioe,roza,-n lumină să surâdă;
și nu mai știu să plângă, să mai râdă, -
da-s tot ai tăi, așa-i sau nu?
Binecuvântă-i, Doamne, tu!

Vrei să-ți tragi sufletu-n biserică, întâi,
și, luminos, din munți, la tot mai stranii
creștini, să vii într-asfințit, ca-n anii
minunilor dintâi.
Amarul să li-l mângîi, știi? Ai arta
ca, din coclauri, a-i călăuzi
pe culmile, de unde,-n zori de zi,
privirii lor să-i dărui Lacul Garda?
Vei face, oare, din șiragul trainic
de munți, în jurul văii, un inel,
pentru ca vârstnicii să simtă,-n el,
sințenia, ca-ntr-o tainiță de tainic?
Fi`ndcă tu poți, iar lucrurile toate
dau ascultare celui care poate
și după tine-o iau, de cum le strigi,
precum alaiu-n urma unei rigi;
și-așterne-se-va punte peste marea
pe care ai zidit-o, la chemarea
ta, fără, însă, lanțuri și verigi. -
Dar azi ești, vlăguit, - de-un strai
sărac și prăfuit ai parte,
și-n plete ai
tot praf. Vii de departe?

El spune: ”De la mare la mare: iată-mi calea.
Și iată-mă aici, acum -
dar cum?! -
din negurile unui ieri
rămas departe.
Și mă cuprinseră dureri
și jalea:
preaalbele-mi suori, care-mi stau lângă
și,-ncet, încep să plângă.”
Tăcu; și-am auzit cum ele
plângeau într-adevăr, cu glas scăzut.
Și l-am văzut;
suia,-n amiaza blândă,
pe șleaurile grele,
către biserică. - Era a lui.
Ci nu era nici o izbândă.
Era întoarcerea printre monahi
a unuia ce nu mai vrea a fi
păstorul nimănui,
ci frate-al sumbrilor monahi
în plină zi.
Dar casa-i, fie și-ntr-o rână,
e ca în vremea cea bătrână,
când se rugau săracii-ntr-însa, -
și când o vede, ca mai ieri,
prinde,-ntremându-se, puteri
cel ce, de doru-i, plâns-a,
și vede-se, ca-n vis, în strai
regesc, - carele, după ce dormi-va
oleacă, dar adânc, în pace,
ieși-va din paragină și fi-va
în stare, iar, minuni a face.

Cel singur intră-n clarobscurul
bisericii. Purtând cu el
vecia, o întinde, sfântă,
de-a lungul năvii și-mprejurul
altarului cu mare zel
șl mâini care binecuvântă. -
Ci zidurile casei sfinte,
împrăștie o căldură vie;
și vede,-abia atunci, că Templul minte.
Unde altar era, acum e staur,
la jgheabul căruia, cu frica-n sân,
de parcă s-ar feri de taur,
se-nghesuie trei vaci. A umed fân
miroase, și a cald.
Vecia, făra fald,
întinsă și în lat și-n lung, e
puțină. E-o sfielnică vecie,
în timp ce izul vieți-i dârz și cald,
ca și lumina, printre scânduri dând să intre.
Iar palid, singuraticu-ngenuchie,
și cât, în în juru-i, caldul vieții suie,
aduce-a unul dintre
cei trei Crai de la Răsărit, dar nu e
decât un Crai în sărăcie.
(Rainer Maria Rilke)


*Pics are Originally Someone's...

15 iul. 2015

*** (47)

De mult în dragoste luminile-au pălit:
Nici bucurii cu lacrimi, nici la suspin răspuns;
Grădini sunt veștede; iar visuri au murit,
În inimi ca de miere, veninuri au pătruns.
Mă lasă deci și pierde-mă în gloate!
La ce, de mine bolnvă, te-ntorci mereu,
Păreri de rău să-nșiri și să te plângi de toate?
Mi-i greu. O cât de greu mi-i... Cât de greu!
(A.A. Fet - 24 Iunie 1891)

14 iul. 2015

*** (46)

Noapte-albastră-n cosite câmpii.
La cerdac, iz de flori. Până-n cer iz de fân.
Mulțumiri nimănui. Bucurii
S-au trecut. Părăsit mai departe rămân.

Un țărm din alt ev, alt hotar...
Sunt mai mândre pe-acolo și stele și flori,
Noaptea-i beată pe-acolo de-al florilor har,
Toropit umblă visul cu pașii ușori.

În răsuflet de ierburi și petale,
Din acolo și-a mea neuitare,
Cineva tare drag până-n prag bate-mi cale -
 Un cuvânt a-mi șopti a chemare.

(A.A. Fet - 12 Iunie 1892)

*Poza e Originally Someone's...

16 iun. 2015

Quote 10

" Overcome fear... Behold wonder!" (Richard Bach)

*Poza e Originally Someone's...

13 apr. 2015

Temporary...


"Saved the kids",he said.
"Temporarily,"I pointed out.
"All salvation is temporary," Augustus shot back. "I bought them a minute. Maybe that's the minute that buys them an hour, which is the hour that buys them a year. No one's gonna buy them forever, Hazel Grace, but my life bought them a minute. And that's not nothing."
"Whoa, okay," I said. "We're just talking about pixels." ( Augustus Waters & Hazel Grace Lancaster - pag. 59 )

(John Green - The Fault In Our Stars)

*sursa poza AICI

12 apr. 2015

Reflections...


I sat on the couch for a while as Augustus searched for his keys. His mom sat down next to me and said, "I just love this one, don't you?" I guess I had been looking toward the Encouragement above the TV, a drawing of an angel with the caption Without Pain, How Could We Know Joy?
(This is an old argument in the field of Thinking About Suffering, and its stupidity and lack of sophistication could be plumbed for centuries, but suffice it to say that the existence of broccoli does not in any way affect the taste of chocolate.) "Yes," I said. "A lovey thought." (Hazel Grace Lancaster & Mrs. Waters - pag. 35)

(John Green - The Fault In Our Stars)

*sursa poza AICI

4 apr. 2015

Hiding feelings...


"So what's your story?" he asked, sitting down next to me at a safe distance.
"I already told you my story. I was diagnosed when -"
"No, not your cancer story. Your story. Interests, hobbies, passions, weird fetishes,etcetera."
"Um," I said.
"Don't tell me you're one of those people who becomes their disease. I know so many people like that. It's disheartening. Like, cancer is in the growth business, right? The taking-people-over business. But surely you haven't let it succeed prematurely.
It occurred to me that perhaps I had. I struggled with how to pitch myself to Augustus Waters, which enthusiasm to embrace, and in the silence that followed it occurred to me that I wasn't very interesting. "I am pretty unextraordinary."
"I reject that out of hand. Think of something you like. The first thing that comes to mind."
"Um. Reading?"
"What do you read?"
"Everything. From, like, hideous romance to pretentious fiction to poetry. Whatever."
"Do you write poetry, too?"
"No. I don't write."
"There!" Augustus almost shouted. "Hazel Grace, you are the only teenager in America who prefers reading poetry to writing it. This tells me so much. You read a lot of capital-G great books, don't you?"
"I guess?"
"What's your favorite?"
"Um," I said.
My favorite book, by a wide margin, was An Imperial Affliction, but I didn't like to tell people about it. Sometimes, you read a book, and it fills you with this weird evangelical zeal, and you become convinced that the shattered world will never be put back together unless and until all living humans read the book. And there are books like An Imperial Affliction, which you can't tell people about, books so special and rare and yours that advertising your affection feels like a betrayal.
It wasn't even that the book was so good or anything;it was just that the author, Peter Van Houten, seemed to understand me me in weird and impossible ways. An Imperial Affliction was my book, in a way my body was my body and my thoughts were my thoughts. (Augustus Waters & Hazel Grace Lancaster - pag. 32-34)

(John Green - The fault in our stars - 2012)

* sursa poza AICI

24 mar. 2015

*** (45)


Eh, sufletu-mi din nou aspiră
Spre dulce cânt... A câta oară?
Iar tot ce mișcă și respiră
Trăiește-o nouă primăvară.

Țărâna reavănă-nverzește,
Nagâțul plângăreț dă glas,
Întâiul tunet risipește
Ce nori din iarnă-au mai rămas.
(A.A. Fet - 1882) 


21 feb. 2015

Împărțire...

Dar omul are nevoie de altul ca să râdă cu el, gândi. Plăcerea sporește când o împarți cu altul. Oare același lucru se aplică și la durere? Medita. Este oare acesta motivul pentru care vorbim cu toții atât de mult despre o proastă stare de sănătate? Pentru că împărțind lucrurile le diminuăm? Dă-i durere, dă-i plăcere unui corp exterior ție, și sporind suprafața de receptare, împuținează-le astfel... ( pag. 295 - Margaret ”Peggy” Pargiter )

( Virginia Woolf - ”Anii”/”The Years” )

*sursa poza AICI

7 ian. 2015

Cumpănire

Benone Burtescu
Călătorule om
Nu te lăsa prins de mrejele indiferenței
Atras de farmecul unor ceasuri fugare
Vor trece toate ca fulgerul de iute
Mereu depărtate
Nu zăbovi căutând fără rost.
 
Căci mai este puțin
Până la marginea lumii
Unde așteaptă sfârșitul de cale
Ieși cât mai este vreme
Din viziunea amăgirilor tale.

Nu fugi de tine însuți
Ci ai mereu conștiința trează
Ca să nu te risipești
Ca stropii de ploaie
În bătaia vântului de amiază.

Și nu te liniști
Gândindu-te că vei cuprinde necuprinsul
Cu mult mai mut
Dumnezeu Și-a desfășurat peste toate
Întinsul.
 
Nu te lăsa orbit de ochiul mulțimii
Ca să nu-ți putrezească ochii
În orbitele lor
Fă-ți ochii din razele Orionului
Și vei prinde minunile universului din zbor.
 
Nu te lăsa asurzit de strigătul gloatei
Urechi să-ți faci
Din vuietul planetei
Din clopotele timpului
Ce-ți bat în memorie
Obosite de atâta istorie.
Nu te avânta prea vesel la drum
Ca să nu te-afunzi în ispite
În nesfârșitele lor nisipuri mișcătoare.
Și nici prea trist
Ca să n-aluneci
Împovărat de atâta eroare.
 
De vei ajunge la răscruce
Nu te grăbi s-apuci vreo cărare
Așteaptă mai întâi
Să se 'nalțe pe boltă regele soare.
Căci altfel
Vei intra în labirinturi întunecoase și reci
Fără să cunoști vreodată
Ale lumii poteci.
 
Apoi, când soarele s-o înălța
În mijlocul cerului
Poți să pornești la drum
- Drumul spre Cruce -
Singurul drum
Celelalte
Vor fi doar iluzii deșarte
Pentru puțin în scoarța pământului săpate
Fum.
Și după acestea, în sfârșit
 
Călătorule om
O fântână de adevăr de crezi că ai găsit
Ascunde-o în adâncurile înțelepciunii
Numai așa va izvorî până departe
Ca o mijire de lumină
Vestindu-și biruința peste întuneric
Peste moarte.

*sursa poza => AICI