24 sept. 2014

Misterele nopții

Mihai Eminescu
Când din stele auroase
Noaptea vine-ncetișor,
Cu-a ei umbre suspinânde,
Cu-a ei silfe șopotinde,
Cu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcere
Îi resaltă ușurel!
Dar pe câte dureroase
Cântu-i mistic le apasă,
Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre albicioase
Ca și fulgii de ninsori,
Razele din alba lună
Mi le torc, mi le-mpreună
Pentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cântă-n plângeri,
Plâng în noapte dureros,
Și se sting ca două stele,
Care-n nuntă,ușurele,
Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turturele
Ca și fluturii de ușor
Saltă Eros nebunește.
Îl dezmiardă, l-ncălzește
Cu un vis de tainic dor.

Iar în norul de profume
Două suflete de flori
Le desparte-al noptii mire
Cu fantastica-i șoptire,
Le răsfiră, până mor.

Când pe stele aurie
Noaptea doarme ușurel,
Câte inime râzânde
Dar pe câte suspinânde
Le delasă-ncetinel!

Dar așa ne e destinul,
Vitreg prea adeseori
Unui lumea-i acordează,
Iar pe altul îl botează
Cu-a lui rouă de plânsori!
(1866, 16/28 decembrie)

20 sept. 2014

Catren

Lucian Blaga
Trăim sub greul văzduhului
ca pe-un fund adânc de mare.
Nici o suferință nu-i așa de mare
să nu se preschimbe în cântare.

16 sept. 2014

Romanța noastră

Ion Minulescu
Pe-același drum,
Mânați de-același îndem nefast al năzuinții
De-aceleași nențelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-același drum
Pe unde ieri trecură, poate
Străbunii noștri,
Și părinții,
Pe unde, unii după alții, drumeții trec de mii de ani,

Noi -
Cărora ni-i dat să ducem engima vieții mai departe
Și doliul vremilor apuse,
Și-al idealurilor scrum,
Pe-același drum
Vom trece mâine cerșind din țiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Și-a secularilor castani!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Și-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămași în urmă-
Pe cei ce ne-or privi cu lacrimi
Cum le-o luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferințele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Și-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri
Și-n calea noastră întâlni-vom -
O!... câte nu poți să-ntâlnești
Când drumu-i lung
Și nesfârșită e năzuința ce te mână
Tot mai departe
Și te poartă,
Ca pe un orb ținut de mână,
Spre-ntrezăritele Aureole -
Nimicuri scumpe pământești!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Și mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântați că-n urma noastră
Zări-vom pe-alții cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Și râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni și ziua-n care vom obosi,
Și va veni
Un timp în care-al năzuinții și-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul țiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care nimeni n-o cunoaște...

Și-atunci, privind în urma lor -
Ca cei ce n-au nimic să-și spună
Când nu-și pot spune tot ce vor -
La umbra zidurilor mute
Și-a secularilor castani,
Vom adormi ca și drumeții
Ce dorm uitați de mii de ani!...

*peisajul e din Bucegi... Poza nu-mi apartine... dar e originala si ii apartine Cuiva... :))

15 sept. 2014

Hopeless (2)

E uluitor ce efect îți poate exercita asupra inimii o voce pe care ai tot tânjit s-o auzi. Doar trei cuvinte mi-a spus el acum, dar în timpul de care a avut nevoie ca să rostească astea trei cuvinte, inima mi-a fost sfâșiată și tocată mărunt, apoi pusă la loc în piept, așteptîndu-se de la ea să știe, cumva, cum să bată iar. (Sky - pag. 156)

(Colleen Hoover - Hopeless)

14 sept. 2014

Hopeless (1)

Toată luna asta, singurul lucru aflat, mai presus de oricare altul, în prim-planul gândirii mele (și știu ca sunt de-a dreptul demnă de plâns pentru asta) e faptul că n-am ajuns niciodată să-l sărut.
Îmi doream incredibil de mult să-l sărut, într-atât, încât știind că n-o să mai trăiesc niciodată experiența asta, am senzația că în pieptul meu e o gaura enormă, căscată. Ușurința cu care am interacționat, felul în care mă atingea, de parcă așa ar fi fost firesc, sărutările pe care mi le depunea prin păr... toate astea erau mici fragmente din ceva cu mult mai mare. Ceva suficient de mare încât, chiar  dacă nu ne-am sărutat niciodată, să merite un soi de recunoaștere din partea lui. Un soi de respect. Dar el tratează ceea ce era pe cale să se dezvolte între noi ca pe ceva greșit, și asta mă doare. Pentru că știu ce-a simțit. Știu că a simțit. Iar dacă a simțit la fel ca mine, știu că încă mai simte.
N-am inima zdrobită, și încă n-am vărsat o singură lacrimă din cauza întregii situații. Nu pot să am inima zdrobită, pentru că, din fericire, încă nu i-am dăruit partea asta din mine. Dar nu sunt într-atât de mândră, încât să nu recunosc că sunt un pic întristată din cauza asta, și știu c-o să mă țină ceva timp, fiindcă mi-a plăcut  mult, foarte mult, de el. Așa că sunt bine. Un pic tristă, și extrem de derutată, dar sunt bine. (Sky - pag. 150-151)

(Colleen Hoover - ”Fără speranță/ Hopeless” - 2013)

9 sept. 2014

Lamento

Rainer Maria Rilke
O, ce departe-s toate
și ce  pierdute-s, ele,
de mult; lumina-mi, poate,
e-a unei stinse stele
de mii de ani. Și parcă,
din prea ciudata barcă
în treacăt, se-auzi
ceva ca un gând rău.
Se auzi
un ceas bătând în casă,-n
care casă?...
Aș vrea să ies din mine, ca să-mi
găsesc sub cerul prea
înalt un adăpost. Aș vrea
să-ngaim o rugă, - poate
că mai există-ntr-adevăr
o stea... Par toate
a se fi stins de multă vreme,- făr'
de una. Pare-mi-se că o știu.
E singura, din fosta salbă,
a cerului, acum pustiu, -
și care sus, ca o cetate albă,
unde sfârșește raza-i, m-adastă și acum.

8 sept. 2014

Excerpts from my Bible ... (6)

Gonește orice necaz din inima ta, și depărtează răul din trupul tău, căci tinerețea și zorile vieții sunt trecătoare. (Eclesiastul 11:10)

4 sept. 2014

*** (44)

Și gândurile dacă nu pentru mine ți-s,
La ce mi-ai aminti-o așa de-nveninat?
Că parcă și-n bolnavul, dulcele meu vis,
Dorind, iubindu-te, m-aș face vinovat.

Iară glas dacă voi da la deșănțatu-mi chin,
Cuvintele-mi umile te vor atinge cât?
Și ce vei pierde gene lungi plecându-ți lin?
Să nu arăți că eu te-am revoltat atât?

Nu înțelegere. Mâhniri jucate doar
În mine-ar înflori nespusă bucurie.
Sărmanului poet smintit, un singur dar:
Frumosul chip să-ți prindă-n coala de hârtie.
(A.A. FET - 16 iunie 1890)

*sursa poza => AICI