31 dec. 2012

As long as ...

As long as there's a breath
left in your body, there's hope.
As long as mankind has
prowled the earth, miracles have happened,
restoring life and health.
As long as you have a loving heart,
GOD will send much warmth and love to you in return.
As long as you've been alive
GOD has been watching over you
and answering your prayers.
As long as the stars and the heavens exist,
GOD will be there for you...
(Unknown Author)

29 dec. 2012

Poem de uimire

Uimirea care iarăși mă învinge
Cum bunăoară că afară ninge
Acea pierdută scriere de flaut
în țăndările căruia te caut -

Uimirea că ninsoarea ne desparte
A câta oară? Prin a câta moarte?
(Eugen Evu)

28 dec. 2012

Romanță meschină

Ion Minulescu
Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât a fost, te-ai înșelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Și-a-nnebunit de-ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchiși și pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Și dacă-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veșnicie
Desprins dintr-un meschin ”et caetera!”...

27 dec. 2012

*** (34)

Sub noapte, codru-nsingurat
De viscol și de geamăt e plin.
Tu taci, eu tac îngândurat,
Privind la focul din cămin.

Ni-s umbrele alăturate
În câmpul roșu al podelii,
Ci suflete avem uitate
În voia pâclei și-a răcelii.

Se zbat mesteceni în suspine,
În foc troznește negru ram...
Nu vrei să-mi spui ce e cu tine,
Iar eu cunosc de mult ce am.
(A.A. Fet - 1842)

22 dec. 2012

Replici

Mihai Eminescu
POETUL:
Tu ești o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un țărmur, tu ești o mare,
Tu ești o noapte, eu sunt o stea - 
Iubita mea.

IUBITA:
Tu ești o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu ești o floare,
Eu sunt un templu, tu ești un zeu - 
Iubitul meu.

Tu ești un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un haos, tu o lumina,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt -
Tu ești un cânt.

POETUL:
Tu ești o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ți să te ghicesc - 
Și te iubesc!

IUBITA:
Îți par o noapte, îți par o taină
Muiată-n pala umbrei haină,
Îți par un cântec sublim, încet -
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ție-ți arde,
Nimica nu e, nimic al meu - 
E tot al tău.
Ciudat cum poezia asta reflecta putin misoginism... Adica tot femeile sunt haos si probleme... iar minunatii de barbatii sunt lumina si genii... Frumos din partea lui :))=)) As mai adauga si faptul ca ”iubita” are 4 strofe si ”poetul” doar 2, concluzia... :)) femeile vorbesc imens de mult - pana si in poeziile eminesciene...

20 dec. 2012

Râd-De-Proști

Omul hapsân știe numai să lovească, nu să și mângâie, să ia și niciodată să dea.
Și se mai spune că tot în vremea lui Păcală, vodă ar fi avut un logofăt pe nume Sufletacru. Și trecea Sufletacru pe drumuri, peste tot, într-o caleașcă trasă de opt cai. Se oprea ici, se oprea colo, se oțăra la oameni sau îi bătea, sau le cerea câte se află-n lună, și-n stele, și-n văzduhuri.
Așa trece odată prin satul Sărăcani. Face conac în sat. Țăranii, cum îl văd, încep să fugă și să se ascundă prin bordeie. Ba unii se pornesc către pădure sau către bălți că-și ducă pruncii și femeile prin locurile cele mai ferite. La toți le era drag marele logofăt, ca sarea-n ochi, precum se spune.
Numai bașboierul poruncește vistavoilor să facă tot ce-or face și să prindă măcar un om. De nu l-or prinde, să dea foc satului numaidecât. Acu nu știu dacă l-au prins sau a venit Păcală singur să dea ochii cu Sufletacru, să scape satul de năpastă.
Se-ncruntă logofătul și rostește:
- Mă, cum te cheamă?
- Râd-De-Proști.
- Așa te cheamă?
- Așa, mărite.
- Măi, Râd-De-Proști, să-mi spui, tu, mie. câți stropi de apă se găsesc colo, în râul care curge pe lângă sat. De nu știi să-mi răspunzi, te spânzur.
- Răspund, măria ta, cum nu, spune Păcală. Numai că-mi trebuie și mie puțin timp, s-adun toți stropii laolaltă. Că, de, sunt mulți...
Și s-așează Păcală pe treptele caleștii, pune căciula și toiagul la o parte și-ncepe să se socotească, în liniște, pe degete. Număra degetele de la o mână, pe urmă și de la cealaltă. Le aduna pe toate și-apoi o lua de la-nceput. Și tot așa mereu... mereu...
Așteaptă logofătul, tot așteaptă, până la urmă se înfurie.
- Hai, măi, mai repede, că nu am vreme!
- Stai binișor, boierule! zice Păcală. Mai am câteva zile, câteva săptămâni sau poate câteva luni și îndată-s gata cu socotitul. Să-ți dau o socoteală cumsecade. Nu vreau să fac greșeală, nici atâta...
- Ei, las-o pe-asta, zice logofătul, care se plictisise de-atâta așteptat, să te-ntreb altceva...
- Întreabă-mă, boierule, sare Păcală de pe trepte. Întreabă-mă orice...
- Să-mi spui - dar asta imediat - să-mi spui... câte fire de praf se afl-aici, pe drumul astă, din satul vostru? Știi, ori nu știi? Că, după praful de pe drum vreau să vă pun birul în galbeni...
- Știu, cum să nu știu, boierule, zice Păcală. Da'ca să-mi pot face mai iute socoteala, să nu țină ca adineauri, spune-mi întâi, măria ta, câte fire de praf se află numai aicea, sub piciorul măriei tale. Măria ta ești înțelept și trebuie că le știi pe toate, de vreme ce mă-ntrebi. Și cum mi-oi da răspuns, măria ta, gata oi fi și eu cu socotitul. Spune, măria ta, c-ascult...
Zice și râde păcăliciul, râde de Sufletacru care se-ncurcă, se-nvinețește, tușește din băieri, holbează ochii și apoi strigă la Păcală:
- Uite ce, Râd-De-Proști, să lăsăm gluma. Voi, satul asta, Sărăcanii, să-mi dați până la toamnă zece juncani pentru cuhnia mea... Însă, ascultă, măi, să fie mari și grei cât dealurile ce se văd în zare. Ai auzit, ori să pun să te lovească la spate cu gârbaciul, ca să-nțelegi mai bine ce spun eu?
- Am înțeles, boierule, zice Păcală cu căciula-n mână. Numai că noi nu am vrea să-ți dăm lipsă de la greutate cu nici o picătură. Du-te întâi, măria ta, și cântărește dealurile. Spune-ne, fără greș, cât au. Să-ți dăm și noi juncanii pe măsură.
- Ce zice? Ce zice ăsta... cum îl cheama?... a țipat logofătul.
- Râd... Râd-De-Proști, măria ta, a spus Păcală tot umilit și cu căciula-n mână. Așa mă cheamă: Râd-De-Proști.
- Dă-i drumul, mână, vizitiu! a mai strigat iar logofătul.
Și-a sărit în caleașcă.
- Cine mi-a scos nebunu' ăsta-n cale?... Mână, să nu-l mai văd!...
Și-n uruitul roților, caleașca s-a pierdut în zare, ducând pe Sufletacru din Sărăcani, scăpând și bieții oameni de necaz.
În urma lui, râdeau tot satul. În hohote râdeau și tineri, și bătrâni, îmbrățișau cu drag pe... Râd-De-Proști.
Nu-i meșter acela ce gătește, ci acel ce pune sarea. Iar cine seamănă mătrăgună, n-aștepte să răsară flori.

(Alexandru Mitru - Povești Cu Tâlc)

15 dec. 2012

Iertare

Mai exact, ce este iertarea? Cuvântul grecesc folosit pentru iertare este aphiemi și înseamnă ”a da drumul din puterea cuiva, din posesiunea cuiva, a lăsa liber, a lăsa să scape.” Și, așa cum spune Beth Moore,
Intentia iertării biblice este să îi dai drumul cuiva. Imaginea pe care o crează termenul grecesc pentru neiertare este una în care cel neiertat este legat de spatele celui care refuză să ierte. Ce ironie! Neiertarea este mijlocul prin care ne legăm categoric de lucrul pe care îl urâm cel mai tare. Prin urmare, înțelesul grecesc al iertării ar putea fi demonstrat cel mai bine prin tăierea frânghiei care o ține pe persoana respectivă legată de tine.
(...)
Când avem resentimente față de cineva, acestea ajung să se țină de noi. Ne legăm emoțional de spate persoana pe care alegem să nu o iertăm și o târâm peste tot cu noi. Posibil să nu fi putut împiedica jignirea, dar putem alege dacă îi permitem să ne controleze sau să ne coloreze viețile.
Iertarea nu este un semn de slăbiciune. Este un semn al puterii. (...)
Cât timp nu iertăm, suntem prinse în capcana Satanei. Este mijlocul principal prin care Satana își prinde în capcană prada. (...)
Nimic nu ne va face mai pline de amărăciune, ca un duh neiertător. Și nimic nu va dizolva mai repede amărăciunea, ca decizia de a ierta și de a lăsa în urma noastră jignirea sau dezamăgirea. Nu putem fi pline de amărăciune și să ne simțim tot mai bine în același timp.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 128-131)

13 dec. 2012

Neiertare...Resentimente

Iertarea este o alegere. Este o decizie de a-i da bisturiul lui Dumnezeu și de a-i permite să îndepărteze tumoarea jignirii din inimă. Cel care are de câștigat este cel de la care s-a îndepărtat tumoarea aceea malignă. Persoana care este iertată știe rareori despre această vindecare și rareori îi pasă.
Nimeni nu merită iertarea. Eu nu o merit. Tu nu o meriți. Nici faptul că ne căim din inimă nu ne face să o merităm. Nu uita că prin însăși definița sa, harul este un dar nemeritat - este o ”favoare nemeritată de la Dumnezeu.” Nu îl merităm și nu îl putem câștiga. Prin urmare atunci când iertăm, îl imităm într-un mod divin pe Tatăl. (...)
Să îi iertăm pe cei care ne-au rănit sau abuzat este probabil unul dintre cele mai dificile aspecte ale vindecării, dar fără el, cred că nu vom fi niciodată cu adevărat liberi. Dușmanul îi cunoaște potențialul distructiv. De aceea ne spune că nu o putem face. Că nu trebuie să o facem. Dacă o facem, atunci, într-un fel, l-am lăsa pe cel care ne-a rănit să scape.
Dar aceasta este o minciună. O putem face. Trebuie să o facem. Dacă nu o facem, atunci noi nu vom fi niciodată liberi.
Diane Marr, în cartea sa, The Reluctant Traveler (Călătorul șovăitor), a spus-o foarte bine: ”Neiertarea poate fi asemănată cu un parazit; se hrănește cu mânia și suferința gazdei, cea mai satisfăcătoare hrană a sa fiind durerea umană. Prosperă în mijlocul ciclului de scene revăzute în minte, al durerii amintite și justificării rediscutate pentru faptul că ne agățăm de resentimente. În principiu, neiertarea se îngrașă din dorința noastră de răzbunare.”
Ce anume crezi că apasă butonul de derulare de pe ecranul minții tale? Eu cred că dușmanul care vrea să ne țină legați de durerile noastre din trecut. Dar, prietena mea, când alegem să iertăm, Dumnezeu transformă durerea noastră în scop, suferința noastră în speranță și nefericirea noastră în lucrare. Nici nu e de mirare că dușmanul tremură la ideea unui suflet rănit care îl iartă pe cel ce i-a provocat durerea.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 127-128)

7 dec. 2012

Nu mă pot ierta

Două dintre cele mai grozave arme pe care le folosește Satana împotriva femeilor din zilele noastre sunt rușinea și condamnarea. Chiar daca știm că Dumnezeu ne-a iertat, multe dintre noi ne trezim în fiecare dimineață și să ne îmbrăcăm cu zdrențele noastre murdare.
(...)
Dacă simțim condamnare, nu este de la Dumnezeu. Satana condamnă. Duhul Sfânt convinge. Cum știm care este diferența? Satana acuză ca să ne simțim condamnate. Duhul Sfânt ne convinge ca să ne aducă pocăință ( 2 Corinteni 7:9-10 ). Odată ce ne-am căit și ne-am cerut iertare, s-a terminat; gata, totul a fost șters. Dacă sentimentele de condamnare persistă, ele se datorează faptului că ascultăm de acuzațiile dușmanului... că ascultăm minciuna.
Trebuie să recunosc că vina este un motivator puternic. Părinții îl folosesc, angajatorii îl folosesc, învățătorii îl folosesc, copiii îl folosesc și soții îl folosesc. Dar eu nu sunt de acord cu folosirea vinei ca motivator, deoarece este însuși limbajul dușmanului. Vreau să stau cât mai departe pot de limbajul preferat al diavolului. Când vine vorba de cuvinte infestate de vină ca motivare, nu le pot rosti și nu le pot accepta.
Sentimentul că nu mă pot ierta este înrădăcinat în disprețul de sine - ura de sine sau învinuirea de sine. Satana încearcă să ne țină într-o mentalitate morbidă de autodisprețuire. Face parte din fișa postului său de ”pârâș al fraților”. Vine sub forma ”ai primit ceea ce meriți”. ”Cum ți-ai așternut așa dormi.” Mai mult chiar, ”ți-ai așternut patul, apoi, în el să rămâi.”
Satana știe că și cea mai slabă șoaptă de vină este primită cu ușurință de o inimă fragilă, jefuită de viață. Nu îl lăsa pe dușman să te convingă să rămâi în închisoarea vinei și a rușinii. Sentința a fost dată deja. Ești liberă să pleci.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 118-119)

6 dec. 2012

Eșec

Este ușor să credem că un eșec ne face ratați. Asta vrea dușmanul să credem. Dacă ne poate face să simțim că suntem niște ratați, atunci el este învingător.
Brennan Manning, în cartea sa, Abba's Child scria: ”Obișnuiam să nu mă simt în siguranță cu mine însumi dacă nu trăiam ireproșabil. Dorința mea de a fi perfect a depășit dorința mea pentru Dumnezeu... Percepția mea denaturată cu privire la eșecul personal și nepotrivirea mea au dus la pierderea părerii bune despre sine, declanșând episoade de depresie moderată și anxietate pronunțată.”
Eșecul face parte din viață și cu cât acceptăm mai repede că suntem persoane cu defecte care depind de Cristos cel perfect, cu atât îl îndepărtăm mai repede pe supraveghetorul perfecționist din noi. Nu suntem niște ratați, ci niște copii ai lui Dumnezeu, care din când în când mai ratează ținta.
La urma urmei, ce este eșecul, dacă nu un etalon fabricat de om pentru măsurarea performanțelor? Pe Dumnezeu îl interesează mai mult procesul decât produsul. Dacă ascultându-L pe Dumnezeu ratez tranzacția, sunt un succes în ochii Lui.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 102)

29 nov. 2012

Destul de bună

Multe femei trăiesc într-o înfrângere tăcută, comparându-se cu alte femei care trăiesc la rândul lor într-o înfrângere tăcută. Nu sunt o mamă bună. Nu sunt o soție bună. Nu sunt o creștină bună. Nu sunt o martoră bună. Nu sunt o gospodină bună. Nu sunt o decoratoare bună. Nu sunt o bucătăreasă bună. Nu sunt o ... bună.
Una câte una, cad petalele acestei flori frumoase care Dumnezeu ne-a creat să fim. Ca niște confeti, încrederea noastră fragmentată în mii de bucățele se împrăștie pe străzi în timpul paradei.
Din nefericire am irosit mulți ani valoroși prizonieră minciunilor dușmanului înainte să-mi ridic mâinile încătușate spre Dumnezeu și să spun: ”Sunt gata să mă eliberezi.”
Ia gândește-te puțin:

Iacov a fost un mincinos.
Moise a fost un bâlbâit.
Ghedeon a fost un laș.
David a fost un adulter.
Rahav a fost prostituată.
Estera a fost o fată orfană.
Măgărița lui Balaam a fost... ei bine, o măgăriță.

Și totuși Dumnezeu S-a folosit de fiecare dintre ei pentru înaintarea împărăției Sale.
Dumnezeu nu ne cheamă pentru că suntem înzestrați sau talentați. El ne folosește pentru că suntem ascultători și dependenți de El. El nu îi cheamă pe cei calificați; ci îi califică pe cei chemați.
Adevărul este că dacă ai fost născută din nou în Cristos, când Dumnezeu te privește, Îl vede pe Isus. Și prietena mea, Isus este destul de bun.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 73-74)

28 nov. 2012

Adevarul

Acum este vremea să scoatem sabia, Cuvântul lui Dumnezeu, și să retezăm din importanța dușmanului. Isus nu a câștigat bătălia pentru că S-a dovedit mai deștept ca diavolul. A câștigat războiul pentru că S-a bazat pe adevăr. Dacă a funcționat în cazul Lui, va funcționa și la noi.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 59)

25 nov. 2012

Grija

Grija este doar o speculație cu privire la viitor care te va priva de bucurie în prezent. Nu presupune să te gândești la ceva real sau adevărat. Acele gânduri trebuie făcute roabe ascultării de Cristos. Respinge minciunile. Ține sus scutul credinței. Stai fermă în adevăr. (pag. 50-51)

Încrederea în Dumnezeu trebuie să o ia de la capăt în fiecare zi ca și cum nu s-ar fi înfăptuit nimic. C.S. Lewis (pag. 53)

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile)

21 nov. 2012

Ispită...Minciună

Fiecare ispită este o încercare de a ne face să ne trăim viețile independent de Dumnezeu. Satana nu este foarte creativ, dar este foarte eficient. Și de atunci ne tot minte*. De ce? Pentru că îi merge.

Fiecare minciună a lui izvorăște din ideea că fericirea e la doar la o decizie depărtare. Satana vrea să crezi că Dumnezeu nu-ți dă tot ce ți se cuvine. Poți fi ca Dumnezeu. Poți fi propriul tău dumnezeu. În loc să fim mulțumitoare pentru ceea ce avem, el ne arată ceea ce nu avem. Gândește-te puțin. Eva avea la dispoziție ei toți pomii din grădină, mai puțin unul. Toți pomii. Nici că s-ar putea mai multă bunătate de-atât! Dar în loc să fie mulțumitoare, a crezut minciuna că singurul lucru pe care nu-l putea avea era singurul lucru care ar fi făcut-o fericită. Aș fi fericită dacă... Îți sună cunoscut? Bineînțeles. Satana folosește cu noi aceeași tactică pe care a folosit-o cu Eva.

Eva a crezut minciuna dușmanului în loc să creadă adevărul lui Dumnezeu. Planul a funcționat. Dar șarpele nu știa că avea să se desfășoare planul uimitor de iertare și har al lui Dumnezeu. Satana nu a câștigat bătălia pentru sufletul omului în grădină. Isus Cristos a câștigat războiul pe Crucea de pe Calvar. Când Isus a spus: ”S-a isprăvit” și Și-a dat ultima suflare, a creat o cale prin care omenirea poate recâștiga tot ce au pierdut Adam și Eva.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 23)

*(de atunci = din grădina Edenului)

17 nov. 2012

Pieces of genius (11)

De n-ai fi tu, ce-ar folosi viața,
Speranțele-i, și binele-i, și tot!
Un vis ar fi amestecat cu ceață,
Un chin ar fi - ce l-aș sfârși să pot;
Pe când astfel o noapte e măreață,
Pierdută-n stele ce în ceri înot,
Prin ele trece melancolic luna -
(Mihai Eminescu - Iubită dulce, o, mă lasă - S4)

15 nov. 2012

Ce își dorește fiecare fată (3)

Apatia este o boală periculoasă care întărește arterele spirituale și cauzează insuficiență cardiacă. Cea mai eficientă rețetă este o doză de pocăință, înghițită cu o gură de smerenie. Iar atitudinea mulțumitoare s-a dovedit foarte eficientă în prevenirea acestei afecțiuni. (pag. 91)

(Lisa Harper - Ce își dorește fiecare fată - Iubire și intimitate în Cântarea Cântărilor)

8 nov. 2012

Ce își dorește fiecare fată (2)

Numai un bărbat adevărat știe să trateze o femeie în public - în fața întregii lumi - la fel cum o tratează în particular. (pag. 35)

Asemenea lui Solomon în această poveste de dragoste, Dumnezeu nu încearcă să ascundă dragostea pe care ne-o poartă. Scriptura nu Îl prezintă niciodată distant în fața altora, după ce ne-a șoptit lucruri dulci în întuneric. Nu încearcă să mimeze indiferența și să Își vâre mâinile în buzunar când alții vă văd în public împreună. Dumnezeu a fost sincer în ce privește intențiile Lui față de noi încă de la începutul istoriei biblice. (pag. 36)

(Lisa Harper - Ce își dorește fiecare fată - Iubire și intimitate în Cântarea Cântărilor)

7 nov. 2012

Ce își dorește fiecare fată (1)

Unii dintre noi suntem prizonieri de bunăvoie în relații căldicele. Ne mulțumim cu fărâme de atenție și afecțiune în loc să luptăm pentru intimitatea profundă pentru care am fost creați. Ne-am obișnuit atât de mult să fim neînțeleși, ignorați și iubiți mai puțin decât ar trebui, încât în general preferăm siguranța superficialității riscului de a ne lăsa cunoscuți. Este mult mai ușor așa. Probabil că de aceea versetele Cântării cântărilor reprezintă un asemenea afront pentru creștinul de rând. Ele ne aduc aminte de lucrurile dupa care ar trebui să tânjim.
(Lisa Harper - Ce își dorește fiecare fată - Iubire și intimitate în Cântarea Cântărilor - pag. 25)

4 nov. 2012

Romanța fără ecou

Ion Minulescu
Iubire bibelou de porțelan
Obiect cu existență efemeră
Te regăsesc pe-aceeași etajeră
Pe care te-am lăsat...
Acum un an...

Îți mulțumesc...
Dar cum? Ce s-a-ntâmplat
Ce suflet cristalin te-a mai păstrat
În lipsa mea...
În lipsa lui...
În lipsa noastră?
Ce demon alb...
Ce pasăre albastră...
Ți-a stat de veghe-atâta timp și te-a-ngrijit?
De nu te-ai spart și nu te-ai prăfuit?

Rămâi pe loc, acolo unde ești.
Și dacă ne iubești, o... dacă ne iubești... cu-adevărat
Așteaptă-ne la fel încă un an.
Un an măcar...
Atât...
Un singur an...

Iubire bibelou de porțelan...
*poza preluata de AICI

30 oct. 2012

Quote 7

What greater thing is there for two human souls than to feel that they are joined together to strengthen each other in all labour, to minister to each other in all sorrow, to share with each other in all gladness, to be with each other in the silent unspoken memories. George Elliot

25 oct. 2012

Quote 6

Ce înseamnă viitorul? Ce semnificație are trecutul? Cine suntem noi? Ce fluid magic ne înconjoară și ascunde de noi lucrurile pe care simțim nevoia imperioasă să le știm? Ne naștem, trăim, murim sub semnul miracolului. Napoleon Bonaparte

24 oct. 2012

Pieces of genius (10)

Acel înger!... Fața pală,
Ochiul negru, păr bălai,
L-am văzut - o stea regală,
O lumină triumfală. -
Și de-atunci îl iubesc, vai! ...
L-am cătat în astă lume
Pân`ce viața-mi se pierdu,
Sufletu-mi se abătu...
Și-atunci te-am văzut: minune!
Acel înger ai fost tu.

Când lăsat-ai cerul. dragă?
De ce-n lume ai venit?
Ai știut că viața-ntreagă
Trista-mi inimă pribeagă
Tot pe tine te-a iubit?
Ai știut cine te-așteaptă
Și-ai venit să răsplătești
Lungi durerile-mi lumești,
Cu zâmbirea-ți înțeleaptă
Și cu ochii tăi cerești.
(Mihai Eminescu - Basmul ce i l-aș spune - S8,9)

23 oct. 2012

Suflete, prund de păcate

Lucian Blaga
Suflete, prund de păcate,
ești nimic și ești de toate.
Roata stelelor e-n tine
și o lume de jivine.
Ești nimic și ești de toate:
cer, păsări călătoare,
fum și vatră, vremi trecute
și pământuri viitoare.
Drumul tău nu e-n afară,
căile-s în tine însuți.
Iară cerul tău se naște,
ca o lacrimă din plânsu-ți.

20 oct. 2012

You and GOD

People are often unreasonable, irational and self-centered. Forgive them anyway.

If you are kind, people may accuse you of selfish, ulterior motives. Be kind anyway.

If you are successfull, you will win some unfaithful friends and some genuine friends. Succed anyway.

If you are honest and sincere people may decieve you. Be honest and sincere anyway.

What you spend years creating, others could destroy over night. Create anyway.

If you find serenity and happiness, some may be jealous. Be happy anyway.

The good you do today, will often be forgotten. Do good anyway.

Give the best you cand, and it mai never be enough. Give your best anyway.

In the final analysis, it is between you and GOD. It was never between you and them... anyway.

(Unknown Author)

18 oct. 2012

*** (33)

A zilei zare după munți pieri,
Învins e codrul greu de liniști grele ...
Ci, în curând, iubito, vei venii
Pe țărmul amuțit al veghii mele?

Melodiosul glas oare-n curând
Va rupe așteptarea-nfrigurată?
Și în curând la pieptu-mi tresăltând
Vei fi un foc și o dorință toata?

Plutesc pe ape cețuri lucitoare,
Ușoare ca și voalul tău, stăpână,
E ceasul zânelor! Veni-vei oare
Tu, dintre zâne cea mai dulce zână?

Ori noaptea, umbra și cu tine,-ntru otravă,
Un vis ivit-ați și întors din mers
Și amăgit am fost de-o patimă bolnavă
Al cărei jar s-a-nmormântat în vers?
(A.A. Fet - 1885)

16 oct. 2012

Catrene

George Topârceanu
”N-o să mai iubesc”, zise
Biata-mi inimă naivă,
Dar văzându-te pe tine,
A căzut în recidivă.

Supărările iubirii
Sunt ca ploile cu soare:
Repezi, dar cu cât mai repezi
Cu atât mai trecătoare.

15 oct. 2012

Multașteptatei

Ion Minulescu
De când te-aștept!...
Sunt ani...
Și anii, ce lungi îți par când n-ai cu cine
S-asculți ciudatele romanțe ce plâng viorile-n surdine!...
Și violetele apusuri ce triste-ți par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Și-n plânsul celor patru strune!...
...................................
Te-am așteptat la-ncrucișarea potecilor pe care-alt'dată
Multașteptatele amante soseau grăbite să-și sărute
Amanții,
Ce-așteptau în umbră, tăcuți ca niște statui mute...
Și câte primăveri, de-a rândul, castanii roșii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Și-n zare nimeni nu s-arată!...

Te-am așteptat pe țărmul mării -
Pe țărmul 'nalt ca și terasa
Castelului regesc, pe care-un prinț și-ar aștepta mireasa.
Dar valurile, știutoare de soarta celor ce porniră
Spre țărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce știu de tine,
Îmi spuseră c-aștept zadarnic...
Și-azi viorile-n surdine...
Ce-mi plâng ciudatele romanțe
Mai trist de cum le plânseră ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...
*poza preluata de AICI

14 oct. 2012

În palatul lui Vodă

Mintea face și desface. Iar limba taie mai rău decât o sabie.
Jurase într-o vreme Păcală, că o să meargă și în palatul lui vodă, să dovedească celor bogați și puternici cât sunt de lacomi și de proști.
Făcuse apoi rost de veșminte alese, podoabe lucitoare și împrăștiase vorba c-ar fi un prinț de prin alte meleaguri.
De cum aude vodă că a venit un prinț din altă țară, trimite un curtean cu o caleașcă să-l poftească la el în ospeție.
Se suie Păcală în caleașcă, în urma lui curteanul, și pleacă la palat.
Aici sunt mese întinse. Pe mese sunt bucate și băuturi cât lumea. Tarafe cântă. Boierii toți se pleacă în fața lui Păcală (erau aci la masă și boierii cei mai mari, cei mai bogați din țară). Iar vodă îl poftește pe Păcală la un cap de masă. La celălalt capăt se așează însuși vodă.
Păcală însă nu vrea să stea la capul mesei.
- Eu știu o vorbă de la tata - spune el - să te așezi la colț de țară (acolo sunt primejdii mai puține) și la mijloc de masă (unde se pun bucatele grămadă)!
Și se așează la mijloc de masă. Râde vodă, râd și boierii.
- Se vede vița, neam străin, nu dintr-ai noștri, mocofani! grăiește vodă.
- Da, da, așa e! adaugă și boierii. Se vede că-i un om ales prințul din altă țară.
- Ce nume poartă înălțimea ta? întreabă vodă pe Păcală. Și din ce țară ai poposit la noi?
- Mă cheamă prințul Râd-de-proști - zice Păcală - și-s dintr-o țară ce-i la răsărit de țara ce se-nvecinește-n asfințit cu țara voastră...
Se uită toți și nu înțeleg nimic. Doar vodă se preface că-nțelege:
- Așa?... Ce nume!... Tare frumos!... Și țara - știu și țara ceea!... zice el.
Se ploconesc cu toții (așa se ploconesc boierii în fața celor care vin din țări străine).
Începe masa. Păcală pune mâna pe lingură. Mănâncă bine. Se satură. După aceea începe să arunce cu lingura mâncare și pe haine.
- Ce faceți, înălțimea voastră? Ce faceți? întreabă oaspeții și gazda.
- Le satur și pe ele, săracele, răspunde prințul Râd-de-proști. De nu ar fi fost ele, nu m-ați fi primit poate cu-atâta cinste... Aci-n palate, numai haina face pe om.
- Se poate, înălțimea ta? spune de colo vodă. Să fi venit și-n zdrențe, și noi tot te cunoșteam că ești prinț. Îți dădeam și-atunci toată cinstea...
- Așa ar fi trebuit să fie - glăsuiește Păcală - pentru că pe un cap bun stă bine și-o căciulă spartă...
- Ha, ha, ha, ha!... râd oaspeții și gazda. Da'n ei se minunează.
Și-un boier șoptește către altul:
Ce tot vrea să spună prințul Râd-de-proști?
Păcală aude și răspunde tare:
- Spun că?
Glumele sunt frate,
ca sarea-n bucate,
faptele-mi toate
sunt bine măsurate!
Boierii, râzi și râzi... Râdeau să-i facă pe plăcere prințului Râd-de-proști, că la drept vorbind nici ei nu știau de ce se veselesc.
- Să nu vă-nece râsul, a zis Păcală. Veselia prea mare aduce după sine necaz. Cel putin astfel zice poporul.
- Eh, poporul e prost! spun boierii într-un glas și râd mai departe. Mănâncă iar. Și beau. Mai ales beau.
Se veselesc, amețesc, arată lui Păcală veșmintele lor. I-aduc și lui veșminte noi, în locul celor pătate cu bucate. Iar vodă ca să nu rămână mai prejos, i-arată un mărgăritar, o piatră rară, ce-o cumpărase de la neguțătorii din partea de răsărit a lumii.
Păcală îi privește și zice printre dinți:
- Păcat de mărgăritar, că e la gât de măgar!
- Ce-ai zis? se încruntă de colo vodă?
- Am spus că masa a fost tare bună! răspunde Păcală. Cum se numesc bucatele ce le-am mâncat și băuturile ce le-am băut?
- Se cheamă talmeș-balmeș, c-au fost de toate amestecate! râde vodă, mulțămit că i-au plăcut bucatele și băuturile prințului Râd-de-proști, vrând să facă în același timp și o glumă.
- Cuvântul ăsta n-am să-l uit - grăiește Păcală - și vreau să-l iau cu mine.
- Să-l iei - se încântă și mai tare vodă - dar acum te poftesc să mergem să-ți arăt grădinile.
Pleacă ei prin grădini. Se plimbă. Tăifăsuiesc. Vodă și boierii cei mari se plâng lui Păcală că poporul e sărac, că merge greu cu dăjdiile și de-aia nu se prea ajung boierii și nici vodă.
- Mulți se plâng de bani, nici unul de minte!... zice Păcală.
- Ce vrei să spui cu asta? se cam încruntă vodă.
- Vreau să spun că sunt trei lucruri pe lume care vădesc adevărata fire a omului, mai ales a boierului.
- Care sunt? vor să știe boierii.
- Beția - am băut destul; prostia - câtă prostie e pe lume, să fiu eu sănătos; și vremea - vremea trece, trece pe aicea prin grădină.
- Nu prea înțeleg! se miră vodă.
- Nici noi! spun și boierii.
- O să-nțelegeți pe dată! râde-n sfârșit Păcală.
Tocmai treceau pe-un pod. Sub pod era o gârlă noroioasă.
Păcală se oprește pe pod și strigă:
- Văleu!
- Ce este? sar cu toții.
- Am pierdut! spune Păcală, făcând pe speriatul.
- Ce-ai pierdut?... Ce?... Ce?...
- Am pierdut chiar acum, ceva, mai mult decât o pungă cu galbeni!
- Mai mult decât o pungă cu galbeni?
Să-i fi văzut pe boieri, să-l fi văzut pe vodă:
Fiecare ar fi vrut să afle el comoara care-o pierduse prințul și s-o ascundă, s-o folosească singur.
Au sărit dar în gârlă, au răscolit nămolul pe de-a rândul, s-au făcut tot una pe haine și pe față, mă rog, mai rău ca râmătorii.
Până la urmă au fost nevoiți să iasă afară și vodă a rostit:
- Am făcut, înălțate prinț, noroiul talmeș-balmeș și n-am găsit punga cu galbeni.
- Nici nu căutam vreo pungă, a dat răspuns Păcală.
Când am trecut însă pe punte, am pierdut vorba asta din minte: ”TALMEȘ-BALMEȘ”. Acuma, bine c-am găsit-o. Că vorba asta pentru mine face mai mult decât o pungă cu galbeni; v-am spus că vreau s-o duc în țara mea.
S-a întors încolo Păcală, s-a suit ăn caleașca ce aștepta-n ogradă și a plecat...
Abia când n-au mai auzit nici roțile de la caleașcă, au înțeles boierii și vodă că prințul cel ciudat din asfințit a râs de ei...
- Acesta n-o fi fost Păcală? a căscat gura vodă.
- Să știi că el a fost! s-au dumirit boierii.
Și-au pornit să-l caute, să-l afle și să se răzbune.

(Alexandru Mitru - Povești cu tâlc)

13 oct. 2012

Dacă mâinile mele ar putea desfrunzi

Federico Garcia Lorca
Îți rostesc numele
în nopți întunecate,
când stelele vin să bea
lumină din lună,
iar crengile dorm ascunse
în tainice frunzișuri.
Și mă simt pustiu,
fără sunet și patimă.
Ceas nebun care mai bate
moarte, orele de demult.

Îți rostesc numele
în această noapte întunecată,
iar numele tău s-aude
mai departe ca oricând
Mai departe decât toate stelele
decât blândele ploi mai dureros.

Te voi mai iubi, ca atunci,
vreodată? Și ce vină
are sufletul meu?
Dacă negurile se destramă,
ce altă patimă mă așteaptă?
Va fi tăcută și pură?
O, dacă mâinile mele-ar putea
să desfrunzească luna!
(Granada - 10 noiembrie 1919)

11 oct. 2012

Pieces of genius (9)

Tu tremuri, tu cauți, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu părul tău moale tu viața mi-o legi -
O știi și te faci că nu o-nțelegi!
(Mihai Eminescu - Frumoasă și jună - S2)

10 oct. 2012

*** (32)


Să crezi: o tainică nădejde
Spre stihu-mi sufletul meu poartă -
Și toamna chiar de-i, tot trăiește
Sub un anume semn de soartă.

Că-n sure ore-autumnale,
Când mor lumini și crengi se bat,
Tot ne oprim tăcuți din cale,
Cătând la frunzele ce cad.
(A.A. Fet)

9 oct. 2012

Pieces of genius (8)

Cum va fi acel vis eu nu-ți pot spune -
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund,
Privește tu în ochii mei și-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund,
Tot ce-ai văzut eu am văzut 'n-al tău -
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morții m-or neliniști,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase
Ce viața mi-au urzit până aci -
De-ați putut sparge negurile-acele,
Veți lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând -
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor e astăzi în mormânt - (...)
Tu mi-ai murit o dată. - Să nu-mi mori
De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aș face eu în lume?
N-aș regăsi în veci chipu-ți ușor
Și osândit aș fi să stau în lume -
De jalea ta eu n-aș putea să mor.
Acum - acum n-aș plânge al tău nume
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort aș trăi eu; viu eu aș fi mort.
Trăiește-mi dar - c-adânc în piept te port!
(Mihai Eminescu - Iubitei - S5-8)

8 oct. 2012

*** (31)

Este lumea-ntreagă dar
Lumii din frumos făcut;
Lui te strădui în zadar
Să-i găsești un început.

Zile, veacuri, ce-s în zbor,
Lângă-a nemuririi zare?
Omu-n lume-i trecător,
Tot ce-i omenesc nu moare.
(A.A. Fet - 1874-1886)

7 oct. 2012

*** (30)

(A.A. Fet - 1878)
Ai suferit, să sufăr n-am sfârșit,
Ursit din îndoială să nu ies,
Iar în deșert eu tot m-am străduit
Să înțeleg ce nu-i de înțeles.

Avut-am începutul ... Minte țin.
Un grai al serii, dragostei și florii.
O lună mai a înflorit din plin
Sub ochii tăi cu zori și cu sorii.

Ei nu mai sunt. Nu de mormânt mi-i greu,
Tăcerii tale ură-i duc în gând.
Prostie, rău - eu nu condamn, doar vreau
În lumea ta să pier cât mai curând.
*poza preluata de AICI

6 oct. 2012

Pieces of genius (7)

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu:
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.
(Mihai Eminescu - O, mamă - S3)

5 oct. 2012

Pieces of genius (6)

Ești tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce eternă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Ești ființa armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?

Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin, încetișor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpiși sufletu-mi în dor.
(Mihai Eminescu - La o artistă - S 4-5)