Compasiune...

- Fiindcă  aș vrea să-ți dăruiesc o vorbă. Cea mai bună dintre toate.
- Da? Care?
- Compasiune. Care, după cum știi, e putința de a intra în pielea semenului, de a simți odată cu el ceea ce simte.
- Da, îmi place. Dar de ce spui că-i vorba cea mai bună?
- Fiindcă-i singurul cuvânt cu care nu rănești, nu torturezi, nu arestezi, nu omori... Mai curând invers, eviți toate astea. Există și alte vorbe frumoase: iubire, libertate, onoare, dreptate. Dar toate, absolut toate, pot fi schimbate, folosite drept arme, și pot face victime. Din dragoste pentru Dumnezeul lor, cruciații aprind ruguri, dintr-o iubire fără sens, ibovnici geloși își omoară iubita. Nobilii își chinuiesc iobagii și profită de ei, în numele onoarei lor presupuse; libertatea nu poate presupune închisoare și moarte pentru alții, iar în ceea ce privește dreptatea, toți cred că-i de partea lor, chiar și tiranii cei mai cruzi. Numai compasiunea se pune în calea acestor exagerări; e o idee ce nu poate fi impusă altora prin sânge, fiindcă te obligă să faci tocmai contrariul, să te apropii de ceilalți, să simți ca ei și să-i înțelegi. ( Nyneve & Leola - pag. 410 )

Compasiune: putința de a simți suferința, teama, nevoia celuilalt. Înțelegerea profundă a durerii celorlalți, la care ajungi numai după ce ți-ai înțeles propria durere. ( Leola - pag. 411 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)