15 ian. 2017

Dorul dorurilor

Valentin Popovici
1.Din neam în neam purtăm un vis,
Un dor spre necuprinsuri,
S-ajungem dincolo de-abis,
Pe neumblate-ntinsuri.
2.Muncim din greu și cheltuim.
Zdrobim orice în cale,
S-ajungem să ne făurim
Cărarea către soare.
3.Ce amăgiri ne-au fermecat din raza aurie,
Că vrem să fim desprinși mereu
De neagra noastră glie?
4.Și oare, ce splendori visăm
Că vom găsi în zare,
Când ne-a rămas noroiul greu
Neșters de pe picioare?
5.Căci de-ncercăm să'năbușim
Gunoiul de păcate,
Atunci blestemul ni-l sorbim
Cu ceruri spulberate!
6.Dar... oare dorul după cer,
Și dorul după viață,
Nimic nu-mi poate arăta?
Nimic nu mă învață?
7.Dacă mai sus, mai sus, spre cer
Mă îmboldește dorul,
Nu e acesta visul meu
Să fiu cu Creatorul?
8.Și-n visu-acesta milenar
Înscris adânc în fire,
Nu e ascuns un felinar?
O mică licărire?
9.Ba da! Avem un dor aprins,
Un dor ce ne robește,
Și nu pământul ne-a împins,
Ci cerul ne dorește!
10.Când nu pricep și nu-nțeleg,
Când mintea-mi spune: ”Nu e!”
Atunci simt dorul mai aprins,
Cum înspre ceruri suie.
11.Și chiar când vreau să nu mai știu
De Dumnezeu și viață,
Aud chemarea, fără grai,
Ca șoaptele prin ceață.
12.Și nu sunt singur, mii și mii,
Toți oamenii ca mine,
Trăiesc același dor pribeag
Spre țărmuri mai senine.
13.Ce poate fi? E doar așa
Un gând ușor ce trece?
Un vers pierdut dintr-un poem,
Un val străin și rece?
14.Dar valul, oare poate fi,
De n-ar fi apa-n val?
Și spuma lui ar mai lovi,
De n-ar căuta un mal?
15.Și nu degeaba am tot vrea
Să știm ce e puterea,
Când porțile deschid un drum
Ce duce nicăierea?
16.Mi-e sete, și eu bine știu,
Să beau - căci apă este!
Cum am eu dor de Paradis,
Dacă-i doar o poveste?
17.Dar visu-acesta-mi spune clar
Și zilnic mă învață
Că viața mea de pe pământ
E-un drum spre altă viață.
18.Căci lumea, universul tot,
E vatra minunată
În care Domnul Savaot,
E Dumnezeu și Tată!
19.El stelelor le-a dat veșmânt
Stropindu-le-n lumină,
Și toate la al Său Cuvânt
Smerite I se-nchină.
20.Din neumblate căi pe cer
Făcutu-le-a cărarea,
Să poată lumina spre noi
Duioasă tremurare.
21.Și El, Cel necuprins de cer,
Cu mâna Lui cea bună
Și-a oglindit slăvitu-I chip
În chipul de țărână.
22.Și-n praful care astăzi sunt,
În glia cea cleioasă.
A pus un dor înalt și sfânt,
De-a sta cu El la masă!
23.E dorul cel mai arzător
Din dorurile mele,
Să-L văd pe El, strălucitor,
Ca mii și mii de stele.
24.Și dacă multe doruri văd
Ca scumpe vase sparte,
O, Doamne, lasă-mă să am
De visu-acesta parte!
25.În zorii sfintei dimineți,
Când plin de strălucire,
Cu slavă mare vei veni,
În marea Ta oștire,
26.Și eu să fiu, să pot cânt
Salvarea Ta măreață,
Să Te slujesc cu sfinții Tăi,
Să Te privesc în față!
Si varianta originala:


16 apr. 2016

Beautiful because...


Catherine, meanwhile, undisturbed by presentiments of such an evil, or of any evil at all, except that of having but a short set to dance down, enjoyed her usual happiness with Henry Tilney, listening with sparkling eyes to everything he said; and in finding him irresistible, becoming so herself.

(Jane Austen - Northanger Abbey)

14 feb. 2016

Determination...


`Well`, said Crawford, after a course of rapid questions and reluctant answers - ` I am happier than I was, because now I understand more clearly your opinion of me. You think me - easily swayed by the whim of the moment - easily tempted - easily put aside. With such an opinion, no wonder that - but we shall see. It is not by protestations that I shall endeavour to convince you that I am wronged, it is not by telling you that my affections are steady. My conduct shall speak for me - absence, distance, time shall speak for me. They shall prove that as far as you can be deserved by anybody, I do deserve you. You are infinitely my superior in merit; all that I know. You have qualities which I had not before supposed to exist in such a degree in any human creature. You have some touches of the angel in you, beyond what - not merely beyond what one sees, because one never sees anything like it - but beyond what one fancies might be. But still I am not frightened. It is not by equality of merit that you can be won. That is out of the question. It is he who sees and worships your merit the strongest, who loves you more devotedly, that has the best right to a return. There I build my confidence. By that right I do and will deserve you; and when once convinced that my attachment is what I declare it, I know you too well not to entertain the warmest hopes - Yes, dearest, sweetest Fanny - nay (seeing her draw back displeased), forgive me. Perhaps I have as yet no right - but by what other name can I call you? Do you suppose you are ever present in my imagination under any other? No, it is "Fanny" that I think of all day, and dream of all night. You have given the name such reality of sweetness, that nothing else can now be descriptive of you.` (Henry Crawford to Fanny Price)

(Jane Austen - Mansfield Park)


*sursa poza AICI

31 ian. 2016

Excerpts from my Bible ... (8)

Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?”  Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!(Exod 33:15-17)

*Biblia - traducerea Cornilescu  

10 ian. 2016

Pride and Prejudice (3)



” I am happier even than Jane; she only smiles, I laugh.” (Elizabeth Bennet future Darcy)

(Jane Austen - Pride and Prejudice)

*sursa poza: AICI

8 ian. 2016

Pride and Prejudice (2)


”However he wrote some verses on her, and very pretty they were.”
”And so ended his affection”, said Elizabeth impatiently .”There has been many a one, I fancy, overcome in the same way. I wonder who first discovered the efficacy of poetry in driving away love!
”I have been used to consider poetry as the food of love,” said Darcy.
Of a fine, stout, healthy love it may. Everything nourishes what is strong already. But if it be only a slight, thin sort of inclination, I am convinced that one good sonnet will starve it entirely away.(Charles Bingley, Elizabeth Bennet, Fitzwilliam Darcy)

(Jane Austen - Pride and Prejudice)

*sursa poza: AICI

7 ian. 2016

Pride and Prejudice (1)


”His pride”, said Miss Lucas,”does not offend me so much as pride often does, because there is an excuse for it. One cannot wonder that so very fine a young man, with family fortune, everything in his favor, should think highly of himself. If I may so express it, he has a right to be proud.”
”That is very true”, replied Elizabeth,”and I could easily forgive his pride, if he had not mortified mine.”
”Pride”, observed Mary, who piqued herself upon the solidity of her reflections,”is a very common failing I believe. By all that I have ever read, I am convinced that it is very common indeed, that human nature is particularly prone to it, and that there are very few of us who do not cherish a feeling of self-complacency on the score of some quality or other, real or imaginary. Vanity and pride are different things, though the words are often used synonymously. A person may be proud without being vain. Pride relates more to our opinion of ourselves, vanity to what we would have others think of us.” ( Charlotte Lucas, Elizabeth Bennet, Mary Bennet)

(Jane Austen - Pride and Prejudice)

*sursa poza: AICI