28 ian. 2012

La multi ani, Kos!!!

A smile :)
There's something you may give
A friend and stranger too...
It seems that when you give it
It's given back to you.
This gift is worth a milion
But doesn't cost a dime.
It's lasting in effect,
But doesn't take much time.
This simple little gesture
Can make the day worth while,
It's just as good as sunshine
It's what we call a SMILE! :)
(Unknown Author)

Kos, știu că-ți plac motto-urile foarte mult :P îți las unul pe care tu l-ai experimentat cu vârf și-ndesat :D
~ ... totul este posbil... e doar o chestiune de timp, timpul de a înțelege în ce fel este posibil. Marc Levy

26 ian. 2012

A murit în zori

Federico Garcia Lorca
Noapte cu patru luni
și-un singur copac,
cu o singură umbră
și o singură pasăre.

Caut în carnea mea
urmele buzelor tale.
Izvorul sărută vântul
fără să-l atingă.

Port acel Nu ce mi-ai dat,
în podul palmei,
ca o lămâie de ceară,
aproape albă.

Noapte cu patru luni
și-un singur copac.
În vârful unui ac
stă dragostea mea, rotindu-se.

25 ian. 2012

Pătlăgică Împărat

De te mânii, poți pierde, de ai răbdare, câștigi!...
Astfel a fost cu Petre din poveste.
Când a trăit? De mult, pe când stăpânea lumea un împărat vestit. Vestit, c-avea un nas ca pătlăgeaua, mare, roșu, și borcănat. De-aceea-i zicea lumea Pătlăgică. Îi zicea: Pătlăgică Împărat.
Și, de necaz că semăna cu pătlăgeaua nasul lui, a dat poruncă strașnică-mpăratul să piară și sămânța pătlăgelii.
Cine n-o asculta, să moară spânzurat.
Au ascultat cu toții... Frica păzește bine bostănăria!
Numai grădinarul palatului n-a ascultat.
Ce-a făcut el, ce-a dres, c-a mai păstrat o pătlăgea.
A păstrat-o și a lăsat-o moștenire feciorului său, Petre, tot grădinar ca el.
- E cel mai de preț lucru, a spus tatăl, mai înainte de a se stinge, tu să nu lași să piară pătlăgeaua...
( Cuvântul cel din urmă al părintelui e zapis cu nouă peceți... )
Se-apucă dară Petre, și, fie ce-o fi, seamănă la o parte, lângă un gard, pe țărmul unei ape, pătlăgeaua.
Pesemne însă că era o pătlăgică fermecată; bătrânul a știut, dar Petre n-a știut.
C-a început să crească...
Într-o clipită a fost cât gardul. S-a sprijinit puțin de gard, așa cum este obiceiul pătlăgelii, căreia-i trebuie arac.
Pe urmă a-nceput să se ridice singură. A făcut trunchi, ramuri cum au copacii.
Și a crescut, a tot crescut, i s-a pierdut vârful în nori.
- Măi, unde-o fi acuma pătlăgica? s-a-ntrebat Petre. Să văd și eu unde-a ajuns.
S-a cățărat pe trunchi, s-a cățărat...
S-a tot urcat, s-a tot urcat.
Și-ajunge dintr-o dată - știți unde? În țara soarelui.
Se pleacă înaintea soarelui flăcăul. Îi spune cine e, cum pătimesc sărmanii oameni din pricina lui Pătlăgică Împărat.
Nu-i lasă să mai crească, nici să mănânce pătlăgelele dulci-acrișoare și zemoase, pentru că seamănă cu nasul lui.
Începe soarele, maimarele luminii, să râdă. Și zice astfel către Petre:
- Coboară iară pe pământ, n-ai grijă... Și, dac-oi fi vreodată la primejdie, să scuturi numai de trunchiul pătlăgelii și-o să fie bine.
Se coboară Petre.
Cât se coboară, vede cum cresc pe ramuri flori - florile cresc, se scutură, rămâne fructul.
Sunt pătlăgele mari și roșii cum nu s-au mai văzut pe lume. Sunt mari cum e bostanul, ba poate și mai mari.
La poale, jos, se-adună poporenii, mănâncă pătlăgele și râd.
Aude împăratul. Se supără mai tare și nasul i se face ca focul.
Își poruncește telegarii. Își adună curtenii. Mai ia cu el și-un gâde.
Și haide la cocioaba lui Petre!
Lângă gard, pătlăgica! și vârful ei în soare.
Răcnește împăratul, și gâdele ridică o spânzurătoare.
Da' Petre, de colo, apucă-n brațe trunchiul pătlăgelii. Scutură de el bine.
Și unde-ncep să cadă, frate, pătlăgele - poc! poc! Una pe nasul împăratului, alta pe pântec. Și cad, și cad, l-acoperă sub pătlăgele.
Se face-un munte-ntreg de pătlăgele.
Când au dat muntele deoparte, n-au mai găsit din împărat decât un gândac negru și urât.
( Îl prefăcuse soarele, pesemne. )
- Priviți ce s-a ales de Pătlăgică Împărat!... au râs în hohot poporenii.
Și i-au dat numele gândacului tot Pătlăgică, pentru că se-ncuibează-n rădăcina pătlăgelii, o roade și o strică. Îi zic însă gândacului și ”coropișniță”.
Oamenii-l caută și-i distrug ouăle sale veninoase.
Iar Petre a putut de-atuncea să-și crească pătlăgelele în voie și oamenii să le mănânce.

(Alexandru Mitru - Povești Cu Tâlc)

21 ian. 2012

Ai plecat

Veronica Micle
Ai plecat mânat de dor
Și te-ai dus tot înainte,
De cumplitul meu amor
Nu ți-ai mai adus aminte.

Eu cu sufletul zdrobit
Am privit în a ta cale
Și cu lacrimi am stropit
Urma popasurilor tale.

Și mă-ntreb de ce-au apus
O iubire-atât de-adâncă
Și mă-ntreb de ce te-ai dus,
Și de ce te mai plâng încă?

17 ian. 2012

*** (13)

Și de zorii cu ei îți aduc fericire,
Iar credința ta crește spre semnul de jar,
De-ai simți fie doar și un strop de iubire,
Tu acest trandafir fă-l poetului dar.

Chiar pe altul iubind și sortită de-ai fi
Prin destule furtuni ale vieții să treci,
În curat și duiosul meu stih vei găsi
Trandafirul de astăzi pe veci.

(A.A. Fet - 10 ianuarie 1887)

15 ian. 2012

Romanța noului venit

Ion Minulescu
Străinule ce bați la poartă,
De unde vii
Și cine ești?...
Răspunde-ne de unde vii,
Prin care lumi trăiși coșmarul nepovestitelor povești
Și-n care stea găsiși coloare decoloratei nebunii?...

De unde vin?...
De unde pot veni, când ochii-mi,
Plini de regrete și tristeți,
Par două candele aprinse în cripta morților poeți?
Priviți...
Sandalele-mi sunt rupte,
Iar toga ce mi-o dete-Apollo
În noaptea când pornii spre voi
Abia-și mai flutură albastrul în jurul umerilor goi.
Sunt gol -
Căci calea-mi fuse lungă
Și-n calea mea-ntâlnii pe rând
Pe toți câți vrură să vă vândă
Podoabe noi ce nu se vând,
Pe cei ce vrură să vă cânte romanțe noi,
Pe cei ce vrură
Să vă-ndrumeze spre mai bine -
Spre-acel frumos întrezărit
În armoniile eterne
Dintr-un sfârșit
Și-un infinit,
Pe cei ce v-au adus lumina,
Pe cei ce i-ați trimis cu ură
Și i-ați gonit cu pietre -
Pietre ce s-or preface-n piedestale
În clipa când vă va cuprinde beția altor ideale?
De unde vin?
Eu vin din lumea creată dincolo de zare -
Din lumea-n care n-a fost nimeni dintre voi,
Eu vin din lumea-n care
Nu-i ceru-albastru,
Și copacii nu-s verzi, așa cum sunt la voi,
Din lumea Nimfelor ce-așteaptă sosirea Faunilor goi,
Din lumea cupelor deșarte și totuși
Pline-n orice clipă,
Din lumea ultimului cântec,
Purtat pe-a berzelor aripă
Din țărm în țărm,
Din țară-n țară,
Din om în om,
Din gură-n gură, -
Din lumea celor patru vânturi
Și patru puncte cardinale!...

Deschide-ți poarta dar,
Și-n cale
Ieșiți-mi toți cu foi de laur,
Iar voi, ce măsurați cu versul gândirile ce n-au măsură,
Veniți în jurul meu degrabă,
Și-n cântul lirelor de aur,
Porniți cu mine împreună
Spre lumea-n care nu-s castele cu punti
Și șanțuri feodale,
Nici ruginite porți de-aramă, la care bat cei noi sosiți...
Veniți cu toți cât mai e vreme,
Și mai puteți cânta -
Veniți!...
Veniți să vă aprind în suflet lumina stinselor făclii
Și-n versuri fantasmagoria și vraja noilor magii!
Iar cânturile voastre -
Cânturi cu care azi cerșiți o pâine -
Să le-ncunun cu strălucirea-aureolelor de mâine!...
Dar poarta a rămas închisă la glasul artei viitoare.

12 ian. 2012

Venin și farmec ...

Mihai Eminescu
Venin și farmec port în suflet
Cu-al tău zâmbet trist mă pierzi,
Căci fermecat sunt de zâmbirea-ți
Și-nveninat de ochii verzi.

Să nu-nțelegi că-n al meu suflet
Dureri de moarte tu ai pus -
Cât de frumoasă ești pot spune,
Cât te iubesc nu e de spus!

( Dacă te simți în stare, și ai ”tăria psihologică” necesara, găsești ceva ”digerabil” în lucrările oricui)

10 ian. 2012

Studiu

George Bacovia
Când căutam
Cuvinte
În dragi dicționare...
Amor
Iubire
Adorata...
Ningea,
Sau florile se isprăveau
Zburară anii -
Era și vorba,
Simpatie...

8 ian. 2012

Tuturor sentimentelor tale

Dă-le tuturor sentimentelor tale cea mai mică mărime.
El ți-a spus că nu poate trăi fără tine. Poți conta deci, că, atunci când îl vei reîntâlni, te va recunoaște.
Fă-mi deci, plăcerea și nu mă iubi prea mult.
Ultima oară când am fost iubit, nu m-am bucurat în tot acel interval, nici de cel mai mic gest prietenesc.


(Bertolt Brecht*)

*Eugen Berthold Friedrich Brecht* (1898 - 1956) - poet, dramaturg și regizor de origine germana

6 ian. 2012

Clipa mea

Cătălin Lata
Aștept o clipă, clipa mea
În care-n noapte,
Printre șoapte,
Privind căderile de nea,
Să văd plângând,
Cu orice gând,
Ființa mea regenerând.

Aștept o clipă-n care eu,
Crezând într-Unul Dumnezeu,
În rău și bun,
Să pot să spun:
” Eu cel ce-am fost
Fără de rost,
Lipsit de trai
Și smuls din rai...
Eu cel ce-am fost
Fără de-un post,
Fără de nici un Tatăl nost'
Eu nu mai sunt
Ci am murit
Și în mormânt
Zdrobit de vânt,
De ploi, de ciumi,
Am putrezit
Uitând necazu-acestei lumi ”

Privind căderile de nea
În larg de noapte
Printre șoapte
Aștept o clipă: clipa mea.

3 ian. 2012

Cine este cel mai puternic pe pământ?

Cine caută găsește; cine umblă ajunge. Și adevărul nu-i niciodată prea departe, e totdeauna lângă tine.
Un om căuta odată, demult, să afle cine sau ce este mai tare pe-acest pământ.
Și-a mers, a mers omul acela, a întrebat din sat în sat și din cetate în cetate. Nimeni nu știa să-i răspundă. Doar într-o seară, pe un drum depărtat, un cerșetor i-a spus așa:
- Pe cât pot eu să-mi dau socoteala, în lume astăzi banul învârtește totul. Cel mai bogat în aur și argint este un neguțător ce locuiește într-un oraș la țărmul mării. Are corăbii multe, bani cu sacii - nici nu le știe socoteala - și acareturi... câte și mai câte și slujitori cu miile. El e de bună seamă cel mai puternic pe lume.
S-a dus până la dânsul călătorul. S-a întâmplat însă tocmai atunci regele acelei țări să poruncească slujitorilor să-l prindă pe neguțător, să-i taie capul și să-i ia averea. Căci pasămite regele făcea și el negoț, iară neguțătorul cel prins și omorât șezuse prea mult în calea lui.
A cugetat atunci drumețul nostru:
” Aha! am înțeles, regii sunt, va să zică, mai tari decât ceilalți pe lume ”.
Ș-a plecat spre palatul regelui, să-l vadă, să-l cunoască.
Numai când a ajuns acolo, a aflat că un împărat, ce stăpânea o țară mai întinsă, chiar lângă țara regelui, care avea oștiri mai mari și bogății de zeci de ori mai multe, pornise cu război. Îl biruise pe rege și-l luase prins. Nu se știa dacă va scăpa teafăr și se va-ntoarce.
” Iacătă, dar, și-a spus drumețul. Vezi că-mpărații sunt și mai tari ca regii. Cât pe-aci să greșesc... ”
A plecat dară omul la curtea împărătească, să-l vadă, ba chiar să stea de vorba cu-mpăratul, de va putea.
Nici n-ajunsese însă bine călătorul la curtea-mpărătească și află că într-o bună zi, un haiduc preavestit, iubit de poporeni, a pătruns în palat, cu toată ceata lui. L-a bătut pe-mpărat, i-a luat de-acolo aur și mii de nestemate. Le-a dat celor săraci.
” Ei, va să zică este cineva mai puternic chiar decât împăratul, a socotit drumețul. Aceste e haiducul care face dreptate. Bine că am aflat... ”
Și, mulțumit de sine, se pregătea să plece către casă, când, au bătut tobele în cetate. Crainici vesteau pe toate ulițele că poterele-mpărătești trăseseră într-o cursă pe viteazul haiduc. Acuma era-n ștreanguri, iar gâdele cetății urma să-i taie capul.
” Bine că n-am plecat, și-a spus drumețul nostru. Dacă plecam, n-aveam de unde ști că e un oarecine care-i vine de hac și unui asemenea haiduc, care l-a biruit chiar și pe împărat. Gâdele e mai tare decât toți. Se vede bine! El are și secure, are și puterea de-a tăia capetele oamenilor. Cât pe ce să nu știu... ”
Abia-i tăiase gâdele capul celui osândit și, din răceală sau din știu eu ce, s-a îmbolnăvit. N-au mai trecut nici două zile, și într-o dimineață, s-a prăpădit. L-au luat, l-au dus la cimitir. Groparul i-a făcut o groapă. L-a coborât în groapă și-a tras pământul peste el.
Când a văzut și asta, călătorul s-a minunat.
” Așadar chir și pentru un gâde e cineva pe lume care-i sapă mormântul, trage țărâna peste el și ... s-a sfârșit! Groparul este deci mai tare, mai puternic decât oricine. El ne îngroapă pe noi toți. Cum de nu mi-a trecut prin minte?... ”
S-a dus deci la gropar acasă.
Chiar de la poartă a auzit însă o larmă, care l-a-nspăimântat.
Groparul avea un băiat de șase, șapte anișori. Nu ar fi fost un copil rău, dar era tare râzgâiat. Iar bietul om era o fire slabă. Cum îl vedea, copilul i se suia în cap, îi poruncea, îi smulgea barba și mustățile.
” Hm!... Și-a rostit în gând drumețul. Groparul cât e de gropar are pe cineva ce-i poruncește, din slăbiciune sau din ce, dar iacătă că-l are! Bună treabă! Și eu care credeam că el... ”
Cum ședea însă și se gândea acolo, la portiță, s-a arătat un bărbat-nalt.
Tatăl i-a și ieșit-nainte.
- Bine-ai venit, rosti el către noul sosit. Bine-ai venit, învățătorule!... Nu știu ce să mă mai fac cu băiețelul! E alintat. Nici eu, nici mama lui nu ne-ndurăm să-l pedepsim. Toată nădejdea noastră e la școală. Învață-l, fă ce știi, să iasă om...
- Am să-l iau chiar acum la școală, a rostit cel care sosise, care era învățător, și pe care-l iubeau și părinții și copiii. O să învețe scrisul, cititul, socotitul și alte lucruri bune. O să se facă om. Haide, flăcăule, cu mine!...
Iară copilul l-a urmat cu bucurie, căci vorba lui era nespus de blândă și se vedea că-i înțelept.
Atunci drumețul nostru s-a apropiat de-nvățător și i-a grăit:
- Am colindat până departe, să aflu cine este mai tare pe-acest pământ. Crezusem c-am aflat și, iată, mă găsesc iar în nedumerire. Tu ce spui, înțeleptule? Să plec din nou în lume să cercetez?
- De ce să pleci? a glăsuit învățătorul. Caută în jurul tău și spune-mi: dacă nu ar fi oamenii, care să are și să semene, ai avea ce mânca?
- Fără-ndoială, nu!
- Dar dacă n-ar fi alții care să-ți facă haine călduroase sau un acoperiș, n-ai îngheța în timpul iernii?
- Desigur, înțeleptule! a răspuns omul.
- Și toți aceștia, de n-ar avea unelte, ar putea să-ți mai dea cele de trebuință?
- Nu. Nici nu-ncape vorbă.
- Atunci, ai înțeles cine este mai tare pe pământ? Al cui e viitorul? Acela de pe urma căruia trăiesc în lume toti oamenii?
- Am înțeles, învățătorule! s-a luminat, în sfârșit, călătorul care căutase răspuns la întrebare prin țări îndepărtate. Este ACELA CE MUNCEȘTE.
- Da, prietene. Acela ce muncește este stăpânul vieții. Fără de el n-am putea să trăim... Munca lungește viața. Îl ridică pe om.
Mărgăritarul cel mai strălucitor e hărnicia!

(Alexandru Mitru - Povești Cu Tâlc)

1 ian. 2012

Quote 5

Toată lumea poate fi minunată... pentru că toată lumea poate servi cuiva. Nu trebuie să faci acordul între subiect și predicat ca să servești. Ai nevoie doar de o inimă plină de bunăvoință. Un suflet plin de iubire. (Martin Luther King Jr.)