Și totuși există duminici ...

”Eu am fost aruncat

- sămânță, idee? -

Într-un lut sărac și oropsit.

Și totuși,

uneori, mi-a fost dat

să fiu fericit.” Victor Felea

Pe aceeași planetă albastră locuiesc două specii ciudate, străine, diferite. Nu bărbații și femeile, nici vorbă! Noi, locatarii sexelor opuse, suntem în mod iremediabil legați unii de alții prin condamnarea superbă la iubire. Dar lumea poate fi oricând împărțită în jumătatea celor care aleargă după dragostea și a celor care fug mâncând pământul după bani.

E destul de greu să faci diferența între unii și ceilalți pentru că, de obicei, toată lumea își trăiește viața după aceleași reguli. Străbatem zilele săptămânii într-o grabă care ne face să părem zănatici, uituci, risipiți. Bifăm, una câte una, treburile scrijelite-n agende. Vânăm locuri de parcare, turtim pedala accelerației la podea, vorbim la telefon în timp ce conducem. Iar când săptămâna își cere dreptul la odihnă, alegem de prea multe ori să muncim în continuare, să nu ne oprim din goană, să nu facem fericită zăbavă nici întru cititul cărților, nici întru răsfoitul propriilor gânduri.

Unii detestă weekendurile pentru că în cele două zile binecuvântate nu mai pot construi castele financiare. Altora le e teamă de zilele libere pentru că îi obligă să-și amintească. Fiecare răgaz de gândire prelungă le răsucește în răni toate cuțitele amintirii. Fiecare siestă evazată peste marginile ceasurilor leneșe îi lovește în rafale cu aceleași întrebări cărora nu le-au putut găsi răspuns nici măcar atunci când strădania lor dobora toate recordurile concentrării. Și-atunci și unii și alții așteaptă, cu disperare, cu deznădejde, să se facă luni. Să înceapă să rostogolească minutele, ceasurile, clipele, construind aceleași poduri către nicăieri, tăind cu o fulgerare de scris treburile înțesate-n agende.

Și totuși există sâmbete molcome și există duminici ospitaliere. Există ceasuri în care avem dreptul să ne refugiem în propriul nostru zâmbet. Există drumuri tivite cu maci superbi, care duc nu spre amintirea fostelor iubiri, ci spre viitoarele ore ale fericirii noastre posibile. Există bani destui pe lume pentru cei care și-i doresc mai presus de dragoste, și există iubire fără margini pe pământ, pentru cei care o prețuiesc cu măsurile valorilor supreme. Doar puterea noastră de-a ne face timp să le căutăm, să le așteptăm nu este aproape niciodată de-ajuns. (Alice Năstase - pag. 173-175)

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)