Nu bărbații sunt problema noastra; ceea ce încercăm să obținem de la ei dă lucrurile peste cap. Nimic nu este mai derutant decât încercarea de a ne extrage feminitatea din relația cu bărbații noștri. Ne folosim de bărbați ca de niște oglinzi pentru a vedea dacă suntem prețioase, frumoase, de dorit, vrednice de a fi remarcate, viabile. Încercăm să le citim expresiile și dispozițiile pentru a decide dacă e timpul să acționăm cu istețime și fermitate, ca să facem pe prostuțele sau să le dăm impresia că avem nevoie de ei. Și mai rău, încercăm să apelăm la cavalerismul lor, comportându-ne ca o domnișoară aflată în primejdie. Când XX întâlnește XY și încearcă să-i smulgă acel X pentru ca să mai poată avea ea unul, ea încearcă să-i transforme pe amândoi.
Spun acest lucru cu respect și compasiune: încercăm să ne extragem siguranța de sine de la un gen care, de fapt, nu are prea multe de oferit. Cultura noastră este la fel de nemiloasă cu bărbații, cum este cu femeile. Nesiguranțele lor au forme diferite, dar nu vă înșelați: și ei le au. Știi lucrul acesta. Și eu îl știu.
Să ne confruntăm cu realitatea. Bărbații doresc ca noi să ne venim în fire. Lor nu le place presiunea de a fi răspunzători pentru sentimentul nostru de valoare. Este prea mult pentru ei. Cei sinceri, vor recunoaște bucuroși acest lucru, iar cei care nu o vor face, îi vei ști prin modul în care își trăiesc viețile.

(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 20)