(A.A. Fet - 1878)
Ai suferit, să sufăr n-am sfârșit,
Ursit din îndoială să nu ies,
Iar în deșert eu tot m-am străduit
Să înțeleg ce nu-i de înțeles.
Avut-am începutul ... Minte țin.
Un grai al serii, dragostei și florii.
O lună mai a înflorit din plin
Sub ochii tăi cu zori și cu sorii.
Ei nu mai sunt. Nu de mormânt mi-i greu,
Tăcerii tale ură-i duc în gând.
Prostie, rău - eu nu condamn, doar vreau
În lumea ta să pier cât mai curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu