Nu mă pot ierta

Două dintre cele mai grozave arme pe care le folosește Satana împotriva femeilor din zilele noastre sunt rușinea și condamnarea. Chiar daca știm că Dumnezeu ne-a iertat, multe dintre noi ne trezim în fiecare dimineață și să ne îmbrăcăm cu zdrențele noastre murdare.
(...)
Dacă simțim condamnare, nu este de la Dumnezeu. Satana condamnă. Duhul Sfânt convinge. Cum știm care este diferența? Satana acuză ca să ne simțim condamnate. Duhul Sfânt ne convinge ca să ne aducă pocăință ( 2 Corinteni 7:9-10 ). Odată ce ne-am căit și ne-am cerut iertare, s-a terminat; gata, totul a fost șters. Dacă sentimentele de condamnare persistă, ele se datorează faptului că ascultăm de acuzațiile dușmanului... că ascultăm minciuna.
Trebuie să recunosc că vina este un motivator puternic. Părinții îl folosesc, angajatorii îl folosesc, învățătorii îl folosesc, copiii îl folosesc și soții îl folosesc. Dar eu nu sunt de acord cu folosirea vinei ca motivator, deoarece este însuși limbajul dușmanului. Vreau să stau cât mai departe pot de limbajul preferat al diavolului. Când vine vorba de cuvinte infestate de vină ca motivare, nu le pot rosti și nu le pot accepta.
Sentimentul că nu mă pot ierta este înrădăcinat în disprețul de sine - ura de sine sau învinuirea de sine. Satana încearcă să ne țină într-o mentalitate morbidă de autodisprețuire. Face parte din fișa postului său de ”pârâș al fraților”. Vine sub forma ”ai primit ceea ce meriți”. ”Cum ți-ai așternut așa dormi.” Mai mult chiar, ”ți-ai așternut patul, apoi, în el să rămâi.”
Satana știe că și cea mai slabă șoaptă de vină este primită cu ușurință de o inimă fragilă, jefuită de viață. Nu îl lăsa pe dușman să te convingă să rămâi în închisoarea vinei și a rușinii. Sentința a fost dată deja. Ești liberă să pleci.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 118-119)