Neiertare...Resentimente

Iertarea este o alegere. Este o decizie de a-i da bisturiul lui Dumnezeu și de a-i permite să îndepărteze tumoarea jignirii din inimă. Cel care are de câștigat este cel de la care s-a îndepărtat tumoarea aceea malignă. Persoana care este iertată știe rareori despre această vindecare și rareori îi pasă.
Nimeni nu merită iertarea. Eu nu o merit. Tu nu o meriți. Nici faptul că ne căim din inimă nu ne face să o merităm. Nu uita că prin însăși definița sa, harul este un dar nemeritat - este o ”favoare nemeritată de la Dumnezeu.” Nu îl merităm și nu îl putem câștiga. Prin urmare atunci când iertăm, îl imităm într-un mod divin pe Tatăl. (...)
Să îi iertăm pe cei care ne-au rănit sau abuzat este probabil unul dintre cele mai dificile aspecte ale vindecării, dar fără el, cred că nu vom fi niciodată cu adevărat liberi. Dușmanul îi cunoaște potențialul distructiv. De aceea ne spune că nu o putem face. Că nu trebuie să o facem. Dacă o facem, atunci, într-un fel, l-am lăsa pe cel care ne-a rănit să scape.
Dar aceasta este o minciună. O putem face. Trebuie să o facem. Dacă nu o facem, atunci noi nu vom fi niciodată liberi.
Diane Marr, în cartea sa, The Reluctant Traveler (Călătorul șovăitor), a spus-o foarte bine: ”Neiertarea poate fi asemănată cu un parazit; se hrănește cu mânia și suferința gazdei, cea mai satisfăcătoare hrană a sa fiind durerea umană. Prosperă în mijlocul ciclului de scene revăzute în minte, al durerii amintite și justificării rediscutate pentru faptul că ne agățăm de resentimente. În principiu, neiertarea se îngrașă din dorința noastră de răzbunare.”
Ce anume crezi că apasă butonul de derulare de pe ecranul minții tale? Eu cred că dușmanul care vrea să ne țină legați de durerile noastre din trecut. Dar, prietena mea, când alegem să iertăm, Dumnezeu transformă durerea noastră în scop, suferința noastră în speranță și nefericirea noastră în lucrare. Nici nu e de mirare că dușmanul tremură la ideea unui suflet rănit care îl iartă pe cel ce i-a provocat durerea.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 127-128)