Federico Garcia Lorca
Îți rostesc numele
în nopți întunecate,
când stelele vin să bea
lumină din lună,
iar crengile dorm ascunse
în tainice frunzișuri.
Și mă simt pustiu,
fără sunet și patimă.
Ceas nebun care mai bate
moarte, orele de demult.
Îți rostesc numele
în această noapte întunecată,
iar numele tău s-aude
mai departe ca oricând
Mai departe decât toate stelele
decât blândele ploi mai dureros.
Te voi mai iubi, ca atunci,
vreodată? Și ce vină
are sufletul meu?
Dacă negurile se destramă,
ce altă patimă mă așteaptă?
Va fi tăcută și pură?
O, dacă mâinile mele-ar putea
să desfrunzească luna!
(Granada - 10 noiembrie 1919)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu