În palatul lui Vodă

Mintea face și desface. Iar limba taie mai rău decât o sabie.

Jurase într-o vreme Păcală, că o să meargă și în palatul lui vodă, să dovedească celor bogați și puternici cât sunt de lacomi și de proști.

Făcuse apoi rost de veșminte alese, podoabe lucitoare și împrăștiase vorba c-ar fi un prinț de prin alte meleaguri.

De cum aude vodă că a venit un prinț din altă țară, trimite un curtean cu o caleașcă să-l poftească la el în ospeție.

Se suie Păcală în caleașcă, în urma lui curteanul, și pleacă la palat.

Aici sunt mese întinse. Pe mese sunt bucate și băuturi cât lumea. Tarafe cântă. Boierii toți se pleacă în fața lui Păcală (erau aci la masă și boierii cei mai mari, cei mai bogați din țară). Iar vodă îl poftește pe Păcală la un cap de masă. La celălalt capăt se așează însuși vodă.

Păcală însă nu vrea să stea la capul mesei.

- Eu știu o vorbă de la tata - spune el - să te așezi la colț de țară (acolo sunt primejdii mai puține) și la mijloc de masă (unde se pun bucatele grămadă)!

Și se așează la mijloc de masă. Râde vodă, râd și boierii.

- Se vede vița, neam străin, nu dintr-ai noștri, mocofani! grăiește vodă.

- Da, da, așa e! adaugă și boierii. Se vede că-i un om ales prințul din altă țară.

- Ce nume poartă înălțimea ta? întreabă vodă pe Păcală. Și din ce țară ai poposit la noi?

- Mă cheamă prințul Râd-de-proști - zice Păcală - și-s dintr-o țară ce-i la răsărit de țara ce se-nvecinește-n asfințit cu țara voastră...

Se uită toți și nu înțeleg nimic. Doar vodă se preface că-nțelege:

- Așa?... Ce nume!... Tare frumos!... Și țara - știu și țara ceea!... zice el.

Se ploconesc cu toții (așa se ploconesc boierii în fața celor care vin din țări străine).

Începe masa. Păcală pune mâna pe lingură. Mănâncă bine. Se satură. După aceea începe să arunce cu lingura mâncare și pe haine.

- Ce faceți, înălțimea voastră? Ce faceți? întreabă oaspeții și gazda.

- Le satur și pe ele, săracele, răspunde prințul Râd-de-proști. De nu ar fi fost ele, nu m-ați fi primit poate cu-atâta cinste... Aci-n palate, numai haina face pe om.

- Se poate, înălțimea ta? spune de colo vodă. Să fi venit și-n zdrențe, și noi tot te cunoșteam că ești prinț. Îți dădeam și-atunci toată cinstea...

- Așa ar fi trebuit să fie - glăsuiește Păcală - pentru că pe un cap bun stă bine și-o căciulă spartă...

- Ha, ha, ha, ha!... râd oaspeții și gazda. Da'n ei se minunează.

Și-un boier șoptește către altul:

Ce tot vrea să spună prințul Râd-de-proști?

Păcală aude și răspunde tare:

- Spun că?

Glumele sunt frate,

ca sarea-n bucate,

faptele-mi toate

sunt bine măsurate!

Boierii, râzi și râzi... Râdeau să-i facă pe plăcere prințului Râd-de-proști, că la drept vorbind nici ei nu știau de ce se veselesc.

- Să nu vă-nece râsul, a zis Păcală. Veselia prea mare aduce după sine necaz. Cel putin astfel zice poporul.

- Eh, poporul e prost! spun boierii într-un glas și râd mai departe. Mănâncă iar. Și beau. Mai ales beau.

Se veselesc, amețesc, arată lui Păcală veșmintele lor. I-aduc și lui veșminte noi, în locul celor pătate cu bucate. Iar vodă ca să nu rămână mai prejos, i-arată un mărgăritar, o piatră rară, ce-o cumpărase de la neguțătorii din partea de răsărit a lumii.

Păcală îi privește și zice printre dinți:

- Păcat de mărgăritar, că e la gât de măgar!

- Ce-ai zis? se încruntă de colo vodă?

- Am spus că masa a fost tare bună! răspunde Păcală. Cum se numesc bucatele ce le-am mâncat și băuturile ce le-am băut?

- Se cheamă talmeș-balmeș, c-au fost de toate amestecate! râde vodă, mulțămit că i-au plăcut bucatele și băuturile prințului Râd-de-proști, vrând să facă în același timp și o glumă.

- Cuvântul ăsta n-am să-l uit - grăiește Păcală - și vreau să-l iau cu mine.

- Să-l iei - se încântă și mai tare vodă - dar acum te poftesc să mergem să-ți arăt grădinile.

Pleacă ei prin grădini. Se plimbă. Tăifăsuiesc. Vodă și boierii cei mari se plâng lui Păcală că poporul e sărac, că merge greu cu dăjdiile și de-aia nu se prea ajung boierii și nici vodă.

- Mulți se plâng de bani, nici unul de minte!... zice Păcală.

- Ce vrei să spui cu asta? se cam încruntă vodă.

- Vreau să spun că sunt trei lucruri pe lume care vădesc adevărata fire a omului, mai ales a boierului.

- Care sunt? vor să știe boierii.

- Beția - am băut destul; prostia - câtă prostie e pe lume, să fiu eu sănătos; și vremea - vremea trece, trece pe aicea prin grădină.

- Nu prea înțeleg! se miră vodă.

- Nici noi! spun și boierii.

- O să-nțelegeți pe dată! râde-n sfârșit Păcală.

Tocmai treceau pe-un pod. Sub pod era o gârlă noroioasă.

Păcală se oprește pe pod și strigă:

- Văleu!

- Ce este? sar cu toții.

- Am pierdut! spune Păcală, făcând pe speriatul.

- Ce-ai pierdut?... Ce?... Ce?...

- Am pierdut chiar acum, ceva, mai mult decât o pungă cu galbeni!

- Mai mult decât o pungă cu galbeni?

Să-i fi văzut pe boieri, să-l fi văzut pe vodă:

Fiecare ar fi vrut să afle el comoara care-o pierduse prințul și s-o ascundă, s-o folosească singur.

Au sărit dar în gârlă, au răscolit nămolul pe de-a rândul, s-au făcut tot una pe haine și pe față, mă rog, mai rău ca râmătorii.

Până la urmă au fost nevoiți să iasă afară și vodă a rostit:

- Am făcut, înălțate prinț, noroiul talmeș-balmeș și n-am găsit punga cu galbeni.

- Nici nu căutam vreo pungă, a dat răspuns Păcală.

Când am trecut însă pe punte, am pierdut vorba asta din minte: ”TALMEȘ-BALMEȘ”. Acuma, bine c-am găsit-o. Că vorba asta pentru mine face mai mult decât o pungă cu galbeni; v-am spus că vreau s-o duc în țara mea.

S-a întors încolo Păcală, s-a suit ăn caleașca ce aștepta-n ogradă și a plecat...

Abia când n-au mai auzit nici roțile de la caleașcă, au înțeles boierii și vodă că prințul cel ciudat din asfințit a râs de ei...

- Acesta n-o fi fost Păcală? a căscat gura vodă.

- Să știi că el a fost! s-au dumirit boierii.

Și-au pornit să-l caute, să-l afle și să se răzbune.

(Alexandru Mitru - Povești cu tâlc)