As long as ...

As long as there's a breath
left in your body, there's hope.
As long as mankind has
prowled the earth, miracles have happened,
restoring life and health.
As long as you have a loving heart,
GOD will send much warmth and love to you in return.
As long as you've been alive
GOD has been watching over you
and answering your prayers.
As long as the stars and the heavens exist,
GOD will be there for you...
(Unknown Author)

Poem de uimire

Uimirea care iarăși mă învinge

Cum bunăoară că afară ninge

Acea pierdută scriere de flaut

în țăndările căruia te caut -

Uimirea că ninsoarea ne desparte

A câta oară? Prin a câta moarte?

(Eugen Evu)

Romanță meschină

Ion Minulescu

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie

Ceva mai mult decât a fost, te-ai înșelat!...

N-a fost decât un început de nebunie,

De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete

Pe care un poet le-a scris în vis,

În cinstea celei mai frumoase fete,

Și-a-nnebunit de-ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune

Decât cu ochii-nchiși și pe-nnoptat,

În ritmul unui început de rugăciune

Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,

Și dacă-a fost cu-adevărat ceva,

N-a fost decât un strop de veșnicie

Desprins dintr-un meschin ”et caetera!”...

*** (34)

Sub noapte, codru-nsingurat

De viscol și de geamăt e plin.

Tu taci, eu tac îngândurat,

Privind la focul din cămin.

Ni-s umbrele alăturate

În câmpul roșu al podelii,

Ci suflete avem uitate

În voia pâclei și-a răcelii.

Se zbat mesteceni în suspine,

În foc troznește negru ram...

Nu vrei să-mi spui ce e cu tine,

Iar eu cunosc de mult ce am.

(A.A. Fet - 1842)

Replici

Mihai Eminescu

POETUL:

Tu ești o undă, eu sunt o zare,

Eu sunt un țărmur, tu ești o mare,

Tu ești o noapte, eu sunt o stea - 

Iubita mea.

IUBITA:

Tu ești o ziuă, eu sunt un soare,

Eu sunt un flutur, tu ești o floare,

Eu sunt un templu, tu ești un zeu - 

Iubitul meu.

Tu ești un rege, eu sunt regină,

Eu sunt un haos, tu o lumina,

Eu sunt o arpă muiată-n vânt -

Tu ești un cânt.

POETUL:

Tu ești o frunte, eu sunt o stemă,

Eu sunt un geniu, tu o problemă,

Privesc în ochii-ți să te ghicesc - 

Și te iubesc!

IUBITA:

Îți par o noapte, îți par o taină

Muiată-n pala umbrei haină,

Îți par un cântec sublim, încet -

Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,

În acest suflet ce ție-ți arde,

Nimica nu e, nimic al meu - 

E tot al tău.

Ciudat cum poezia asta reflecta putin misoginism... Adica tot femeile sunt haos si probleme... iar minunatii de barbatii sunt lumina si genii... Frumos din partea lui :))=)) As mai adauga si faptul ca ”iubita” are 4 strofe si ”poetul” doar 2, concluzia... :)) femeile vorbesc imens de mult - pana si in poeziile eminesciene...

Râd-De-Proști

Omul hapsân știe numai să lovească, nu să și mângâie, să ia și niciodată să dea.
Și se mai spune că tot în vremea lui Păcală, vodă ar fi avut un logofăt pe nume Sufletacru. Și trecea Sufletacru pe drumuri, peste tot, într-o caleașcă trasă de opt cai. Se oprea ici, se oprea colo, se oțăra la oameni sau îi bătea, sau le cerea câte se află-n lună, și-n stele, și-n văzduhuri.
Așa trece odată prin satul Sărăcani. Face conac în sat. Țăranii, cum îl văd, încep să fugă și să se ascundă prin bordeie. Ba unii se pornesc către pădure sau către bălți că-și ducă pruncii și femeile prin locurile cele mai ferite. La toți le era drag marele logofăt, ca sarea-n ochi, precum se spune.
Numai bașboierul poruncește vistavoilor să facă tot ce-or face și să prindă măcar un om. De nu l-or prinde, să dea foc satului numaidecât. Acu nu știu dacă l-au prins sau a venit Păcală singur să dea ochii cu Sufletacru, să scape satul de năpastă.
Se-ncruntă logofătul și rostește:
- Mă, cum te cheamă?
- Râd-De-Proști.
- Așa te cheamă?
- Așa, mărite.
- Măi, Râd-De-Proști, să-mi spui, tu, mie. câți stropi de apă se găsesc colo, în râul care curge pe lângă sat. De nu știi să-mi răspunzi, te spânzur.
- Răspund, măria ta, cum nu, spune Păcală. Numai că-mi trebuie și mie puțin timp, s-adun toți stropii laolaltă. Că, de, sunt mulți...
Și s-așează Păcală pe treptele caleștii, pune căciula și toiagul la o parte și-ncepe să se socotească, în liniște, pe degete. Număra degetele de la o mână, pe urmă și de la cealaltă. Le aduna pe toate și-apoi o lua de la-nceput. Și tot așa mereu... mereu...
Așteaptă logofătul, tot așteaptă, până la urmă se înfurie.
- Hai, măi, mai repede, că nu am vreme!
- Stai binișor, boierule! zice Păcală. Mai am câteva zile, câteva săptămâni sau poate câteva luni și îndată-s gata cu socotitul. Să-ți dau o socoteală cumsecade. Nu vreau să fac greșeală, nici atâta...
- Ei, las-o pe-asta, zice logofătul, care se plictisise de-atâta așteptat, să te-ntreb altceva...
- Întreabă-mă, boierule, sare Păcală de pe trepte. Întreabă-mă orice...
- Să-mi spui - dar asta imediat - să-mi spui... câte fire de praf se afl-aici, pe drumul astă, din satul vostru? Știi, ori nu știi? Că, după praful de pe drum vreau să vă pun birul în galbeni...
- Știu, cum să nu știu, boierule, zice Păcală. Da'ca să-mi pot face mai iute socoteala, să nu țină ca adineauri, spune-mi întâi, măria ta, câte fire de praf se află numai aicea, sub piciorul măriei tale. Măria ta ești înțelept și trebuie că le știi pe toate, de vreme ce mă-ntrebi. Și cum mi-oi da răspuns, măria ta, gata oi fi și eu cu socotitul. Spune, măria ta, c-ascult...
Zice și râde păcăliciul, râde de Sufletacru care se-ncurcă, se-nvinețește, tușește din băieri, holbează ochii și apoi strigă la Păcală:
- Uite ce, Râd-De-Proști, să lăsăm gluma. Voi, satul asta, Sărăcanii, să-mi dați până la toamnă zece juncani pentru cuhnia mea... Însă, ascultă, măi, să fie mari și grei cât dealurile ce se văd în zare. Ai auzit, ori să pun să te lovească la spate cu gârbaciul, ca să-nțelegi mai bine ce spun eu?
- Am înțeles, boierule, zice Păcală cu căciula-n mână. Numai că noi nu am vrea să-ți dăm lipsă de la greutate cu nici o picătură. Du-te întâi, măria ta, și cântărește dealurile. Spune-ne, fără greș, cât au. Să-ți dăm și noi juncanii pe măsură.
- Ce zice? Ce zice ăsta... cum îl cheama?... a țipat logofătul.
- Râd... Râd-De-Proști, măria ta, a spus Păcală tot umilit și cu căciula-n mână. Așa mă cheamă: Râd-De-Proști.
- Dă-i drumul, mână, vizitiu! a mai strigat iar logofătul.
Și-a sărit în caleașcă.
- Cine mi-a scos nebunu' ăsta-n cale?... Mână, să nu-l mai văd!...
Și-n uruitul roților, caleașca s-a pierdut în zare, ducând pe Sufletacru din Sărăcani, scăpând și bieții oameni de necaz.
În urma lui, râdeau tot satul. În hohote râdeau și tineri, și bătrâni, îmbrățișau cu drag pe... Râd-De-Proști.
Nu-i meșter acela ce gătește, ci acel ce pune sarea. Iar cine seamănă mătrăgună, n-aștepte să răsară flori.

(Alexandru Mitru - Povești Cu Tâlc)

Iertare

Mai exact, ce este iertarea? Cuvântul grecesc folosit pentru iertare este aphiemi și înseamnă ”a da drumul din puterea cuiva, din posesiunea cuiva, a lăsa liber, a lăsa să scape.” Și, așa cum spune Beth Moore,

Intentia iertării biblice este să îi dai drumul cuiva. Imaginea pe care o crează termenul grecesc pentru neiertare este una în care cel neiertat este legat de spatele celui care refuză să ierte. Ce ironie! Neiertarea este mijlocul prin care ne legăm categoric de lucrul pe care îl urâm cel mai tare. Prin urmare, înțelesul grecesc al iertării ar putea fi demonstrat cel mai bine prin tăierea frânghiei care o ține pe persoana respectivă legată de tine.

(...)
Când avem resentimente față de cineva, acestea ajung să se țină de noi. Ne legăm emoțional de spate persoana pe care alegem să nu o iertăm și o târâm peste tot cu noi. Posibil să nu fi putut împiedica jignirea, dar putem alege dacă îi permitem să ne controleze sau să ne coloreze viețile.
Iertarea nu este un semn de slăbiciune. Este un semn al puterii. (...)
Cât timp nu iertăm, suntem prinse în capcana Satanei. Este mijlocul principal prin care Satana își prinde în capcană prada. (...)
Nimic nu ne va face mai pline de amărăciune, ca un duh neiertător. Și nimic nu va dizolva mai repede amărăciunea, ca decizia de a ierta și de a lăsa în urma noastră jignirea sau dezamăgirea. Nu putem fi pline de amărăciune și să ne simțim tot mai bine în același timp.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 128-131)