Compasiune...

- Fiindcă  aș vrea să-ți dăruiesc o vorbă. Cea mai bună dintre toate.
- Da? Care?
- Compasiune. Care, după cum știi, e putința de a intra în pielea semenului, de a simți odată cu el ceea ce simte.
- Da, îmi place. Dar de ce spui că-i vorba cea mai bună?
- Fiindcă-i singurul cuvânt cu care nu rănești, nu torturezi, nu arestezi, nu omori... Mai curând invers, eviți toate astea. Există și alte vorbe frumoase: iubire, libertate, onoare, dreptate. Dar toate, absolut toate, pot fi schimbate, folosite drept arme, și pot face victime. Din dragoste pentru Dumnezeul lor, cruciații aprind ruguri, dintr-o iubire fără sens, ibovnici geloși își omoară iubita. Nobilii își chinuiesc iobagii și profită de ei, în numele onoarei lor presupuse; libertatea nu poate presupune închisoare și moarte pentru alții, iar în ceea ce privește dreptatea, toți cred că-i de partea lor, chiar și tiranii cei mai cruzi. Numai compasiunea se pune în calea acestor exagerări; e o idee ce nu poate fi impusă altora prin sânge, fiindcă te obligă să faci tocmai contrariul, să te apropii de ceilalți, să simți ca ei și să-i înțelegi. ( Nyneve & Leola - pag. 410 )

Compasiune: putința de a simți suferința, teama, nevoia celuilalt. Înțelegerea profundă a durerii celorlalți, la care ajungi numai după ce ți-ai înțeles propria durere. ( Leola - pag. 411 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

Continuitate...

... Mă gândesc la tinerii războinici care au luptat cu atâta bravură luni în șir, care au ales cu curaj fără pată această moarte atroce. Îi cunosc bine pe toti, mi-au fost prieteni. Sunt ultimii din lunga istorie de lupta și rezistență, ultimele victime ale războiului nesfârșit purtat de cruciați. În afara trosnetelor oribile ale rugului imens, nu se mai aude nimic. Odată moarte cântecele, domnește o tăcere absolută, tăcerea grea a represiunii. ”Aici a murit frumoasa tinerețe” , spunea Robert Wace în Romanul Lui Brut, plângând măcelul ultimei bătălii a regelui Artur, în care și-au pierdut viața regele și Cavalerii Mesei Rotunde. Ochii mi se umplura de lacrimi...
- Oare de câte ori va mai trebui să moară frumoasa tinerețe? întreb cu o furie seacă, care mi se oprește în gât, aproape , mă sufocă.
Nyneve se uită la mine.
- Te poți uita și din cealaltă parte, îmi răspunde, cu ochii înroșiți, dar liniștită. Te poți întreba și de câte ori se va mai naște. ( Leola & Nyneve - pag. 397-398 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

Maturitate...

Maturitate: indiciul că percepi lumea și te înțelegi pe tine, inutiția echilibrului între lucruri. Apropierea dintre rațiune și iubire. Cunoașterea propriilor dorințe și a propriilor temeri. ( Leola - pag. 363 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

Destin...

Oamenii numesc îndeobște destin ceea ce li se întâmplă când își pierd puterea de a lupta. 
(Leola - pag. 308)

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

Timpul ...

... iar vârsta ne învață, dacă nu ne omoară. Timpul e un râu, schimbările aduse de vremuri sunt ca viiturile ocazionale ale curentului. E imposibil de oprit curgerea apei: dacă încerci să o oprești, te duce cu ea. Putem totuși să îndreptăm cursul apei, ca să nu ne inunde, și chiar să profităm de forța ei în folosul nostru. Mai bine morar decât înecat... ( Eleonora de Aquitania - pag. 159 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)

Vorbele...

... Vorbele emoționante ies din gura prea repede si, de obicei, spun pâna la urmă lucruri ce nu-s întru totul adevărate. Trebuie să arătăm respect vorbelor, fiindcă-s vasul pe care ni-l dă forma. Timpurile neîndurătoare sunt mereu mincinoase, împănate cu vorbe rele. Baltagul călăului n-ar tăia, rugul intoleranței n-ar arde, dacă nu le-ar susține vorbele false. Biblia spune: ” La început a fost Cuvântul. ” Cuvântul ne face oameni, ne deosebește de animale. Sufletul e pe buze. Spre nefericirea noastră, oamenii nu mai respectă ceea ce spun. Asculta-l cu atenție pe fra Angelico, ai să descoperi otrava ascunsă în vorbele-i de mătase. E ca maestrul lui: lui Bernard de Claraval i se spune Doctorul Mieros, căci vorbele-i sunt ca mierea. Vorbele nu trebuie să fie ca mierea, lipicioase și dense, capcane dulci pentru muște neprevăzătoare, ci străvezii și curate ca sticla, ca să privim lumea prin ele. ( Nyneve - pag. 142 )

(Rosa  Montero - Povestea Regelui Străveziu - Historia del Rey Transparente)