Beautiful because...

Catherine, meanwhile, undisturbed by presentiments of such an evil, or of any evil at all, except that of having but a short set to dance down, enjoyed her usual happiness with Henry Tilney, listening with sparkling eyes to everything he said; and in finding him irresistible, becoming so herself.

(Jane Austen - Northanger Abbey)

Excerpts from my Bible ... (8)

Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici. Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?”  Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!”(Exod 33:15-17)

*Biblia - traducerea Cornilescu  

Excerpts from my Bible ... (7)

Iudeii într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune, dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru neamuri o nebunie, dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.(1 Corinteni 1:22-24)

*Biblia - traducerea Cornilescu 

Perspectivă...

- Curând o să mor, spuse el. Nimeni nu-l va prețui ca tine.
Trist, am adus acasă piatra neagră: Japonezii n-au vrut-o. Nu-i văzusera frumusețea. Era un lucru respins, exact ca mine. M-am dus sub casă, m-am așezat pe cutia plină de pietre frumos șlefuite și fără nici o valoare și m-am gândit la gura tremurândă a lui papa Rao. M-au podidit lacrimile. Am ținut în palma dreaptă lingamul negru, acoperindu-i blând cu stânga vârful neted și rotunjit. Apoi am închis ochii și pentru prima dată inima mea a șoptit cu convingere: ”Te iubesc, cristalule!”
Un timp am văzut doar interiorul portocaliu al pleoapelor cu bine cunoscutee stele verzi până când, aproape pe nesimțite, mi-a apărut o străfulgerare, ca lumina soarelui sub apă, în colțurile ochilor. Și-apoi mi-am simțit inima agitată luând o gură de aer și oprindu-se un pic. Deodată, cineva care mă înțelegeape deplin mă ținu în brațe și mă legănă. Am simțit cum se lasă pacea peste mine. Piatra mă alina și, ușor-ușor, am înțeles că eu nu trebuia să mă fi născut vreodată ca om. Aș fi fost fericit ca piatră. Aș fi putut fi o figură imensă de piatră pe un vârf de munte sau un simplu buchet de cristale luminoase în lumina rece a soarelui. Pe muntele Everest.
Aș fi putut să mă cocoț sus, deasupra lumii, să stau neclintit și sigur de propria valoare, an după an, privind cum vin și pleacă fără rost oameni derutați. Pe mîna de granit aș purta un ceas de lemn, trecând zile și nopți în timp ce limbile înghețate ale ceasului meu ar sta nemișcate. Dar nu sunt un cristal strălucitor sau o stâncă neregulată dominând o pantă frumoasă. Văd asta pe fața mamei. Nu mi-e scris să fiu admirat de oameni, să-și pună viețile la picioarele mele ca să mă cunoască, să zăbovească un pic pe piscul meu. Eu sunt un nătâng cu fața pătrată, parcă decupată din granit. Jinduiesc în  inima mea singuratică la râsetele și pasiunile altor oameni.
Mă uit atent la chipul meu iscoditor din lemn, iar oamenii se mișcă în jurul meu cu viteză mare. Când ridic privirea, strângătorul de suflete e prin preajmă, iar cei pe care-i iubesc au dispărut pentru totdeauna și oameni noi au răsărit ca semințele din pământ. Când mă privești, nu vezi decât un bărbat prins într-o existență umilă - dar fiți cu băgare de seamă și să nu vă fie miă de mine, pentru că, la fel ca pământu, eu voi dăinui dincolo de acest du-te-vino fără rost al oamenirii. Veți vedea! (prof. Rao & Jeyan - pag. 161-162)

( Rani Manicka - ”Zeița orezului”/”The Rice Mother” - 2014/2002)

*sura poza: AICI

Hopeless (2)

E uluitor ce efect îți poate exercita asupra inimii o voce pe care ai tot tânjit s-o auzi. Doar trei cuvinte mi-a spus el acum, dar în timpul de care a avut nevoie ca să rostească astea trei cuvinte, inima mi-a fost sfâșiată și tocată mărunt, apoi pusă la loc în piept, așteptîndu-se de la ea să știe, cumva, cum să bată iar. (Sky - pag. 156)

(Colleen Hoover - Hopeless)

Hopeless (1)

Toată luna asta, singurul lucru aflat, mai presus de oricare altul, în prim-planul gândirii mele (și știu ca sunt de-a dreptul demnă de plâns pentru asta) e faptul că n-am ajuns niciodată să-l sărut.
Îmi doream incredibil de mult să-l sărut, într-atât, încât știind că n-o să mai trăiesc niciodată experiența asta, am senzația că în pieptul meu e o gaura enormă, căscată. Ușurința cu care am interacționat, felul în care mă atingea, de parcă așa ar fi fost firesc, sărutările pe care mi le depunea prin păr... toate astea erau mici fragmente din ceva cu mult mai mare. Ceva suficient de mare încât, chiar  dacă nu ne-am sărutat niciodată, să merite un soi de recunoaștere din partea lui. Un soi de respect. Dar el tratează ceea ce era pe cale să se dezvolte între noi ca pe ceva greșit, și asta mă doare. Pentru că știu ce-a simțit. Știu că a simțit. Iar dacă a simțit la fel ca mine, știu că încă mai simte.
N-am inima zdrobită, și încă n-am vărsat o singură lacrimă din cauza întregii situații. Nu pot să am inima zdrobită, pentru că, din fericire, încă nu i-am dăruit partea asta din mine. Dar nu sunt într-atât de mândră, încât să nu recunosc că sunt un pic întristată din cauza asta, și știu c-o să mă țină ceva timp, fiindcă mi-a plăcut  mult, foarte mult, de el. Așa că sunt bine. Un pic tristă, și extrem de derutată, dar sunt bine. (Sky - pag. 150-151)

(Colleen Hoover - ”Fără speranță/ Hopeless” - 2013)

Lamento

Rainer Maria Rilke

O, ce departe-s toate

și ce  pierdute-s, ele,

de mult; lumina-mi, poate,

e-a unei stinse stele

de mii de ani. Și parcă,

din prea ciudata barcă

în treacăt, se-auzi

ceva ca un gând rău.

Se auzi

un ceas bătând în casă,-n

care casă?...

Aș vrea să ies din mine, ca să-mi

găsesc sub cerul prea

înalt un adăpost. Aș vrea

să-ngaim o rugă, - poate

că mai există-ntr-adevăr

o stea... Par toate

a se fi stins de multă vreme,- făr'

de una. Pare-mi-se că o știu.

E singura, din fosta salbă,

a cerului, acum pustiu, -

și care sus, ca o cetate albă,

unde sfârșește raza-i, m-adastă și acum.

Excerpts from my Bible ... (6)

Gonește orice necaz din inima ta, și depărtează răul din trupul tău, căci tinerețea și zorile vieții sunt trecătoare. (Eclesiastul 11:10)

Sunt întrebat

Virgil Carianopol

Sunt întrebat ades de semeni

Din ce se face-o poezie

Și ce se pune-n ea anume,

Ca să reziste la vecie.

Nu știu răspunde, dar eu totuși

O fac cum pot: din orice-ar fi,

Din ce e azi, ce văd în mâine

Și tot ce vieții-ar trebui.

O fac așa precum aș face

Un pod pentru contemporani,

Pe care-aș vrea să poată trece

Și oameni și mașini și ani.

Da-n loc de ciment pun iubire,

Întind idei în loc de fier,

Pun dragoste de țară, gânduri,

Istorie și un pic de cer.

Mai torn apoi, s-o fac mai tare:

Un sac cu vis, cu dor, cu har,

Amestec tot și pun în forme,

Atât cât este necesar.

Că tot ce-am pus o să rămână,

Eu, cel de azi nu voi afla.

Aceasta o va spune timpul,

Acelora ce vor urma.

*sursa poza => AICI

Prin constelația Peștilor

Virginia Carianopol

Tu pe un țărm,

Eu pe celălalt,

Mituind întunericul,

Ca și cum ne-am plimba

Prin câmpiile boreale...

O dulce nepăsare trece

Prin constelația Peștilor

Și pajiști de speranțe

Se-nvolbură de verde crud...

Mătăsurile sufletului

Se aud foșnind

Și se îngemănează cumpene de sare,

Și se îngemănează cumpene de iarbă,

Pe un țărm tu,

Pe celălalt eu,

Mai vâslind încă,

Și încă,

Prin arborii luminii.

*sursa poza => AICI

Usor prin aer

Virginia Carianopol

Tu treci portaluri cu lună,

Oglinzi de iarbă tremurând,

Văslesc prin aer fluturii de ceară,

Păduri de sticlă-nveșmântând.

Ușor

Prin aer se destramă,

Fuioarele de ploi

Își plimbă un licorn melanholia,

Cu pleoapa însingurată

Peste noi...

Fluid

Noi doi,

Din arse tărâmuri

Alunecăm

Printr-un vid înflorit

Prin somnuri lungi de ceară

Imaginare zăpezi

Închipuind.

(Virginia Carianopol)

Iubesc...

Mi-s dragi orele sumbre ale făpturii mele

când simțurile-n foarte adânc au să coboare;

ca de prin vechi scrisori adie-o boare

a vieții-mi zilnice, istorisită-n ele,

ce-acum legendă-mi  pare, dintre cele

mai de pe vremuri. Și mă-nchipui om

cu două vieți, în spații paralele.

Ci, uneori, m-asemui cu un pom

ce împlinește,-n preajma unei cripte,

visul băiatului ce-am fost,- în jurul

căruia cresc mari rădăcini... Prea-purul

vis în mâhniri pierdut, în cânt și-n manuscripte.

(Rainer Maria Rilke)

Magie

Se trag adagii ca acesta: simte

și crede! Din adânci schimbări. E loc

de-amaruri: flama, scrumul și-l presimte;

ci arta, scrumu-l convertește-n foc.

Magie-i când cuvântului de rând

să se înalțe pare că-i încumbă,

iar el o face, - ca hulubul când

își cheamă nevăzuta lui columbă.

(Rainer Maria Rilke)

Amurgu-i cartea-mi...

Amurgu-i cartea-mi. Scoarțe are

din purpur damaschin; cu mână

ca gheața, greaua-ncuietoare

din aur i-o desferec, până

la-ntâia filă, - rând cu rând

parcursă, căci bun prieten i-s;

apoi pe-a doua, murmurând;

a treia o citesc în vis.

(Rainer Maria Rilke)

Acasă ...

Acasă,-s numai între zi și vis,

când dorm copiii doborâți de joacă,

iar ăi bătrâni slomnesc, pe când mai joacă,-n

cămin, văpăi albastre, indecis.

Acasă-s numai între zi și vis,

când glas de clopot, într-un amurg, se pierde

și fete lâncezesc, pe ghizdul verde

al câte-unei fântâni, - și-i de nezis

ce simt... Iar dintre arbori, teii mi-s

mai dragi, - iar verile ce,-n ei, ascunse

tăcut-au, retresaltă-n mii de frunze,

de veghe, iarăși, între zi și vis.

(Rainer Maria Rilke)

...silence of love...

'So I thought. This is twice now I have been most impressed by the gallantry of your actions.'
'Then it is on two occasions that I have been pleased you were there to witness it.'
'You interest me, Mr. Kenway. And your own interest in me has not gone unremarked.'
I stayed silent. And we walked for a while. And even though no words were spoken there was meaning in our silence. As though we acknowledged our feelings for each other. I felt the closeness of her riding boot. Above the heat and scent of the horse, I thought I could smell the powder she wore. Never before had I been so aware of a person, of the nearness of a person. (pag. 49)

(Edward Kenway & Caroline Scott)

(Oliver Bowden - " Assasin's Creed - Black Flag")

Abel, palidul băiat, cuvântă:

Eu nu sunt. Mi-ai făcut ceva - dar ce? -

fratele meu. În ochii-mi nu mai e

lumină: mi-a perdeluit-o el;

în timp ce fața mea, tot el

cu-a lui a-nlocuit-o. - Cel

ce-mi era frate,-acum e singur. E

în viață, pe cât cred, - căci nu-i

va fi făcut, pesemne, nimeni lui

ce mi-a făcut el mie. - Nu e ins

să nu fi mers pe drumul meu, împins

din urmă de mândria lui, - și-nvins.

Bănui că fratele-mi mai mare m-a pândit

ca juzii unei Curți fără apel.

La mine noaptea s-a gândit;

nu și la el.

II

Tu, negură, mai neagră decât mina,

mai dragă-mi ești decât lumina

ce face-n jurul strâmtei noastre lumi

un cerc, -

dincolo de raza căruia, restrânsă,

eu, unul, nu încerc

să știu ce e, nici nu-mi

stă în putere...

Întunericului, însă,-i

e dat, ca pe-un ostatic, să țină totu,-n sine,

flacără, fiară, grâne coapte,

ape -

și pe mine.

Se pare, după unele vagi șoapte,

că o putere mare sălășluie pe-aproape.

Eu, unul, cred în noapte.

(Rainer Maria Rilke)

Ultimul

Rainer Maria Rilke

N-am casă părintească, nici

nu știu să fi avut vreodată parte

de una; maică-mea, departe,

în lumea largă m-a născut, iar nu aici.

Acum mă aflu-n lumea cea pe care

o adâncesc, hoinar din zare-n zare,

când bucuros, și când

mâhnit, - pe rând.

Mi-a lăstărit sămânța în trei dăți

în codru-n care,șapte-aveam castele,

herbul meu, însă,-i spart, azi, în bucăți,

iar timpu-a șters și ce-a fost scris pe ele, -

dându-mi să port, în schimb, la gât, brățară

pe care se citește: făr' de țară.

Mi-e dat s-o port mereu, pe lumea asta, 

căci orice lucru am și năzui a-l

păstra, - piere ca orice-așezi pe creasta

unui val.

The power of words...

I looked around. It's quite something, really watching a place that's finally found its feet.'
'Feet awash in the blood of others, I'm afraid.'
'Ah, that's a story old as time itself, and one that is not likely to change. We're cruel and desperate creatures, set in our conquering ways. The Saxons and the Franks. The Ottomans and Safavids. I could go on for hours. The whole human history is but a series of subjugations.'
'I pray one day we rise above it,' replied Charles earnestly.
'While you pray, I'll act. We'll see who finds success first, hmm?'
'It was an expression,'he said with a wounded edge to his voice.
'Aye. And a dangerous one. Words have power. Wield them wisely.' (pag. 215)

(Haytham Kenway & Charles Lee)

(Oliver Bowden - " Assasin's Creed - Forsaken")