Mihai Eminescu
Din noaptea veșnicei uitări
În care toate curg,
A vieții noastre dezmierdări
Și raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aș vrea odată-n viață tu
Să te înalți mai sus.
Și dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă privește liniștit
Cu stinsele lumini.
Și dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înțeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
(1884, 12/24 februarie)
