Dumnezeu Însuși a creat emoțiile omului. El știe cât de ușor poate fi zdrobită inima omului. Gândirea poate fi afectată. El cunoaște durerile vieții... deoarece oamenii sunt răniți... și apoi îi rănesc pe alți oameni. De asemenea, El știe cât de rezistente ne-a făcut și cunoaște capacitatea naturală a fiecăreia dintre noi de a fi restaurată și refăcută. El știe că putem iubi chiar atunci când nu ne simțim iubite deoarece El ne iubește suficient de mult ca să ne dea această putere. El știe că nu suntem câtuși de puțin așa de fragile cum credem că suntem, dar ne comportăm așa cum credem că suntem. El știe că avem capacitatea de a fi extraordinare și nu doar în ciuda experiențelor pe care le-am avut, ci datorită lor.
Dumnezeu știe că suntem nesigure. Dar nu trebuie să fim. Și El nu ne va lăsa destul de mult singure. El are suficientă siguranță pentru mine, pentru tine și pentru acelea dintre noi care Îl numesc pe Cristos Mântuitorul lor. El a turnat propriul Lui Spirit sigur în vasele noastre slabe de lut. Draga mea, siguranța ta este în tine. Auzi ceea ce îți spun? O ai in tine.
(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 125)

Mandria

Această rădăcină nu se referă la cultură, ci la eul nostru și toate îl avem. Haideți să îl confruntăm. Uneori oamenii și unele situații ne fac să ne simțim nesigure, deoarece, pur și simplu ne fură mândria. Chiar dacă am lăsa deoparte toate loviturile vieții și toate celelalte rădăcini ar fi scoase din pământ, ne-am lupta cu nesiguranța deoarece ne luptăm cu mândria. Gândește-te puțin la legătura evidentă dintre cele două:

Nu suntem singurele femei din viața soților noștri, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem cele mai înzestrate persoane în viață, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem prima alegere de fiecare dată, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem preferatele cuiva, iar asta ne rănește mândria.
Nu putem face totul singure, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem prima prioritate a altcuiva, iar asta ne rănește mândria.
Nu ne simțim speciale, iar asta ne rănește mândria.
Nu obținem promovarea dorită, iar asta ne rănește mândria.
Nu câștigăm lupta, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem plătite dupa valoarea noastră, iar asta ne rănește mândria.
Nu suntem plătite deloc, iar asta ne rănește cu adevărat mândria. 

Nu minimalizez durera autentică a acestui tip de raționament. Doar pentru că mândria umple o inimă nu o împiedică să fie zdrobită. Doar o împiedică să fie vindecată.
Am ajuns la concluzia că nu avem o povară mai mare în viață ca eurile noastre îngâmfate. Nici o forță exterioară nu are puterea de a trăda și de a ne conduce greșit așa cum o fac eurile noastre. Mândria ne convinge să renunțăm la iertare și ne oprește de la a ne asuma riscuri. Mândria ne fură intimitatea deoarece intimitatea necesită transparență. Mândria este un exploatator ca nimeni altul, și dacă nu ne poate conduce la distrugere, ne va mâna spre distracție. Gândește-te la nebunia pe care o poate produce această trăsătură măruntă:

Dacă nu putem fi cele mai atractive, cel puțin putem fi cele mai bune la ceva anume.
Și dacă nu putem fi cele mai bune la ceva anume, cel puțin putem fi cele care muncesc cel mai din greu.
Și dacă nu putem fi cele care muncesc cel mai din greu, cel puțin putem fi cele mai plăcute.
Și dacă nu putem fi cele mai plăcute, cel puțin putem fi cele care atrag cel mai mult atenția.
Și daca nu putem fi cele care atrag cel mai mult atenția, cel puțin putem fi cele mai religioase.
Și dacă nu putem fi cele mai religioase, cel puțin putem fi cele mai epuizate.

Și lista nu se termină niciodată, deoarece eurile mari insistă să fim ”cele mari”. Nu doar femei obișnuite. Suntem atât de disperate să avem semnificație. Ne trăim viețile strigând: ”Să mă remarce cineva!” Și vrei să auzi ceva interesant? Dumnezeu ne-a făcut exact în felul acesta.
Această nevoie este pusă în ființele noastre pentru a ne trimite să-L căutăm pe Creatorul nostru, care ne poate da mai multă semnificație decât îi putem face față. El nu doar că ne observă, El nu-Și ia niciodată ochii de la noi. Din când în când, avem câte o clipă de claritate și ne simțim cunoscute de ceva - Cineva - de o măreție inestimabilă.

(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 92-93)

Dușmanul sufletului tău are mult de câștigat dacă nu te ocupi de nesiguranțele tale. Nu-l lăsa să aibă o astfel de victorie. Rămâi onestă și curajoasă și ai încredere că ajutorul e pe drum.
(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 28)

Nu bărbații sunt problema noastra; ceea ce încercăm să obținem de la ei dă lucrurile peste cap. Nimic nu este mai derutant decât încercarea de a ne extrage feminitatea din relația cu bărbații noștri. Ne folosim de bărbați ca de niște oglinzi pentru a vedea dacă suntem prețioase, frumoase, de dorit, vrednice de a fi remarcate, viabile. Încercăm să le citim expresiile și dispozițiile pentru a decide dacă e timpul să acționăm cu istețime și fermitate, ca să facem pe prostuțele sau să le dăm impresia că avem nevoie de ei. Și mai rău, încercăm să apelăm la cavalerismul lor, comportându-ne ca o domnișoară aflată în primejdie. Când XX întâlnește XY și încearcă să-i smulgă acel X pentru ca să mai poată avea ea unul, ea încearcă să-i transforme pe amândoi.
Spun acest lucru cu respect și compasiune: încercăm să ne extragem siguranța de sine de la un gen care, de fapt, nu are prea multe de oferit. Cultura noastră este la fel de nemiloasă cu bărbații, cum este cu femeile. Nesiguranțele lor au forme diferite, dar nu vă înșelați: și ei le au. Știi lucrul acesta. Și eu îl știu.
Să ne confruntăm cu realitatea. Bărbații doresc ca noi să ne venim în fire. Lor nu le place presiunea de a fi răspunzători pentru sentimentul nostru de valoare. Este prea mult pentru ei. Cei sinceri, vor recunoaște bucuroși acest lucru, iar cei care nu o vor face, îi vei ști prin modul în care își trăiesc viețile.

(Beth Moore - Adio, nesiguranță, ne-ai fost un prieten rău - pag. 20)

Iertare

Mai exact, ce este iertarea? Cuvântul grecesc folosit pentru iertare este aphiemi și înseamnă ”a da drumul din puterea cuiva, din posesiunea cuiva, a lăsa liber, a lăsa să scape.” Și, așa cum spune Beth Moore,

Intentia iertării biblice este să îi dai drumul cuiva. Imaginea pe care o crează termenul grecesc pentru neiertare este una în care cel neiertat este legat de spatele celui care refuză să ierte. Ce ironie! Neiertarea este mijlocul prin care ne legăm categoric de lucrul pe care îl urâm cel mai tare. Prin urmare, înțelesul grecesc al iertării ar putea fi demonstrat cel mai bine prin tăierea frânghiei care o ține pe persoana respectivă legată de tine.

(...)
Când avem resentimente față de cineva, acestea ajung să se țină de noi. Ne legăm emoțional de spate persoana pe care alegem să nu o iertăm și o târâm peste tot cu noi. Posibil să nu fi putut împiedica jignirea, dar putem alege dacă îi permitem să ne controleze sau să ne coloreze viețile.
Iertarea nu este un semn de slăbiciune. Este un semn al puterii. (...)
Cât timp nu iertăm, suntem prinse în capcana Satanei. Este mijlocul principal prin care Satana își prinde în capcană prada. (...)
Nimic nu ne va face mai pline de amărăciune, ca un duh neiertător. Și nimic nu va dizolva mai repede amărăciunea, ca decizia de a ierta și de a lăsa în urma noastră jignirea sau dezamăgirea. Nu putem fi pline de amărăciune și să ne simțim tot mai bine în același timp.

(Sharon Jaynes - Nu sunt destul de bună...și alte minciuni pe care și le spun femeile - pag. 128-131)