Catren

Lucian Blaga

Trăim sub greul văzduhului

ca pe-un fund adânc de mare.

Nici o suferință nu-i așa de mare

să nu se preschimbe în cântare.

Suflete, prund de păcate

Lucian Blaga

Suflete, prund de păcate,

ești nimic și ești de toate.

Roata stelelor e-n tine

și o lume de jivine.

Ești nimic și ești de toate:

cer, păsări călătoare,

fum și vatră, vremi trecute

și pământuri viitoare.

Drumul tău nu e-n afară,

căile-s în tine însuți.

Iară cerul tău se naște,

ca o lacrimă din plânsu-ți.

Sus

Lucian Blaga

Pe-un pisc. Sus.

Numai noi doi.

Așa: când sunt cu tine

mă simt nespus

de-aproape de cer.

Așa de-aproape, de-mi pare

că de ți-aș striga în zare

- numele -

i-aș auzi ecoul răsfrânt de bolta cerului.

Numai noi doi. Sus!!!

Cresc amintirile

Lucian Blaga

Într-un amurg, sunt ani de-atunci

mi-am zgâriat stăruitor în scoarța unui arbor - numele -

cu slove mici, stângace și subțiri.

Azi am văzut din întâmplare

cum slovele-au crescut din cale - afară - uriașe.

Așa îți tai și tu numele în inima-mi supusă

mărunt, mărunt, ca un ștrengar.

Și după ani și ani de zile-l vei găsi

cu slove-adânci și uriașe.

(poza preluata de AICI)

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

și nu ucid

cu mintea tainele ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.

Lumina altora

sugrumă vraja nepătrunsului ascuns

în adâncimi de întuneric,

dar eu,

eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -

și-ntocmai cum cu razele ei albe luna

nu micșorează, ci tremurătoare

mărește și mai tare taina nopții,

așa îmbogățesc și eu întunecata zare

cu largi flori de sfânt mister,

și tot ce-i ne-nțeles

se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari

sub ochii mei -

căci eu iubesc

și flori și ochi și buze și morminte.