Poem de uimire

Uimirea care iarăși mă învinge

Cum bunăoară că afară ninge

Acea pierdută scriere de flaut

în țăndările căruia te caut -

Uimirea că ninsoarea ne desparte

A câta oară? Prin a câta moarte?

(Eugen Evu)

Vernalis

Savoarea mierii buzelor spre seară

Ca-n faguri de ferestre dezbrăcate

Cu păsări de lumină secerate

Prin golul din brațe, să ne doară -

Ceva demult, un înger pe retină

Zvântat; silabă dintr-un psalm ucis

Ori poate numai umbra roșie - lumină

A versului înmormântat în Vis?

(Eugen Evu)

La pragul

La pragul dintre taină și lumină

cu flori murind frumos într-un potop

de galben - fostă purpură - mai caut

sub șoapte agonia unui flaut -

Un psalm, în care fața să-mi îngrop.

(Eugen Evu)