Fascinatia raului

Cu cât îți voi greși, te voi iubi.

Adrian Paunescu

Dacă am ști să cernem binele de rău și să ne dăm unii altora brânci pe calea corectitudinii, am trăi într-o lume de îngeri. Disecția este însă atât de dureroasă și necesită atâta precizie, încât procentul celor care se încumetă să o facă se anemiază pe zi ce trece. Cine n-a făcut rău niciodată să ridice piatra și să o arunce... Se încumetă cineva?!!

Separarea dintre bine și rău se limitează la social și ține strict de civilizație. Luați separat și dezbărați de mentalități morale și religioase, indivizii sunt tentați să se călăuzească nu după principii învățate, ci după instincte. În lumea decojită de morală, binele e plicticos. Doar răul ne face cu ochiul, ademenitor. Am cam vrea cu toții să furăm câte ceva. De-aia există proști pe lume, ca să trăiască bine deștepții. Ne-ar plăcea să ne turnăm minciuni ca niște ploi dezlănțuite. Câteodată ne-am dori nu să crape doar câte-o capră a vecinului, ci chiar vecinul însuși. Iar despre înșelat n-are rost să mai vorbim. Încercând să ne găsim împlinirea sufletului, ochii noștri alunecă după trupuri apetisante și nu suntem, vai, nu suntem în stare să-i ferecăm sfios sub gene.

Ce e bine? Ce-i rău?

Binele unuia e răul altuia. Cineva câștigă și altcineva pierde. Suntem într-o continuă alba-neagra cu noi înșine, dar savoarea și farmecul vieții vin tocmai din încercarea noastră de a ne plasa, undeva, între bine și rău. Viața e frumoasă pentru că e colorată. Nu albă, nu neagră, ci tărcată. Iar răul e misterios, interdicțiile se cer încălcate. Așa s-au născut bancurile care deplâng plictiseala din rai și parangheliile înfocate din iad. Așa s-au inventat zicalele gen ”Fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor ele”. E adevărat, e crunt de adevărat că femeile nu au vise erotice cu domnii gospodari, care bat covoarele o dată pe lună și știu să pună murături, ci cu Don Juanii care știu să te facă să suferi. ah, să te perpelești, să mori de gelozie, să arzi de îngrijorată dorință. Foșnește în noi, răcoros și superb, fascinația răului. ( Alice Năstase - pag. 176-177 )

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

Și totuși există duminici ...

”Eu am fost aruncat

- sămânță, idee? -

Într-un lut sărac și oropsit.

Și totuși,

uneori, mi-a fost dat

să fiu fericit.” Victor Felea

Pe aceeași planetă albastră locuiesc două specii ciudate, străine, diferite. Nu bărbații și femeile, nici vorbă! Noi, locatarii sexelor opuse, suntem în mod iremediabil legați unii de alții prin condamnarea superbă la iubire. Dar lumea poate fi oricând împărțită în jumătatea celor care aleargă după dragostea și a celor care fug mâncând pământul după bani.

E destul de greu să faci diferența între unii și ceilalți pentru că, de obicei, toată lumea își trăiește viața după aceleași reguli. Străbatem zilele săptămânii într-o grabă care ne face să părem zănatici, uituci, risipiți. Bifăm, una câte una, treburile scrijelite-n agende. Vânăm locuri de parcare, turtim pedala accelerației la podea, vorbim la telefon în timp ce conducem. Iar când săptămâna își cere dreptul la odihnă, alegem de prea multe ori să muncim în continuare, să nu ne oprim din goană, să nu facem fericită zăbavă nici întru cititul cărților, nici întru răsfoitul propriilor gânduri.

Unii detestă weekendurile pentru că în cele două zile binecuvântate nu mai pot construi castele financiare. Altora le e teamă de zilele libere pentru că îi obligă să-și amintească. Fiecare răgaz de gândire prelungă le răsucește în răni toate cuțitele amintirii. Fiecare siestă evazată peste marginile ceasurilor leneșe îi lovește în rafale cu aceleași întrebări cărora nu le-au putut găsi răspuns nici măcar atunci când strădania lor dobora toate recordurile concentrării. Și-atunci și unii și alții așteaptă, cu disperare, cu deznădejde, să se facă luni. Să înceapă să rostogolească minutele, ceasurile, clipele, construind aceleași poduri către nicăieri, tăind cu o fulgerare de scris treburile înțesate-n agende.

Și totuși există sâmbete molcome și există duminici ospitaliere. Există ceasuri în care avem dreptul să ne refugiem în propriul nostru zâmbet. Există drumuri tivite cu maci superbi, care duc nu spre amintirea fostelor iubiri, ci spre viitoarele ore ale fericirii noastre posibile. Există bani destui pe lume pentru cei care și-i doresc mai presus de dragoste, și există iubire fără margini pe pământ, pentru cei care o prețuiesc cu măsurile valorilor supreme. Doar puterea noastră de-a ne face timp să le căutăm, să le așteptăm nu este aproape niciodată de-ajuns. (Alice Năstase - pag. 173-175)

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

Femeie sau bărbat ?

Trăiesc într-o lume în care, atunci când mărturisesc că aș fi vrut să fiu femeie, ca toate femeile lumii, să atârn delicat în grija unui bărbat, să scap de încercările prea masculine ale supraviețuirii în ograda barbară în care locuim, mi se explică, cu intonație nemiloasă, că nu sunt o femeie ca oricare alta. Că inteligența și talentul meu mă condamnă la putere și luptă. Că viața mea așa trebuie să arate și că greșesc neîncercând să țin mai strâns frâiele existenței concrete.
Ce sex ar fi trebuit să am ca să-mi fie mai ușor? În ce tabără a umanității mi-ar fi fost mai bine să mă nasc, ca să mă simt liberă, ca să nu mai port cu mine, deopotrivă, și ispita care ucide perfecțiunea iubirii și povara tentației de-a spune chiar și adevăruri ce rănesc?
Mă balansez între poli dușmănoși, mă sfâșii căutându-mi locul, între două tărâmuri care nu mă revendică și nu mă acceptă. Prea femeie ca să nu știu să plâng, prea bărbat ca să primesc ajutor. ( Alice Năstase - pag.172 )

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

Copiii vs. iubitul ...

Cu copiii mei sunt, asadar, asa cum mi-as dori sa fie iubitul meu cu mine, dar stiu ca eu nu ma port cu iubitul meu asa cum le cer copiilor mei sa se poarte cu mine. Nu-l ascult cand imi cere supunere, nu-l cred atunci cand imi spune ca stie el ce-i mai bine pentru mine si nici nu-l iau in seama atunci cand jura ca, daca-am sa fac cum zice el, o sa ne fie mai cald si mai pufos amandurora.
An de an, cand se crapa de iunie, dau buzna peste noi nostalgii puerile. As vrea sa regasesc  in tandretea iubitului aceeasi grija pe care-o asez in fiecare gest pe care-l fac pentru copiii mei. as vrea sa-mi aduca bomboane-inimioare de ziua copilului, si sa ma alinte in fiecare seara, de dragul de-a-mi aduce vise cu parfum. Sunt gata sa dau truda pe rasfat, dar nu vreau sa scap din mana haturile deciziei. Mi-e dor de neputinta anilor naivi, dar nu intr-atat incat sa vreau sa uit durerea si lumina de a fi femeie. Mi-e drag sa serbez, ca mama, 1 Iunie, dar parca-as vrea sa mai fiu, si la inceput de iunie, si in alte zile de nesarbatoare, copilul care isi jura ca, daca se va face mare si va avea, la randu-i copii, nu se va intoarce niciodata acasa fara cadouri, ca nu ii va iesi din vorba niciodata tatalui, dar nici nu il va lasa pe barbat sa fie nedrept si uituc. Cat am reusit sa respect din promisiunile copilariei? Doar fetita mea balaie, neintelesul meu fiu ma vor judeca peste ani, peste vieti. ( Alice Nastase - pag. 146-147)


(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

Legea nu interzice omului decat ceea ce el ar fi capabil sa faca. ( Alice Nastase - pag.15 )


(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)

Precautie...

O grindina de adio ne-a ciuruit inima si, din prostie sau din mandrie, n-am deschis umbrela la timp. ( Alice Nastase - pag.8 )

(Aurora Liiceanu&Alice Nastase - Dincolo de bine, dincoace de rau - despre iubire)