Nourul îmi zise...

Nourul îmi zice: ”Mă risipesc”.

Noapte zise: ”M-afund în zorile înflăcărate”.

Durerea zise: ”Rămân într-o tăcere profundă, ca urmele pașilor lui”.

”Mă sting chiar în amiaza mea”, îmi zise viața.

Pământul zise: ”Luminile mele-ți sărută gândurile în fiecare dimineață”.

”Zilele trec - zise iubirea - dar eu te-aștept!”

Moartea îmi zise:

”Îți cârmuiesc corabia vieții spre celălalt țărm de mare.

(Rabindranath Tagore)

Un pumn de țărână a putut să-mi ascundă semnul Tău, când nu îi cunoșteam înțelesul. Acum fiind mai înțelept, în citesc în toate cele care-l tăinuiseră mai înainte. El e zugrăvit pe frunzele florilor; în stropi, îl aruncă valurile din spuma lor; dealurile îl poartă mai sus pe vârfuri. Întorsesem fața mea de la Tine, de aceea am citit întoarse semnele, și n-am priceput mesajul lor ... 
(Rabindranath Tagore)

Încrede-te-n iubire, chiar dacă aduce jale! Nu-nchide ușa inimii tale. Inima ni-i dăruită pentru a fi dăruită c-o lacrimă și-un cântec. Plăcerea-i fraged bob de rouă: cât râde, moare, doar jalea-i stăruie și doare ... lasă jalea dragostei să dea văpăi în ochii tăi. Floarea de lotus se deschide-n soare și pierde tot ce-n sânu-i are ... nu lâncezește în boboc o viață sub ceața iernii ce-o înghiață.
(Rabindranath Tagore)

Gandeam sa scriu cuvintele iubirii

Gândeam să scriu cuvintele iubirii

chiar în culoarea lor adevărată;

dar ele-afund în inimă-mi se ascund.

Cunoaște-vei prietene, oare,

aceste vorbe fără de culoare? ...

Gândeam să cânt cuvintele iubirii

în propriul lor sunet,

dar sunetul lor nu răsună decât în inima-mi, pe-o strună,

iar ochii-mi izvorăsc tăcere.

Cunoaște-vei prietene, oare,

aceste vorbe fără de sunet? ...

(Rabindranath Tagore)

Erai in miezul inimii mele

Erai în miezul inimii mele și inima mea hoinărea după tine, nicicând să te poată găsi;
de-a pururi te-ai ascuns de dragostea și de speranța mea, până în ceasul cel din urmă,
pentru că-ntrâ-însele erai de-a pururi.

Erai cea mai lăuntrică bucurie din tânăra mea inimă,
și-n timp ce mă pierdeam în joacă, bucuria trecea pe nesimțite.
Tu mi-ai cântat în dulcea încântare-a vieții mele
și eu uitat-am cântul să-ți îngân.
(Rabindranath Tagore)

Ca nu cumva sa te cunosc

Ca nu cumva să te cunosc prea lesne, te joci cu mine
Mă orbești cu zglobiul tău râs după care-ți ascunzi lacrimile
Îți cunosc, îți cunosc măiestria ...
Nicicând nu vrei să spui cuvântul pe care-l ai pe limbă.

Ca nu cumva să nu te prețuiesc de-ajuns,
te-ascunzi într-o mie de chipuri.
Ca nu cumva să te asemui tuturora, rămâi deoparte.
Îți cunosc, îți cunosc măiestria ...
Nicicând nu mergi tu pe cărarea pe care-n gând alergi.

De la mine vrei mai mult decât altele, de-aceea stai tăcută
C-o jucăușă nepăsare te ferești de darurile mele.
Îți cunosc, îți cunosc măiestria ...
Nicicând nu vrei să primești ceea ce-ai primi cu brațele deschise.

(Rabindranath Tagore)

Nu păstra pentru tine

Rabindranath Tagore

Nu păstra pentru tine, prietene, taina inimii tale!

Spune-mi-o mie, doar mie în taină.

Tu ce zâmbești cu-atâta gingășie,

șoptește-mi cât mai lin: inima mea te va auzi - nu urechea.

Adâncă-i noaptea, casa tăcută,

cuiuburile păsărilor învăluite în somn.

Deschide-ți printre lacrimi furișe, printre zâmbete nesigure,

printr-o dulce-mbujorare-a durerii - deschide-ți taina inimii tale.