Căci, în viața reală, dragostea trebuie să fie posibilă. Chiar dacă nu-și află o răsplată imediată, dragostea reușește să supraviețuiască doar când există speranța - oricât ar fi de îndepărtată - că o vom cuceri pe ființa iubită.

Restul e fantezie.

Ca și cum mi-ar fi citit gândul, el și-a ridicat paharul ca să țină un toast:

- Pentru dragoste! - zise el.

Era și un pic amețit. M-am gândit să profit de prilej.

- Pentru cei înțelepți, capabili să înțeleagă că unele iubiri sunt nebunii ale copilăriei - am zis eu.

- Cine este înțelept este înțelept doar pentru că iubește. Și cine e nebun e nebun deoarece crede că poate înțelege iubirea - a răspuns el.

(Paulo Coelho - La Râul Piedra am șezut jos și-am plâns - pag.45)

Momentul Magic

Trebuie să riscăm. Vom înțelege pe deplin minunea vieții doar atunci când vom lăsa să se întample imprevizibilul.

În fiecare zi Dumnezeu ne dă - o dată cu soarele - o clipă în care ar fi cu putință să schimbăm tot ce ne face nefericiți. În fiecare zi încercăm să ne prefacem că nu întrevedem momentul acesta, că el nu există, că ziua de azi este la fel cu cea de ieri și va fi la fel cu cea de mâine. Dar cine își examinează cu atenție ziua descoperă și momentul magic. Acesta poate fi ascuns în ceasul în care vârâm cheia în ușă, dimineața, în clipa de tăcere de după masa de prânz, într-unul din cele o mie și unul de lucruri care mi se par aidoma. Acest moment există - un moment în care toată puterea stelelor trece prin noi și ne îngăduie să facem minuni.
Fericirea e uneori o binecuvântare - dar de obicei e o cucerire. Momentul magic dintr-o zi ne ajută să ne schimbăm, ne face să plecăm în căutarea viselor noastre. Avem să suferim, avem să cunoaștem momente dificile, avem să înfruntăm multe deziluzii - totul e trecător și nu lasă urme. Iar în viitor vom putea privi înapoi cu mândrie și credință.
Vai de cine se teme să-și asume riscurile. Acesta poate că nu va avea niciodată parte de decepții, nu va avea deziluzii și nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmărit. Dar când va privi în urmă - își va auzi inima spunându-i : „Ce-ai făcut cu minunile pe care Dumnezeu le-a semănat în zilele tale? Ce-ai făcut cu talanții pe care ți i-a încredințat Stăpânul tău? I-ai îngropat adânc în într-o pivniță pentru că ți-a fost frică să nu-i pierzi. Atunci asta ți-e moștenirea: certitudinea că ți-ai irosit viața.”

Vai de cel căruia îi e dat să audă vorbele acestea. Căci atunci va crede în minuni, dar momentele magice din viața lui vor fi trecut de mult.

(Paulo Coelho - La Râul Piedra Am Șezut Jos Și-Am Plâns - pag.21-22)

Am sa explic putin de ce aleg sa scriu anumite pasaje din cartea aceasta... Imi place foarte mult cum scrie Paulo Coelho, are un fel aparte de a spune anumite lucruri. Poate nu sunt de-acord cu TOT ceea ce spune, dar de multe ori am ramas uimita de felul in care explica anumite trairi. Este si va ramane unul dintre autorii mei preferati.

Rareori ne dăm seama ca suntem împresurați de Extraordinar. Miracolele se întâmplă în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă să fie auziți, dar noi, fiindcă suntem învățați că există formule și reguli pentru a ajunge pană la Dumnezeu, nu luăm seama de nimic din toate acestea. Nu pricepem că El se află oriunde Îl lăsăm sa intre.
Practicile religioase tradiționale sunt importante: ele ne fac să împărtășim cu ceilalți experiența comună de proslăvire și rugăciune. Dar să nu uităm niciodată că experiența spirituală este în primul rând o experiență practică a Iubirii. Și în Iubire nu există reguli. Putem încerca să ne ținem de manuale, să ne controlăm inima, să avem o strategie de comportament - dar toate acestea sunt fleacuri. Inima este cea care hotărăște și doar ce hotărăște ea este important.
Noi toți am avut parte de o asemenea experiență în viață. Noi toși la un moment dat, ne-am spus printre lacrimi: „Sufăr din cauza unei iubiri care nu merita.” Suferim deoarece ne imaginăm că dăm mai mult decât primim. Suferim deoarece dragostea noastră nu este recunoscuta. Suferim pentru că nu ne putem impune propriile noastre reguli.
Suferim fără rost: pentru că în dragoste se află sămânța creșterii noastre. Cu cât iubim mai mult, cu atât suntem mai aproape de experiența spirituală. Adevărații iluminați, cu sufletele lor incendiate de Iubire, învingeau toate prejudecățile vremii. Cântau, râdeau, se rugau cu voce tare, dansau, participau la ceea ce Sfântul Pavel numea „nebunia sfântă”. Erau veseli - pentru că cine iubește învinge lumea, nu-i e teamă că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon.
(Paulo Coelho - La râul Piedra am șezut jos și-am plâns - pag.8-9)

”Măști”

În această lume derutată și derutantă, noi suntem chemați să fim părtași reprezentării lui Dumnezeu, să-I dăm o formă lui Dumnezeu în această lume. Martin Luther ne-a numit ”măștile lui Dumnezeu”: pentru că lumea nu poate suporta forța directă a gloriei lui Dumnezeu, a spus el, Dumnezeu folosește ființe umane ca manifestări principale ale Lui însuși.
(Philip Yancey-Biserica:Frustrare Și Împlinire-pag. 77)

Vise Naruite (11)

(...) O inimă netulburată, după definiția lui Isus, simte o mare dezamăgire față de această viață, dar continuă să spere, să aștepte - nerăbdătoare - cu încredere în ceea ce face altcineva. Punctul central al atenției rămâne Hristos.

Capodopera lui Satan nu este prostituata sau vagabondul de pe marginea drumului. Este persoana autosuficientă căreia îi merge bine în viață, care se adaptează bine la circumstanțe și căreia îi place nespus să trăiască aici, o persoană care nu visează la un loc mai bun în care ar putea trăi, care nu-și dorește decât să se simtă puțin mai bine - și să o ducă puțin mai bine - decât acum.

(...)

Capodopera Duhului este omul a cărui cea mai mare dorință este să trăiască în altă parte, care nu găsește plăcere în lucrurile bune ale acestei vieți, care se uită atent în oglindă și își dorește mult să vadă ceva diferit, al cărui cel mai înalt vis este să ajungă în Prezența plină de har a Tatălui. Este persoana a cărei viață aici se consumă cu pregătirea pentru a-L întâlni pe El dincolo.
(Larry Crabb - Vise Năruite - pag. 140)

Cartea continuă până la pagina 226. Dar aici se încheie citatele care vor apărea pe blog din această carte. Sper ca au fost/vor fi folositoare cuiva, mie mi-au folosit.

Vise Naruite (10)

Când viața ne trage un pumn în stomac, dorim să avem pe cineva alături de noi așa cum suntem în acel moment, nu așa cum acel cineva dorește să fim. Nu avem nevoie de cineva care să încerce să ne facă să ne simțim mai bine. Un astfel de efort, oricât de bine intenționat ar fi, crează o presiune care se adaugă suferinței prin care trecem.
(Larry Crabb - Vise Năruite - pag. 137)

Vise Naruite (9)

Descopăr că nu mă pot debarasa de gândul disperat că Dumnezeu nu se implică până când nu am o idee mai clară cu privire la către ce sau cine anume mă îndrept. Dacă I-aș putea vedea fața, dacă I-aș putea citi în ochi dragostea mistuitoare care am auzit că o are pentru mine, probabil, atunci, m-aș putea odihni printre ruinele viselor mele năruite.
(Larry Crabb - Vise Năruite - pag. 126)