Cum va fi acel vis eu nu-ți pot spune -
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund,
Privește tu în ochii mei și-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund,
Tot ce-ai văzut eu am văzut 'n-al tău -
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.
Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morții m-or neliniști,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase
Ce viața mi-au urzit până aci -
De-ați putut sparge negurile-acele,
Veți lumina în veci, iubite stele!
Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând -
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor e astăzi în mormânt - (...)
Tu mi-ai murit o dată. - Să nu-mi mori
De-a doua oară, înger de amor.
Căci de-ai muri ce-aș face eu în lume?
N-aș regăsi în veci chipu-ți ușor
Și osândit aș fi să stau în lume -
De jalea ta eu n-aș putea să mor.
Acum - acum n-aș plânge al tău nume
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort aș trăi eu; viu eu aș fi mort.
Trăiește-mi dar - c-adânc în piept te port!
(Mihai Eminescu - Iubitei - S5-8)
