Pieces of genius (7)

Iar dacă împreună va fi ca să murim,

Să nu ne ducă-n triste zidiri de țintirim,

Mormântul să ni-l sape la margine de râu,

Ne pună-n încăperea aceluiași sicriu:

De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...

Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

(Mihai Eminescu - O, mamă - S3)

Pieces of genius (6)

Ești tu nota rătăcită

Din cântarea sferelor,

Ce eternă, nefinită

Îngerii o cântă-n cor?

Ești ființa armonioasă

Ce-o gândi un serafin,

Când pe lira-i tânguioasă

Mâna cântecul divin?

Ah, ca visul ce se-mbină

Palid, lin, încetișor,

Cu o rază de lumină

Ce-arde geana ochilor;

Tu cântare întrupată!

De-al aplauzelor flor

Dispărând divinizată,

Răpiși sufletu-mi în dor.

(Mihai Eminescu - La o artistă - S 4-5)

Sus

Lucian Blaga

Pe-un pisc. Sus.

Numai noi doi.

Așa: când sunt cu tine

mă simt nespus

de-aproape de cer.

Așa de-aproape, de-mi pare

că de ți-aș striga în zare

- numele -

i-aș auzi ecoul răsfrânt de bolta cerului.

Numai noi doi. Sus!!!

Celei care pleacă

Ion Minulescu

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată ...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie ...

Dar ce anume-a fost,

Ce-am vrut să fie

Noi nu vom ști-o poate niciodată ...

A fost un vis trăit pe-un țărm de mare,

Un cântec trist, adus din alte țări

De niște păsări albe - călătoare

Pe-albastrul răzvrătit al altor mări -

Un cântec trist, adus de marinarii

Sosiți din Boston

Norfolk

Și New York,

Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii

Când pleacă-n larg și nu se mai întorc.

Și-a fost refrenul unor triolete

Cu care-alt'dată un poet din Nord,

Pe marginile albului fiord,

Cerșea iubirea blondelor cochete ...

A fost un vis,

Un vers,

O melodie,

Ce n-am cântat-o, poate, niciodată ...

...............................

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată? ...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

Pieces of genius (5)

Iară noi? noi, epigonii? ... Simțiri reci, harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,

Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;

Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază:

În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;

Voi credeți în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!

....................................................

Noi reducem tot la praful azi în noi, mâni în ruină,

Proști și genii, mic și mare, sunet, suflet, lumină - 

Toate-s praf ... Lumea-i cum este ... și ca dânsa suntem noi.

(Mihai Eminescu - Epigonii - S12...S19)

*trist dar adevarat ...

*** (29)

Ci să mă uiți tu, om nesăbuit,

Spre dulcea-ți fericire.

Sunt chip din gândul tău cioplit,

Dorești o nălucire.

Și crede tu, cel rătăcit în vis

Și în suspin și chin

Cu cât aproape par că ți-s,

Cu-atâta-mi ești străin.

Așa copii, ademeniți de lună

Ce-n unde tremură zâmbind.

S-aruncă-n vis, iar zbatere nebună

Destramă chip de-argint.

Spre nici un bine lacrimile-ți nu-s,

Și nu te-ncrede-n vis,

Că-n ceruri luminează, luna, sus,

Nu ție ci-n abis.

(A.A. Fet - 1855)

Nu mă despart

A.E. Baconsky

Nu mă despart de tine niciodată

las numai ochii luminând plecarea

mea în necunoscut, las numai părul

negru și plin de șoapte, las nocturna

spirală-a brațelor-și undeva, de mine

însumi ascuns, conturul unor clipe

care-nstelară nudul tău. Departe

de somn, de unda schimbătoare-a zilei

Merg căutându-mi sensul, și, adesea

gândindu-mă și reproșându-mi singur

viața răvășită-a unui om

ce nu mai e prea tânăr și din toate

stelele lui, cu fiecare nouă

întoarcere, rămân tot mai puține,

tot mai îndepărtate, tot mai reci ...

Unde-am ajuns, ce vechi păcat triumfă

netulburat asuprea mea? O, spune-mi

tu, care-ai fost de-atâtea ori cu mine

un singur fluviu, spune-mi, spune-mi iarăși

acele adevăruri mari și simple,

pe care eu le pierd din când în când.

Ce bine e să știu că pretutindeni

te pot găsi, că - asemeni vieții -

vii după mine.