Pieces of genius (4)

” Da! Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată

În patria-mi iubită, în locul meu natal,

Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată

Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,

Din vinele vibrânde ghețoasele-i fiori,

Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,

În visuri fericite m-ar duce către nori. ”

(Mihai Eminescu - ”Din străinătate” - S8-9)

Sohotei zgârcitul

Sacul zgârcitului nu are gură, cum al risipitorului nu are fund! ...
Decât să ai de-a face cu el, mai bine te duci în lume, să nu-l mai vezi ...
Zgârcitul n-are omenie, da' n-are nici prieteni... Oricui îi este silă de zgârcit ...
În satul nu știu care, trăia odată, asemenea flăcău.
La chip nu se vedea că-i altfel decât toți ceilalți de seama sa.
Avea doi ochi și-o gură. Nu era nici mai-nalt, nici mai scund, nici mai urât, nici mai frumos. Se numea Sohotei.
Atâta că i se dusese vestea de zgârcit.
N-avea părinți, era orfan; îi rămăsese însă avuție ... Avea saci plini de grâne, vite multe-n ogradă, ogor întins și o pădure. Avea de toate.
Da'vezi că bogătanul, de ce are mai mult, ar tot vrea și mai mult. I-e teamă să nu sărăcească.
Așa și Sohotei ...
De-i intra careva în casă, nu-l omenea cu nici o-mbucătură; de sta cumva până spre seară, nu se-ndura s-aprindă-o lumânare ...
De-l chemau rudele sau vreun vecin la masă, mânca flăcăul nostru bine, pe urmă se punea pe postit.
” Îmi ține, îmi ajunge și pentru-o săptămână - își zicea el - mâncarea multă nu e sănătoasă. ”
Și i-a venit vremea lui Sohotei să se însoare. A căutat el, a tot căutat. A luat nevastă, fata cea mai mică de stat, cea mai subțire din tot satul. O chema Subțirica. A luată fată săracă, deprinsă cu nevoia. Să nu mănânce mult ... Și să nu-l sărăcească ...
Au pregatit parinții fetei nunta cum au putut.
I-au dat și zestre, câțiva saci cu grâu, vreo două oi, veșminte ... De ... că trebuie să dai, de unde ai, de unde n-ai ... O data se mărită fata! ...
A primit mirele zestrea, a ascuns totul bine, a încuiat cu lacăt. S-a așezat pe rogojină și s-a făcut că doarme.
Au stat așa o zi, o noapte ... Sohotei nu vorbea - de frică să nu-i ceară nevasta de mâncare.
Către cealaltă dimineață, Subțirica, n-a mai putut de foame. Vedea că Sohotei tot tace și tot tace ... A dat smerenia deoparte. A aprins focul, a pus apă-n căldare, a pus în apă sare, și-a plecat în ogradă.
A luat un pui, l-a jumulit, l-a pus să fiarbă. Credea că-i face bucurie lui Sohotei.
” I-o fi și lui pesemne foame! ... ” se gândea Subțirica.
Când a văzut zgârcitul asta, i-a venit rău.
- Văleu, se-mbolnăvește omul meu, a sărit fata și l-a-nvelit cu cergi, l-a oblojit, i-a pus urcior cu apă caldă la picioare.
Nimic. De rău ce se simțea, zgârcitul da să moară.
” Cine l-a pus să-și ia nevastă? Ce-o să facă el acuma? Nevasta-i cere de mâncare. Și-o să-l sărăcească. ”
Așa gândea. Așa se frământa sub cergi.
Și-n vremea asta, în cămară, se împrăștia mireasma de carne bine fiartă, de ciorbiță.
Și l-a-ntrebat nevasta pe zgârcit:
- Nu vrei o bucățică? O lingură de ciorbă?
El nu putea răspunde. De ciudă, amuțise.
” Nu! ” da din mână. ” Nu! ”
Din puii lui să-nghită? Ferit-a sfântul! Nu ...
Văzând nevasta că Sohotei nu are foame, a mâncat tot. A mâncat și cărnița, a sorbit și ciorbița ...
I-era o foame, biata, de-ar fi mâncat doi pui, nu unul singur! S-a gândit c-o să-i gătească bărbatului alt pui.
” Sunt destui în ogradă! ” ...
Când a văzut zgârcitul că a mâncat nevasta tot puiul dintr-o data, a dat si ochii peste cap.
A fugit fata într-o clipă pe la vecini și pe la neamuri.
- Veniți, le striga tare, moare bărbatul, Sohotei ... Veniți ... Veniți ...
Au pornit verii, și cumnații, și unchii, și nepoții, ba au pornit și neamuri mai depărtate, au pornit și vecinii, s-a adunat tot satul, să-l vadă pe Sohotei zgârcitul cum se duce. ( Așa zgârcit nu se găsește la tot pasul! ... )
S-au grămădit în casă.
Pe laviță sta Sohotei gemând, aproape dus. Bătrânul - unchiul cel mai bătrân - a chemat și notarul; să spună Sohotei de-i lasă toată avuția miresii, așa cum spune-n pravili, cum e și datina străbună.
- Lași tot miresii, toată agoniseala? l-a întrebat pe Sohotei.
Zgârcitul, chiar și pe patul morții, nu se gândea decât la pui. Că l-a mâncat nevasta tot, și asta, dintr-o dată.
A auzit când a rostit notarul cuvântul ” tot ” și a crezut că vrea să știe dacă a mâncat Subțirica tot puiul dintr-o dată.
A vrut s-o-nvinuiască. S-a ridicat în capul oaselor și, răsuflând din greu, cu ultima putere, a dat răspuns notarului, plin de mânie:
- Tot, tot! ...
Și, de atâta furie, de ciuda care se-adunase-n el, s-a răsturnat pe spate și-a murit.
Notarul a grăit atuncea:
- Vedeți că răposatul a rostit plin de tărie, mai înainte de-aș da duhul: ” Tot, tot ” ... adică toată avuția să-i fie dată nevestii, s-o folosească ea cum i-o fi voia.
Iară bătrânii care erau de față dădeau din cap și glăsuiau:
- Economia-i bună, zgârcenia e rea. Cine ca Sohotei o să faptuiască, tot ca el o să pătimească.

(Alexandru Mitru - Povești cu tâlc)

*** (28)

Nu pot să dorm și fac lumină. Dar să citesc?

Eu n-oi pricepe iarăși nici măcar un rând.

Clipiri de lumânare priviri îmi ostenesc,

Năluci chinuitoare trec, șir, sub ochi și-n gând.

De ce? Cu ce-am greșit? Facutu-ți-am cât rău?

Și oare pedepsit pot fi și c-am gândit?

De ce așa tăios mi-a devenit surâsul tău

Și ochiul tău mă cată așa de otrăvit?

(A.A. Fet - 1854)

Romanță fără muzică

Ion Minulescu

Ca să ajung până la tine, i-am zis calului:

 - Grăbește ...

Pune-ți aripi ca-n basme

Și te-nalță până la nori ...

Tot mai sus,

Tot mai departe -

Ca șireagul de cocori

Ce plutește colo-n zare! ...

Haide, calule, grăbește! ...

Ca să ajung până la tine, i-am zis vântului:

- Dă-mi mâna

Și târăște-mă cu tine până unde poți pătrunde -

Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde ...

Ca s-ajung cât mai degrabă,

Haide, vântule, grăbește! ...

Ca s-ajung până la tine i-am zis morții:

- Mergi-nainte

Și cosește-mi tot ce-i viu

Și-mi ține calea ...

Netezește-mi munții-n zare

Și umple-mi de cadavre valea

Dintre ea și mine -

Haide! ... Haide, moarte, mergi-nainte! ...

Ca s-ajung până la tine,

Pentru tine-au obosit

Calul,

Vântul,

Moartea -

Toate mi-au făcut pe voie;

Dar ...

Dintre cutele perdelei, ochii-ți verzi nu-mi mai răsar

Strunele chitarei-s rupte

Și ... romanța s-a sfârșit!

*** (27)

Atâta noapte blândă, atâta dulce pace!

Pe ape înstelate ce-n albii nu mai sună,

Atât de adânc de cer fără prihană tace.

Noi - fericiți și singuri, cu noaptea împreună!

Tu să mă crezi nebun și să mă crezi cum vrei!

Iubirea să mai cuget nu mă lasă.

Cu sufletul covârșit de vraja ei,

Vorbesc. De nici o stavilă cuvântului nu-i pasă!

Sunt bolnav de un dor ce margini nu mai știe,

Iar bântuit de el, eu nu-l mai tăinuiesc:

Voiesc să știi de negrăita-mi bucurie

Și voi striga: iubesc! Pe tine te doresc!

(A.A. Fet - 1854)

Miniquotes (11)

One of the virtues of being very young is that you don't let the facts get in the way of your imagination. Sam Levenson

Consult not your fears, but your hopes and dreams. Think not about your frustrations, but about your unfulfilled potential. Concern yourself not with what you have tried and failed, but with what it is still possible for you to do. Pope John XXIII

Mistakes are the portals to discovery. James Joyce

Energy and persistance conquer all things. Benjamin Franklin

The tragedy of life doesn't lie in not reaching your goal. The tragedy lies in having no goal to reach. It isn't a calamity to die with unfulfilled dreams, but it is a calamity not to dream. B.B. Mays

Once the game is over the king and the pawn go back in the same box. Italian Proverb

Iazuri mici

Federico Garcia Lorca

M-am privit în ochii tăi,

gândindu-mă la sufletul tău.

Leandru alb.

M-am privit în ochii tăi,

gândindu-mă la gura ta.

Leandru rosu.

M-am privit în ochii tăi,

dar tu erai moartă!

Leandru negru!

*poza preluata de AICI