*** (26)

Visuri cârd și roi de gânduri

Într-a cercului strânsoare -

Să tot curgă rânduri-rânduri

Lacrimi - lacrimi arzătoare.

Dorul inimii cerșește

Și cu lacrimi și-n pustiu,

Tot la drum ademenește,

Spre ce zare n-am să știu.

Nu știu ce-nțelesuri are

Și-a mă rupe n-am putere...

În tot visul câte-o floare,

Lacrimile - mângăiere!

(A.A. Fet - 1847)

*** (25)

Pe-al altor zile țărm când trece gândul meu,

Ca-n zori te re-ntâlnesc în cețurile minții,

Și plâng eu dulce plâns al primului iudeu

Ajuns la glia zărilor făgăduinței.

Ci nu icoanele copilăriei mă-mpresoară,

Nici reverii ce dulce și amar se tulburară.

Prin tine-n vremi când am iubit întâia oară,

Eu răscolit să fiu de ger și pară.

Pe când strânsori de mâini, priviri învăpăiate,

Uitate-anume-n râs, ivite în suspine,

Rupeau șirag de vorbe făr' de-nsemnătate,

Cu înțelesuri doar în mine și în tine.

(A.A. Fet - 1844)

*** (24)

Să nu pleci, nu pleca,

Mai rămâi lângă mine!

Să nu pleci, nu pleca:

E atâta lumină cu tine...

Noi atât de-aproape ne știm,

Cum n-am fost, nici nu vom fi,

Și-ntr-atâta noi azi ne iubim,

Că mai mult a iubi nu vom ști.

Dragi privirile pline,

Și de gând și de stea...

E atâta lumină cu tine:

Să  nu pleci, nu pleca!

(A.A. Fet - 1842)

Umbra sufletului meu

Federico Garcia Lorca

Umbra sufletului meu

fuge pe sub amurg de alfabete,

negură de cărți

și de cuvinte.

Umbra sufletului meu!

Am ajuns acolo unde

nostalgia se sfârșește,

iar lacrima se preschimbă

doar în albastru de suflet.

Umbra sufletului meu!

Coroana îndurerării

se termină;

rămâne însă gândul și substanța

bătrânei mele amiezi de buze

bătrânei mele amiezi

de priviri.

Printr-un labirint întunecos

de stele afumate

îmi rătăcește iluzia

veștedă.

Umbra sufletului meu!

Și-o nălucire de demult

îmi stoarce privirea.

Văd cuvântul iubire

prăbușit.

Privighetoarea mea!

Privighetoare

încă mai cânți?

(Madrid - Decembrie 1919)

Romanța zilelor de ieri

Ion Minulescu

Taci,

Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate

În sicriele-albastre ale zilelor de ieri! ...

Taci,

Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate

În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!

Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,

Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,

Și să nu mă chemi pe nume -

Să-mi deștepți din piatră chipul

Sfinxului,

Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept.

Ocolește-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis -

Nu de oameni,

Ci de mâna neîntrupatelor dorinți -

Și pe piatra-mi funerară nu ceti poemul scris

De nebunul din cetatea plină de cuminți! ...

Ocolește-mă cu groază ...

Dar oprește-te deoparte

Să mă poți privi de-a-ntregul

Și să-mi spui ce vezi ...

Eu sunt

Stropul vinului ce scade prin paharele deșarte

Și romanța nesfârșită, căci arcușele s-au frânt!

*** (23)

Adâncimi de cer luară

Fraged râs de primăvară,

Clipa flutură subțire

Peste cale pentru mire.

Zâna doarme fără vise

În sicriu de sloi ce-nchise

Trup de floare și-adiere,

Iarna când se suie in putere.

Ci bat păsări noi din pene

Pe omătul pus în gene,

Iar din doruri morții roabe

Lacrimi vin, pe cearcăn, boabe.

(A.A. Fet - 22 martie 1879)

*** (22)

Sub nopți de primăveri, pământ;

Prin mișcătoare neguri, gândul,

Străin de-al vieții sterp frământ,

Silit de-ai asculta frământul.

Din neființă ies și vin

Spre el cuvânt și necuvânt,

Ademenind, sunând a plin,

Din veci în pururea curgând.

Ci iată zorii! Umbre mor,

Învolburate neguri cad.

Spre timp de zi fără de nor

S-avântă gându-nseninat.

(A.A. Fet - 1856/1857?)