Gand pentru Noul An...

Omul trebuie să se bizuie numai pe ce poate realiza prin munca lui. - Domnul Bihorel

(Hector Malot - Romain Kalbris)

...love...

... dragostea a stat de vorbă cu mine: ” eu sunt totul și nimic. Sunt ca vântul și nu pot intra acolo unde ușile și ferestrele sunt închise. ”

I-am răspuns: ” dar eu sunt deschis pentru tine! ”

Iar ea mi-a răspuns: ” vântul e făcut din aer. Este aer în casa ta, dat totul este închis. Mobilele se vor umple de praf, umezeala va distruge tablourile și va păta pereții. Vei continua să respiri, vei cunoaște o parte din mine - dar eu nu sunt o parte, sunt TOTUL, și asta n-o să afli niciodată.” (pag. 321)

Dar la urma urmei, așa cum a spus un înțelept persan, dragostea este o boală de care nimeni nu vrea să scape. Cine a fost contaminat de ea nu vrea să se facă bine și cine suferă nu vrea să fie vindecat. (pag. 324)

(Paulo Coelho - Zahir)

...prieteni...

Un războinic al luminii nu uită niciodată recunoștința. În timpul luptei a fost ajutat de îngeri; puterile cerești au așezat fiecare lucru la locul său, îngăduindu-i astfel fiecăruia să dea tot ce poate. De aceea, când soarele apune, îngenunchează și mulțumește Vălului protector pentru reîntoarcerea lui.

Camarazii lui comentează: ”Cât e de norocos!” Dar el înțelege că ”noroc” înseamnă să privești de jur împrejur și să vezi unde-ți sunt prietenii: pentru că prin ceea ce au spus ei s-au făcut auziți îngerii.

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 277)

...who am I?...

De aceea e așa de important să lași anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele, oamenii trebuie să înțeleagă că nimeni nu trișează, uneori câștigăm, alteori pierdem. Nu aștepta să ți se dea ceva înapoi, nu aștepta să ți se recunoască efortul, să ți se descopere geniul, să ți se înțeleagă iubirea. Încheie niște etape. Nu din orgoliu, din neputință sau mândrie, ci pur și simplu pentru că acel lucru nu se mai potrivește cu viața ta. Închide ușa, schimbă discul, fă curat în casă, șterge praful. Încetează să mai fii cine erai, și transforma-te în cine ești.

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 213-214)

Esther îl întrebă de ce sunt oamenii triști.

- E simplu, răspunde bătrânul. Sunt prizonieri în povestea lor personală. Toată lumea crede că obiectivul vieții acesteia este să urmezi un plan. Nimeni nu se întreabă dacă acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strâng experiențe, amintiri, lucruri, idei ale altora, și asta e mai mult decât pot duce. Dar își uită propriile vise.

Esther observă că mulți îi spun: ”aveți noroc, știți ce vreți de la viață: dar eu nu știu ce vreau să fac.”

- Sigur că știți, îi răspunde nomadul. Câți oameni cunoașteți care să recunoască: n-am făcut nimic din ce-mi doresc, asta e realitatea. Dacă spun că nu au făcut ce-și doreau, atunci înseamnă că știau ce-și doreau. Cât despre realitate, e doar ceea ce alții au povestit despre lume și părerea lor despre cum ar trebui să ne purtăm în această lume. Și sunt mulți alții care spun lucruri și mai rele: sunt mulțumit pentru că îmi sacrific viața pentru aceia pe care îi iubesc. Dumneavoastră chiar credeți că aceia pe care îi iubim vor să ne vadă suferind pentru ei?

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 205)

Dar cum ar suna epitaful meu? Atât eu cât și Esther ne făcuserăm testamentul și, printre altele, aleseserăm incinerarea - cenușa mea urma să fie răspândită de vânt în locul numit Cebreiro, pe drumul spre Santiago, iar cenușa ei, peste apa mării. Așa că n-o să avem celebra lespede cu inscripție.

Dar dacă aș putea alege o frază? Aș cere să fie gravat: ” El a murit încă din timpul vieții. ” Ar putea părea un nonsens, dar cunoșteam deja mulți oameni care încetaseră să trăiască deși își continuau munca, mâncau, aveau activitățile sociale obișnuite. Făceau totul automat, fără să înțeleagă momentul magic pe care fiecare zi îl aduce cu sine, fără a se opri să mediteze asupra miracolului vieții, fără să înțeleagă că minutul următor poate fi ultimul.

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 173-174)

You have to evaluate how you spend every dollar and everything else you do in the light of eternity. The way each one of you lives is where we begin our crusade to reach the lost of this world.

(K.P. Yohannan - Revolution in world missions - pag.201)

Why do we live?

All of us are called for a purpose. Some years ago when I was in North India, a little boy about eight years old watched me as I prepared for my morning meditations. I began to talk to him about Jesus and asked him several questions.

What are you doing? I asked the lad.

I go to school, was the reply.

Why do you go to school?

To study, he said.

Why do you study?

To get smart

Why do you want to get smart?

So I can get a good job.

Why do you want to get a good job?

So I can make lots of money.

Why do you want to make lots of money?

So I can buy food.

Why do you want to buy food?

So I can eat.

Why do you want to eat?

To live.

Why do you live?

At that point the little boy tought for a minute, scratched his head, looked me in the face and said, Sir, why do I live? He paused for a moment in mid-tought, than gave his own sad answer: To die!

The question is the same for all of us: Why do we live?

(K.P. Yohannan - Revolution in world missions - pag. 168-169)

In the 25 years following World War II, 71 nations broke free of western domination. And with their new found freedom, most decided Western missionaries would be among the first symbols of the West to go. Now 86 nations - with more than half of the world's population - forbid or seriously restrict foreign missionaries.

But there is a bright side to the story. The effect of all this on the emerging churches of Asia has been electric. Far from slowing the Gospel, the withdrawal of foreign missionaries has freed the Gospel from Western traditions that foreign missionaries had unwittingly added to it.

Sadhu Sundar Singh, a pioneer native missionary evangelist, used to tell a sotry that illustrates  the importance of presenting the Gospel in culturally acceptable terms.

A high-caste Hindu, he said, had fainted one day from the summer heat while sitting on a train in a railway station. A train employee ran to a water faucet, filled a cup with water and brought it to the man in an attempt to revive him. But in spite of his condition, the Hindu refused. He would have rather die than accept water in the cup of somenone from another caste.

Then someone noticed that the high-caste passenger had left his cup on the seat beside him. So he grabbed it, filled it with water and returned to offer it to the panting heat victim who immediately accepted the water with gratitude.

Then Sundar Singh would say to his hearers, "This is what I have been trying to say to missionaries from abroad. You have been offering the water of life to people of India in a foreign cup, and we have been slow to receive it. If you will offer it in our own cup - in an indigenous form - then we are much more likely to accept it."

(K.P. Yohannan - Revolution in world missions - pag. 154)

Real Christian missions always are aware there is eternal hell to shun and heaven to gain. We need to restore the balanced vision General William Booth had when he started the Salvation Army. He had unbelievable compassion for winning lost souls to Christ. His own words tell the story of what he envisioned for the movement: "Go for souls, and go for the worst."

What would Jesus do if He walked into our churches today?

I am afraid He would not be able to say to us: "You have kept the faith, you have run the race without turning left or right, and you have obeyed My command to reach this world." I believe He would go out to look for a whip, because we have made His Father's house a den of robbers. If that is so, then we must recognize that the hour is too desperate for us to continue to deceive ourselves. We are past the point of revival or reformation. If this Gospel is to be preached in all the world in our lifetime, we must have a Christian, heaven-sent revolution.

But before revolution can come, we must recognize the need for one. We are like a lost man looking at a road map. Before we can choose the right road that takes us to our destination, we must determine where we went wrong, go back to that point and start over. So my cry to the Body of Christ is simple: Turn back to the true Gospel road. We need to preach again the whole counsel of God. Our priority must again be placed on calling men to repentance and snatching them from hell-fire.

(K.P. Yohannan - Revolution in world missions - pag.134)

Beware of boasters. They are usually covering up something. One of the great boasts of many Western evangelical Christians is their devotion to the Scriptures. It is hard to find a church that does not at one time or another brag about being "Bible-believing". When I first came here, I made the mistake of taking that description at face value.

But I have come to see that many evangelical Christians do not really believe the Word of God, especially when it talks about hell and judgment. Instead, they selectively accept only the portions that allow them to continue living in their current lifestyles.

It is painful to think about hell and judgment. I understand why preachers do not like to talk about it, because I don't either. It is so much easier to preach that "God loves you and has a wonderful plan for your life" or to focus on the many delightful aspects of "possibility thinking" and the "word of faith" that brings health, wealth and happiness. The grace and love of God are pleasant subjects, and no one more beautifully demonstrated them than our Lord Jesus. Yet in His early ministry, He made more references to hell and judgment than He did to heaven. Jesus lived with the reality of hell, and He died on Calvary because He knew it was real and coming to everyone who doesn't turn to God in his life.

(K.P. Yohannan - Revolution in world missions - pag. 93)

Lumea va fi adevărată atunci când omul va ști să iubească - până atunci, vom trăi crezând că știm ce e dragostea, dar vom fi lipsiți de curajul de-a înfrunta așa cum este ea. Dragostea este o forță sălbatică. Când încercăm să o ținem în frâu, ne distruge. Când încercăm s-o înțelegem, ne tulbură și ne amăgește. Această forță există pe pământ pentru a ne face fericiți, pentru a ne apropia de Dumnezeu și de aproapele nostru. Dar așa cum iubim acum, avem parte de un ceas de neliniște pentru fiecare minut de pace.

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 99-100)

God gives some people more than they need so that they can be channels of blessings to others. God desires equity between His people on a worldwide basis. That's why the early Church had no poverty.

(K.P. Yohannan - Revolution in world missions - pag. 85)

Când nu am mai avut nimic de pierdut, am primit totul. Când am încetat să mai fiu cine eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilința, chiar și atunci, mi-am continuat drumul, și-am înțeles că eram liber să-mi aleg soarta. Nu știu dacă sunt bolnav, dacă mariajul meu a fost un vis pe care încă nu am reușit să-l înțeleg cât timp a durat. Știu că pot trăi fără ea, dar mi-ar plăcea s-o întâlnesc din nou - pentru a-i spune ce nu i-am spus cât am fost împreună: te iubesc mai mult decât pe mine însumi. Dacă i-aș putea spune aceste cuvinte, as merge mai departe - pentru că dragostea m-a răscumpărat.

(Paulo Coelho - Zahir - pag. 91)

= Energia urii n-o să te ducă nicăieri; dar energia iertării, care apare prin dragoste, va reuși să-ți transforme viața în mod pozitiv. (pag.77)

= Respectă-ți trecerea pe acest pământ, află că Dumnezeu totdeauna a iertat și încă mai iartă. (pag.78)

= ... libertatea absolută nu există: există doar libertatea de a alege ceva, iar apoi de a rămâne consecvent cu hotărârea ta. (pag. 91)

(Paulo Coelho - Zahir)

Prieteni adevarati

... adevărații prieteni sunt aceia care se află alături de noi atunci când ni se întâmplă lucruri bune și se bucură de victoriile noastre. Falșii prieteni apar în momentele grele, cu mutra plouată, ”de solidaritate” cu noi, dar de fapt suferința noastră îi consolează pentru viața lor mizerabilă. (Paulo Coelho - Zahir - pag. 76)

Libertate

Nu ma căiesc pentru clipele în care am pătimit, îmi port cicatricele ca și cum ar fi niște medalii, știu că libertatea este foarte scumpă, la fel de scumpă ca și sclavia; singura diferență este că o plătești cu plăcere și cu un zâmbet, chiar dacă zâmbetul este udat de lacrimi. ( Paulo Coelho - Zahir - pag. 24)

Miniquotes (3)

You are successful the moment you start moving toward a worthwhile goal. Charles Carlson

Obstacles are those frightful things you see when you take your eyes off the goal. Hannah Moore

A rock pile ceases being a rockpile the moment a single man contemplates it, bearing within him the image of a cathedral. Author Unknown

If you spend too much time working on your weaknesses, all you end up with is a lot of strong weaknesses. Dan Sullivan

They who give have all things, they who withold have nothing. Hindu Proverb

The only way I escaped several disastrous decisions was my stubborn refusal to compromise the vision God had given. If something fit in with what God had said to me, then I considered it. If not - no matter how attractive it appeared - I refused. The secret of following God's will, I discovered, usually is wrapped up in rejecting the good for God's best.
(K.P. Yohannan - Revolution in World Missions - pag. 64)

*K.P. Yohannan - fondatorul organizatiei Gospel For Asia
**mai multe detalii la www.gfa.org

Work

Hard work spotlights the character of people: some turn up their sleeves, some turn up their noses, and some don't turn up at all. Sam Ewing

To keep a lamp burning we have to keep putting oil in it. Mother Theresa.

We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit. Aristotle

If you ever need a helping hand you'll find one at the end of your arm. Unknown Author

Nothing great was ever achieved without enthusiasm. Ralph Waldo Emerson

Cel care nu știe nimic, nu iubește nimic.
Cel care nu poate să facă nimic, nu înțelege nimic.
Cel care nu înțelege nimic, nu are nici o valoare.
Dar cel care înțelege, acela, totodată, iubește, observă, vede.
Cu cât mai multă cunoaștere este inerentă unui lucru, cu atât mai mare este iubirea.
Cine își închipuie că toate fructele se coc odată cu cireșele, nu știe nimic despre struguri. 
(Paracelsus)

Un pumn de țărână a putut să-mi ascundă semnul Tău, când nu îi cunoșteam înțelesul. Acum fiind mai înțelept, în citesc în toate cele care-l tăinuiseră mai înainte. El e zugrăvit pe frunzele florilor; în stropi, îl aruncă valurile din spuma lor; dealurile îl poartă mai sus pe vârfuri. Întorsesem fața mea de la Tine, de aceea am citit întoarse semnele, și n-am priceput mesajul lor ... 
(Rabindranath Tagore)

Încrede-te-n iubire, chiar dacă aduce jale! Nu-nchide ușa inimii tale. Inima ni-i dăruită pentru a fi dăruită c-o lacrimă și-un cântec. Plăcerea-i fraged bob de rouă: cât râde, moare, doar jalea-i stăruie și doare ... lasă jalea dragostei să dea văpăi în ochii tăi. Floarea de lotus se deschide-n soare și pierde tot ce-n sânu-i are ... nu lâncezește în boboc o viață sub ceața iernii ce-o înghiață.
(Rabindranath Tagore)

Gandeam sa scriu cuvintele iubirii

Gândeam să scriu cuvintele iubirii

chiar în culoarea lor adevărată;

dar ele-afund în inimă-mi se ascund.

Cunoaște-vei prietene, oare,

aceste vorbe fără de culoare? ...

Gândeam să cânt cuvintele iubirii

în propriul lor sunet,

dar sunetul lor nu răsună decât în inima-mi, pe-o strună,

iar ochii-mi izvorăsc tăcere.

Cunoaște-vei prietene, oare,

aceste vorbe fără de sunet? ...

(Rabindranath Tagore)

Erai in miezul inimii mele

Erai în miezul inimii mele și inima mea hoinărea după tine, nicicând să te poată găsi;
de-a pururi te-ai ascuns de dragostea și de speranța mea, până în ceasul cel din urmă,
pentru că-ntrâ-însele erai de-a pururi.

Erai cea mai lăuntrică bucurie din tânăra mea inimă,
și-n timp ce mă pierdeam în joacă, bucuria trecea pe nesimțite.
Tu mi-ai cântat în dulcea încântare-a vieții mele
și eu uitat-am cântul să-ți îngân.
(Rabindranath Tagore)

Ca nu cumva sa te cunosc

Ca nu cumva să te cunosc prea lesne, te joci cu mine
Mă orbești cu zglobiul tău râs după care-ți ascunzi lacrimile
Îți cunosc, îți cunosc măiestria ...
Nicicând nu vrei să spui cuvântul pe care-l ai pe limbă.

Ca nu cumva să nu te prețuiesc de-ajuns,
te-ascunzi într-o mie de chipuri.
Ca nu cumva să te asemui tuturora, rămâi deoparte.
Îți cunosc, îți cunosc măiestria ...
Nicicând nu mergi tu pe cărarea pe care-n gând alergi.

De la mine vrei mai mult decât altele, de-aceea stai tăcută
C-o jucăușă nepăsare te ferești de darurile mele.
Îți cunosc, îți cunosc măiestria ...
Nicicând nu vrei să primești ceea ce-ai primi cu brațele deschise.

(Rabindranath Tagore)

Nu păstra pentru tine

Rabindranath Tagore

Nu păstra pentru tine, prietene, taina inimii tale!

Spune-mi-o mie, doar mie în taină.

Tu ce zâmbești cu-atâta gingășie,

șoptește-mi cât mai lin: inima mea te va auzi - nu urechea.

Adâncă-i noaptea, casa tăcută,

cuiuburile păsărilor învăluite în somn.

Deschide-ți printre lacrimi furișe, printre zâmbete nesigure,

printr-o dulce-mbujorare-a durerii - deschide-ți taina inimii tale.

Strephon kissed me in the spring,
Robin in the fall.
But Colin only looked at me
And never kissed at all.

Strephon's kiss was lost in jest,
Robin's lost in play.
But the kiss in Colin's eyes
Haunts me night and day.
(Sarah Teasdale)

Siguranta

Dumnezeu ne dă totdeauna ce este mai bun dacă îl lăsăm pe El să aleagă pentru noi. Jim Elliot
( Revista Sămânța Adevărului - August 2010 - pag.29 )

Zori - Federico Garcia Lorca

Sufletul meu întristat

lângă marginea pădurii

simte durerea iubirii

și visul de depărtări.

Lumina zilei mi-aduce

semințe de nostalgie

și tristețea fără ochi

din adâncul inimii.

Marele mormânt al nopții

își ridică negrul văl,

pentru ca zorii s-ascundă

imensa culme-nstelată.

Ce voi face-n acest câmp,

culegând cuiburi și ramuri,

înconjurat cu aurore,

cu sufletul plin de noapte?

Ce voi face, de ai ochi

morți pentru lumina clară

și nu simt în carnea mea

focul privirilor tale?

De ce pe veci te-am pierdut

în acea-nserare blândă?

Sufletul meu e pustiu

ca o stea care se stinge. 

Către lumină - Veronica Russo

A venit vremea să iubesc mai mult

sclipirea apelor în revărsarea zorilor

miracolul firului de praf, giuvaier în bătaia razelor.

Ce gânduri răzvrătite mai aleargă după umbră, după noapte;

Când mă îndrept cu toata ființa către lumină? 

The Rozary...(3)

Dă-ne nouă lumina cea adevărată
Și noaptea orbirii noastre lumineaz-o;
Șterge lacrimile noastre și împarte
Milă cu mâna Ta care ne-a zidit,
Veghează asupra noastră și călăuzește
Drumurile noastre rătăcite,  cu dreapta Ta.
(Florence L. Barclay - Mătăniile)

The Rozary...(2)

Se destramă pe culmi a zorilor
Haină de purpur și-a soarelui aur
Risipă de pulbere fuge spre văi.
Alungându-și lumina, ca umbra să vină.

Ca zori ce se sting e drumul vieții.
Amiezul e scurt și trece devreme
Doamne, când noaptea vieții-i aproape,
Doar Tu ne-ai rămas să ne duci,

Nădejdea spre țărm de lumină, acolo
La îngerii Tăi, cu albe sclipiri de aripi
Unde Lumină Tu ești din Lumină
Și al stăpânilor Atotputernic Stăpân.
(Florence L. Barclay - Mătăniile)

The Rozary...(1)

Petrecutele ceasuri cu tine suflet drag
Sunt pentru mine perle plimbate pe mătănii,
Le picur câte una, una câte una,
Șirag de mărgele, mătăniile mele
Pe ceas câte o perlă și-o rugă-n fiecare,
Să liniștesc pustiul în suflet cuibărit,
Le picur una câte una, când șirul s-a sfârșit,
Se răstignește crucea de aur și de rugă.
O, amintiri ce ardeți purificând infernul
Steril, de chin și trudă, eu vă sărut pe rând,
Pe fiecare boabă mătănii numărând
Și-nvăț să răstignesc sărutul meu pe cruce.
(Florence L. Barclay - Mătăniile)

Childhood Magic...

Motivul pentru care păsările pot să zboare iar noi nu putem este doar acela că ele au o desăvârșită încredere; căci a avea încredere înseamnă să ai aripi.
( J.M. Barrie - Peter Pan în Grădina Kensington )

This morning I read a interesting post from Jurnalul lui Misu ( click for it ) and because I'm a very modern bookworm I decided I'll write pearls from other blogs or internet sites as well as books, always giving credit for them of course.
Reading the post mentioned above I remembered a quote, I have no idea where I found it, or who wrote it, but... here it goes, it's more of a question actually: 

Attitudes are contagious, is yours worth catching?

Adolescentul - F.M. Dostoievski (3)

- Dragul meu, îmi mărturisi el în treacăt, am înțeles deodată că idealul pe care îl slujeam nu mă scutea, în calitate de ființă dotată cu rațiune și o anumită morală, de îndatorirea de a realiza concret măcar fericirea unui singur om în viața mea. ( Andrei Petrovici Versilov - pag. 507)

Adolescentul - F.M. Dostoievski (2)

I-a gândește ce se alege de un suflet pentru care n-are cine să se roage? (pag. 411)

Adolescentul - F.M. Dostoievski (1)

Nu toți oamenii dispun de forțe egale, mai ales în ceea  ce privește intensitatea dorințelor și puterea de voință. Una este temperatura de fierbere a apei, și alta este temperatura de incandescență a fierului. (pag.83)

Unsprezece minute (3)

Asta e adevărata experiență a libertății: să ai lucrul cel mai important din lume, fără a-l poseda.
(Paulo Coelho)

Unsprezece minute (2)

Cine se dăruiește total, cine se simte liber iubește la maximum. Și cine iubește la maximum se simte liber.
(Paulo Coelho)

Unsprezece minute (1)

Am învățat că așteptarea e partea cea mai dificilă și vreau să mă obișnuiesc cu ea; să știu că ești cu mine chiar dacă nu ești lângă mine.
(Paulo Coelho)

Jurnalul unui mag (3)

Adevărata cale a înțelepciunii poate fi recunoscută după trei lucruri, spuse Petrus. Mai întâi trebuie să aibă Agape (...); în al doilea rând trebuie să aibă o aplicație practică în viața ta, în caz contrar înțelepciunea devine un lucru inutil și ruginește precum o spada nefolosită. Și în sfârșit, trebuie să fie un drum care să poată fi străbătut de oricine.
(Paulo Coelho)

Jurnalul unui mag (2)

Dar Petrus îmi spunea exact contrariul: nu există aleși. Toți sunt aleși dacă în loc să se întrebe: ”ce fac eu aici?” se hotărăsc să facă ceva care trezește entuziasmul în suflet. Să faci un lucru cu entuziasm tocmai asta înseamnă a te afla la Porțile Paradisului, a simți iubirea care te transformă, a face alegerea care te aduce în fața lui Dumnezeu (...) Voința de a crede că viața este un miracol ne permite să asistăm la miracole,(...)
(Paulo Coelho)

Jurnalul unui mag (1)

Oamenii ajung întotdeauna la ora fixă în locurile unde sunt așteptați.
(Paulo Coelho)

Portretul lui Dorian Grey - Oscar Wilde

= În ziua de astăzi oamenii cunosc prețul fiecărui lucru și valoarea niciunuia.

=  Pricina pentru care ne place să-i socotim atât de buni pe ceilalți e că ne foarte frică de răul pe care ni l-ar putea face nouă. La temelia oricărui optimism se află întotdeauna spaima pură. Ne socotim generoși pentru că punem în seama semenilor noștri zestrea acelor virtuți despre care credem că ne-ar putea aduce nouă vreun folos.

= A fi bun înseamnă a te afla în armonie cu tine însuți, răspunse cel întrebat mângâind cu degetele lui palide și prelungi piciorul subțire al paharului. Răul începe atunci când ești silit să fii în armonie cu alții.

(Sir Henry Wotton - paginile: 71, 112 & 117)

Un citat interesant din cartea Bel-Ami de Guy de Maupassant:

Căci vorbele de dragoste care sunt mereu aceleași prind totdeauna gustul buzelor care le rostesc. (pag.318)

Desi am scris la un moment dat ca nu voi comenta ceea ce scriu aici, nu pot sa nu spun ceva: Aveti grija ce scoateti pe gura, cateodata folosim alintari pentru persoane care in curand nu vor mai insemna nimic pentru noi. Chiar daca e greu, trebuie sa cerem Domnului calauzire in vorbire... Trebuie sa alegem cu ce putem trai: cu vorbe pe care nu le-am spus si ar fi trebuit sa le spunem, sau cu vorbe pe care le-am spus si ne pare rau ca am facut-o? 

Inscriptii ... (5)

Sunt drumuri, bătute cu diamante, care rănesc, și drumuri mustind de tină, care vindecă.

Dacă m-ați întreba cât valorează universul, v-aș răspunde: mai puțin decât un biet surâs.

Nu devenim ceea ce suntem, ci suntem ceea ce putem deveni.

Iubirea - sentiment cu conștiința eternității.

Cine ar putea descrie tristețea pașilor care nu lasă urme?

*autor: Narcis Giurgiu

Inscriptii ... (4)

Orice surâs este stropit cu lacrimi.

Nici iertarea nici pedeapsa nu își ating ținta dacă nu aduc pacea.

Cea mai apropiată insulă se găsește în sufletul nostru, cel mai teribil naufragiu - tot acolo.

Nimic nu rămâne după noi. Doar ceea ce am dăruit.

A ști să te apropii de un suflet e mai greu decât a ști să te îndepărtezi de el.
*autor: Narcis Giurgiu

Inscriptii ... (3)

Există un strop de nemurire în fiecare dintre noi.

Toți ne naștem cu o șansă. O șansă pe care, însă, trebuie s-o căutăm singuri.

În ecuația fericirii, rațiunea contează cel mai puțin; în ecuația rațiunii, fericirea contează cel mai mult.

Iubirea are un singur sprijin: caracterul.

Important nu este ca iubirea să se nască la prima vedere, ci să reziste la cât mai multe.

*autor: Narcis Giurgiu

Inscriptii ... (2)

Tocmai nimicul trebuie împărțit cu măsură.

Dacă orice împlinire este în felul ei o cedare, prea puține cedări sunt, în felul lor, și împliniri.

Mă supăr atât de des pe mine însumi, încât nu-mi mai rămâne timp să mă supăr la fel de des și pe alții.

Suntem făcuți din finit pentru a oferi popas infinitului.

Sunt absențe ce constituie punți de legătură mai durabile decât orice apropiere.

*autor: Narcis Giurgiu

Inscriptii ... (1)

Nu ne putem lua asupră-ne nefericirea întregii lumi, dar nici nu putem trece nepăsători pe lângă ea.

Cred că tristețea se naște pe meleagurile neputinței. Ale neputinței de a mai făuri speranțe credibile.

Prietenia este ceea ce rămâne după ce se împarte și nu ceea ce se împarte după ce rămâne.

Fericirea coincide cu acele puține momente când putem eluda nemulțumirea de sine.

Deși au trecut aproape 2000 de ani Isus mai irită și astăzi prin blândețe și spirit de toleranță. De unde se vede că lucrarea Lui încă nu s-a terminat. (*)

*(cartea a fost scrisa undeva prin anii 80 sau 90 de aceea expresia nu este ”peste 2000 de ani”)
*autor: Narcis Giurgiu

Limite

Nimic nu este imposibil, numai limitele minților noastre definesc lucrurile drept de neconceput. Deseori trebuie rezolvate mai multe ecuații pentru a admite un nou raționament.(...)totul este posibil și că e doar o chestiune de timp, timpul de a înțelege în ce fel este posibil.( Lauren )


( Marc Levy - Și dacă e adevărat... - pag. 183 )

Viata in doi...

- George, de câtă vreme ne cunoaștem noi?

- Ăsta e genul de întrebare care nu trebuie pusă niciodată, frumoaso.

- De ce?

- Când iubești nu socotești!

- De câtă vreme totuși?

- Destulă cât să mă tolerezi, dar nu destulă cât să nu mă mai suporți!

(George Pilguez&Nathalia - pag.173 - Și dacă e adevărat... - Marc Levy)

(...) Viața este minunată, Arthur, ne dăm seama de însă de asta doar când ea se retrage în vârful picioarelor, dar viața se gustă după pofta din fiecare zi. (...) emoțiile sunt făcute pentru a fi împărtășite, forța și curajul sunt ca două bastoane ce se pot întoarce împotriva aceluia care le folosește prost. (...)
În lungul periplu ce te așteaptă, să nu-ți pierzi niciodată sufletul de copil, să nu-ți uiți niciodată visele, ele îți vor fi motorul existenței, vor alcătui gustul și mirosul dimineților tale. (...) visele trăite în doi alcătuiesc cele mai frumoase amintiri. Singurătatea este o grădină în care sufletul se usucă, florile care cresc în ea nu au parfum.
Iubirea are un gust minunat, amintește-ți că pentru ca să primești, trebuie să dai, amintește-ți ca pentru ca să poți iubi, trebuie să fii tu însuți. (...)

(Și dacă e adevărat... - Marc Levy - pag. 138-142)

- Să identifici fericirea când se află la picioarele tale, să ai curajul și hotărârea de a te apleca pentru a o lua în brațe ... și a o păstra. Asta-i inteligența inimii. Inteligența singură fără acea a inimii este doar o simplă logică și nu e mare lucru de ea. ( Arthur - pag. 80 )

Nu cu vârful degetelor atingi fericirea. Ori ești unul care dă, ori unul care primește. Eu, înainte de-a primi, dau, dar le-am pus definitiv cruce egoiștilor, complicaților și celor ce sunt prea cărpănoși cu inima lor ca să-și ofere mijloacele pentru dorințele și speranțele lor. ( Lauren - pag. 83 )

(Și dacă e adevărat...(Et si c'etait vrai...) - Marc Levy) 

Dreams&Love

... dragostea n-a îndepărtat niciodată pe nimeni de visele sale. (pag. 164)

Un lucru să nu uiți - ... - Dragostea rămâne. Doar oamenii se schimbă. (pag.205)

Visele înseamnă muncă. (pag. 212)

(Paulo Coelho - La Râul Piedra am șezut și-am plâns) 

Asteptare

” Dacă e să vină durerea, să vină repede ”, am zis. ” Căci mai am o viață în fața mea și trebuie să mi-o folosesc cât mai bine cu putință. Dacă el va trebui să facă o alegere s-o facă atunci cât mai repede. Și îl voi aștepta. Sau îl voi uita.
Așteptarea e dureroasă. Uitarea e dureroasă. Dar a nu ști ce hotărâre să iei este cea mai cruntă dintre suferințe. ” 
(Paulo Coelho - La Râul Piedra am șezut și-am plâns - pag. 115)

Dragostea e întotdeauna nouă. Indiferent dacă am iubit o data, de două, de zece ori în viață - suntem mereu în fața unei situații pe care nu o cunoaștem. Iubirea ne poate duce în iad sau în rai, dar undeva ne duce totdeauna. Trebuie să o acceptăm, fiindcă ea este hrana existenței noastre. Dacă o refuzăm, vom muri de foame văzând ramurile pomului vieții încărcate de roade, fără a cuteza să întindem mâna și să culegem fructele.

Trebuie să căutăm dragostea, acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepții și tristețe.

Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii și ea pornește în întâmpinarea noastră.

Și ne salvează.
(Paulo Coelho - La Râul Piedra am șezut jos și-am plâns - pag. 90-91)

Miniquotes (2)

+ Cine e capabil să-și țină inima în frâu e capabil să cucerească lumea. (pag. 47)

+ Există înfrângeri. Nimeni nu e scutit de ele. Tocmai de aceea, e mai bine să pierzi unele bătălii în lupta pentru visele tale decât să fii înfrânt fără a ști nici măcar pentru ce lupți. (pag. 69)

+ Universul ne ajută întotdeauna să luptăm pentru visele noastre, oricât ar părea ele de nebunești, pentru că sunt visele noastre și doar noi știm cu ce preț le visăm. (pag. 71-72)

(Paulo Coelho - La Râul Piedra am șezut jos și-am plâns)