Se destramă pe culmi a zorilor
Haină de purpur și-a soarelui aur
Risipă de pulbere fuge spre văi.
Alungându-și lumina, ca umbra să vină.
Ca zori ce se sting e drumul vieții.
Amiezul e scurt și trece devreme
Doamne, când noaptea vieții-i aproape,
Doar Tu ne-ai rămas să ne duci,
Nădejdea spre țărm de lumină, acolo
La îngerii Tăi, cu albe sclipiri de aripi
Unde Lumină Tu ești din Lumină
Și al stăpânilor Atotputernic Stăpân.
(Florence L. Barclay - Mătăniile)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu