*** (29)

Ci să mă uiți tu, om nesăbuit,

Spre dulcea-ți fericire.

Sunt chip din gândul tău cioplit,

Dorești o nălucire.

Și crede tu, cel rătăcit în vis

Și în suspin și chin

Cu cât aproape par că ți-s,

Cu-atâta-mi ești străin.

Așa copii, ademeniți de lună

Ce-n unde tremură zâmbind.

S-aruncă-n vis, iar zbatere nebună

Destramă chip de-argint.

Spre nici un bine lacrimile-ți nu-s,

Și nu te-ncrede-n vis,

Că-n ceruri luminează, luna, sus,

Nu ție ci-n abis.

(A.A. Fet - 1855)