Romanța noastră

Ion Minulescu

Pe-același drum,

Mânați de-același îndem nefast al năzuinții

De-aceleași nențelese-avânturi spre tot mai sus,

Pe-același drum

Pe unde ieri trecură, poate

Străbunii noștri,

Și părinții,

Pe unde, unii după alții, drumeții trec de mii de ani,

Noi -

Cărora ni-i dat să ducem engima vieții mai departe

Și doliul vremilor apuse,

Și-al idealurilor scrum,

Pe-același drum

Vom trece mâine cerșind din țiterele sparte

La umbra zidurilor mute

Și-a secularilor castani!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...

Și-n calea noastră întâlni-vom

Pe cei bătrâni rămași în urmă-

Pe cei ce ne-or privi cu lacrimi

Cum le-o luăm-nainte.

Iar noi

Le vom citi-n figură cum suferințele le curmă

În suflet sfintele avânturi

Și-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri

Și-n calea noastră întâlni-vom -

O!... câte nu poți să-ntâlnești

Când drumu-i lung

Și nesfârșită e năzuința ce te mână

Tot mai departe

Și te poartă,

Ca pe un orb ținut de mână,

Spre-ntrezăritele Aureole -

Nimicuri scumpe pământești!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...

Și mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care

Ne vom opri deodată-n drum,

Înspăimântați că-n urma noastră

Zări-vom pe-alții cum sosesc,

Cum ne ajung,

Ne trec-nainte

Și râd că nu-i putem opri...

Da...

Va veni și ziua-n care vom obosi,

Și va veni

Un timp în care-al năzuinții și-al aiurărilor parfum

Ne va părea miros de smirnă,

Iar cântul țiterelor sparte

Un Psalm cântat de-un preot gângav

La căpătâiul unei moarte

Pe care nimeni n-o cunoaște...

Și-atunci, privind în urma lor -

Ca cei ce n-au nimic să-și spună

Când nu-și pot spune tot ce vor -

La umbra zidurilor mute

Și-a secularilor castani,

Vom adormi ca și drumeții

Ce dorm uitați de mii de ani!...

*peisajul e din Bucegi... Poza nu-mi apartine... dar e originala si ii apartine Cuiva... :))