Rainer Maria Rilke
O, ce departe-s toate
și ce pierdute-s, ele,
de mult; lumina-mi, poate,
e-a unei stinse stele
de mii de ani. Și parcă,
din prea ciudata barcă
în treacăt, se-auzi
ceva ca un gând rău.
Se auzi
un ceas bătând în casă,-n
care casă?...
Aș vrea să ies din mine, ca să-mi
găsesc sub cerul prea
înalt un adăpost. Aș vrea
să-ngaim o rugă, - poate
că mai există-ntr-adevăr
o stea... Par toate
a se fi stins de multă vreme,- făr'
de una. Pare-mi-se că o știu.
E singura, din fosta salbă,
a cerului, acum pustiu, -
și care sus, ca o cetate albă,
unde sfârșește raza-i, m-adastă și acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu