Romanța pelerinului

Ion Minulescu

Sunt obosit de drum și-aș vrea

Să dorm trei nopți,

Trei vieți în șir,

Culcat pe-un așternut,

Așa

Cum dorm culcați în cimitr

Toți sfinții din altare,

Cu pumnii-ncrucișați pe piept.

Din somnul fără deșteptare

Aș vrea să nu mă mai deștept...

Cei ce-au pornit-naintea mea,

Bătătorind poteca lungă,

Și-au năzuit ce nu era

În rostul vieții scris s-ajungă

Cei ce-au pornit, cu mii de ani 

Naintea mea, pe-același drum,

Au adormit pe sub castani

Demult,

Și dorm uitați și-acum...

Și dintre cei porniți cândva,

Mânați-spre-aceleași înnorate

Și mute zări-de-aceeași stea,

Un singur pelerin mai bate

La poarta liniștii...

El pare

Că-ndurerat ca Prometeu,

E mort de mult...și tot nu moare -

Și-acest biet pelerin sunt eu!...