Mi-s dragi orele sumbre ale făpturii mele
când simțurile-n foarte adânc au să coboare;
ca de prin vechi scrisori adie-o boare
a vieții-mi zilnice, istorisită-n ele,
ce-acum legendă-mi pare, dintre cele
mai de pe vremuri. Și mă-nchipui om
cu două vieți, în spații paralele.
Ci, uneori, m-asemui cu un pom
ce împlinește,-n preajma unei cripte,
visul băiatului ce-am fost,- în jurul
căruia cresc mari rădăcini... Prea-purul
vis în mâhniri pierdut, în cânt și-n manuscripte.
(Rainer Maria Rilke)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu