*** (20)

E primăvară încă, și pare nefirească,

Un duh străin stăpân e pe grădină.

Pășesc și tac prin firava lumină,

Din ea profilul meu cu mine să pășească.

Contur de-alei se deslușește bine -

Spărturile de frunze mai au din cer azur.

Pășesc. Răcoare-nmiresmată-n jur,

Privighetori cu glasuri cristaline.

Neîmplinirea iarăși îmi visez.

În biata noastră lume nu-mplinirea ...

Ci sufletu-mi respiră-n ritm cu firea

Și-aș vrea pe cineva să-mbrățișez.

Va fi o vreme - și, poate, în curând -

Pământul să-nseteze-ntru-nnoire.

Doar că în inimă, atunci nici o zvâcnire,

Și-ntru iubire nici un singur gând.

(A.A. Fet - 1847)