E primăvară încă, și pare nefirească,
Un duh străin stăpân e pe grădină.
Pășesc și tac prin firava lumină,
Din ea profilul meu cu mine să pășească.
Contur de-alei se deslușește bine -
Spărturile de frunze mai au din cer azur.
Pășesc. Răcoare-nmiresmată-n jur,
Privighetori cu glasuri cristaline.
Neîmplinirea iarăși îmi visez.
În biata noastră lume nu-mplinirea ...
Ci sufletu-mi respiră-n ritm cu firea
Și-aș vrea pe cineva să-mbrățișez.
Va fi o vreme - și, poate, în curând -
Pământul să-nseteze-ntru-nnoire.
Doar că în inimă, atunci nici o zvâcnire,
Și-ntru iubire nici un singur gând.
(A.A. Fet - 1847)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu