7 dec. 2014

Explicație...

O viață se construiește pas cu pas. La fel și o carieră, o comunitate sau chiar o națiune. Nimic nu vine peste noapte, cel puțin nimic durabil și statornic. În același timp, orice lucru ar face un om în viață poate fi un avantaj sau un dezavantaj. Depinde cum folosește acel lucru. Mereu am spus că, despre un om, vorbesc cel mai bine faptele. Am fost sigur că treaba mea este să fac, și nu să vorbesc despre ce am de gând să fac.
(...)
Am o viață care poate părea banală, obișnuită. Excepționalul, dacă despre asta a fost vorba vreodată, am considerat că ține de tot ceea ce reușeam să construiesc pentru comunitatea care îmi acordase încrederea. Nu mi s-a părut că vorbele, prea multe vorbe ar fi fost necesare. Dimpotrivă, am fost mereu convins că tot ceea ce contează și primează este să duc la bun sfârșit niște proiecte importante pentru comunitate. După părerea mea, acesta este modul în care un politician ar trebui să se prezinte în fața celorlalți: printr-un plan bun de măsuri și prin multă muncă pusă în slujba cetățeanului. (pag. 5-6)

(Klaus Iohannis - Pas cu pas - 2014)

2 comentarii: