Trâmbița răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Țepeș printre brazi se pierde.
- ”Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i pașa musulman!”
Domnul îl sărută și cu bucurie:
- ”Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție?
Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soție da-ți-voi fata mea!”
- ”Doamne! nu voi aur, nici onori deșarte,
N-am venit în lupte să-mi trag așa parte;
Plângerile țării brațul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soțioara,
Află că eu însumi sunt o fetișoara!”
La aceste vorbe junele frumos
Coiful își aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiță dulce ca o fericire.
Domnul se răpește de mândrețea ei.
- ”Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?
- ”Doamne, zise fata, vrei să fiu soție
Unui din ostași care-mi place mie?
Toți sunt bravi la luptă, nu mă îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc.”
Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Și cu o vorbire dulce rugătoare:
- ” Fii a mea domniță și îți jur pe cer
Pentru tine-n luptă să trăiesc, să pier!”
La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la față ca o rozișoară:
- ”Dacă vrei iubirea-mi să o dobândești,
Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești!”
(Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice și alte poezii - pag. 17-18)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu