Dreamers... dream...

He changed the subject then started to talk about Venice, La Serenissima, aloof from the rest of Italy and often looking eastwards more than westwards, both for trade and in trepidation, from the Ottoman Turks held sway as far as halfway up the northern Adriatic coast these days. He talked of the beauty and the treachery of Venice, of the city's dedication to moneymaking, of its richesse, its weird construction - a city of canals  rising out of fenland and built on a foundation of hundreds of thousands of huge wooden stakes - its ferocious independence, and its political power: not three hundred years earlier, the Doge of Venice had diverted an entire crusade from the Holy Land to serve his own purposes, to destroy all commercial and military competition and opposition to his city-state and to bring the Byzantine Empire to its knees. He talked of the secret, ink-dark backwaters, the towering, candlelit palazzi, the curious dialect of Italian they spoke, the silence that hoovered, the gaudy splendor of their dress, their magnificent painters, of whom the prince was Giovanni Bellini, whom Leonardo was eager to meet, of their music, their masked festivals, their flashy ability to show off, their mastery of the art of poisoning. "And all this", he concluded, "I know just from books. Imagine what the real thing will be like."

It will be dirty and human, thought Ezio coldly. Like everywhere else. Buth showed his friend an agreeable smile. Leonardo was a dreamer. Dreamers should be allowed to dream. (pag. 246)

(Oliver Bowden - " Assasin's Creed - Renaissance")

Assurance

Mario placed his hands on Ezio's shoulders and looked at him gravely for a long moment.'Our fate is only partially in our own hands. There is only a certain amount of it that we can control. But never forget - never forget, nephew - that whatever happens to you or me this day, there is never a feather lost by a sparrow that is not brushed away by the finger of God.' (pag. 60)

(Mario&Ezio Auditore)

(Oliver Bowden - " Assasin's Creed - Brotherhood")

Victim?!

Girolamo lowered his voice,'They say the Devil has given him unnatural speed and strength.'
Stefano looked at him. 'The Devil? No,my friend. These are gifts he gave himself,through rigorous training over years.'He paused, his scrawny body bent at a pensive angle.'You know, Girolamo, I find it disturbing that you are so unwilling to credit people for their own circumstances. I think you'd make victims out of the entire world if you could.' (pag. 229)

(Brother Girolamo&Stefano da Bagnone)

(Oliver Bowden - " Assasin's Creed - Renaissance")

Wish...

"Do you concentrate on painting?" asked Ezio, thinking of the diversity he'd seen in the studio.
Leonardo looked thoughtful. "That's a hard question. To tell the truth, I'm finding it difficult to settle down to anything, now I'm on my own. I adore painting, and I know I can do it, but... somehow I can see the end before I get there, and that makes it hard to finish things sometimes. I have to be pushed! But that's not all. I often feel that my work lacks... I don't know... purpose. Does that make any sense?"
"You should have more faith in yourself, Leonardo," said Maria.
"Thank you, but there are moments when I think I'd rather do more practical work, work that has a direct bearing on life. I want to understand life - how it works, how everything works."
"Then you would have to be one hundred men in one." said Ezio.
"If only I could be! I know what I want to explore: architecture, anatomy, engineering even. I don't want to capture the world with my brush, I want to change it!" (pag.45)

(Ezio &Maria Auditore + Leonardo DaVinci)

(Oliver Bowden - " Assasin's Creed - Renaissance")

Open minded?!...

”You must destroy the Apple, Altair,” she said. ”It's twisting your mind. It is one thing to have a mind that is open. It is quite another to have a mind so open that the birds can shit into it.”

(Maria - pag. 383)

(Oliver Bowden - " Assasin's Creed - The Secret Crusade - The untold story of Altair - The Master Assasin")

Truth... information...

"Why did you hide the truth from me?" he asked the Master.
"That you may pierce the veil yourself. Like any task, knowledge precedes action. Information learned is more valuable than information given..."

(Altair&Al Mualim - pag. 158)

(Oliver Bowden - " Assasin's Creed - The Secret Crusade - The untold story of Altair - The Master Assasin")

Daniel Sihastru

Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,

Unde un sihastru a fugit de lume,

Cu vărsarea serii un străin sosi.

- ”Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi!”

- ”Ștefan al Moldovei, Daniel îi spune,

Să aștepte-afară! sunt în rugăciune!”

- ”Bunule părinte! Sunt rănit și-nvins;

Însuși a mea mumă astăzi m-a respins!

Viu să-și cer povață dacă nu-i mai bine

Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?”

Daniel Sihastru domnului a zisȘ

- ”Mă înșeală-auzul ori eu am un vis?

Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie;

Dar cu umilință lanțu-l încovoaie!

Ce e oare traiul daca e robit?

Viața și robia nu pot sta-mpreună,

Nu e totodată pace și furtună.

Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi,

Pentru neatârnare, oameni și pământuri;

Dar nu ai p-acela ca să-i umilești!

Poți ca să îi sfarămi; dar sa nu-i robești!

Dacă mâna-ți slabă sceptrul ți-o apasă,

Altuia mai harnic locul tău îl lasă!

Căci mai bine este supus lăudat,

Decât cu rușine domn și atârnat!”

După-aceste vorbe, Ștefan strânge-oștire

Și-nvingând păgânii nalț-o monastire.

(Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice și alte poezii - pag. 39-40)

Cupa lui Ștefan

- ”Unde este timpul cel de vitejie?

Timpul de mari fapte?... vai! n-o să mai vie?

A căzut Moldova, căci orice români

Se roșesc la gândul a mai fi stăpâni.

Ei îmbracă manta de înțelepciune;

Doar ca să-și ascunză trista slăbiciune.

Dar înțelepciunea fără-a cuteza,

E ca cutezarea, fără-a cugeta.”

(Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice și alte poezii - pag. 35 - strofele 5,6)

Doamna lui Neagu

Neagoe cel Mare în al său palat,

Ce domneşte p-Argeș zice întristat:

- ”Monastirea noastră nu e săvârșită

Și a mea avere este isprăvită!

Dragi ostași, ce ziceți, nu ar fi păcat

Ca să înceteze lucrul minunat?”

- ”Biruri peste țară pot ca să se puie!”

Au răspuns ostașii ca să îl mângie;

Zic, și el decide biruri pe români

De la cei mai tineri pân' la cei bătrâni.

Doamna intră-n sală: grațiile sclave

Împletesc cu roze zilele-i suave.

Ochii uzi de rouă spre pământ se-nclin;

Rumenind la față ea vorbește lin:

- ”Voi vreți biruri noua! Neagoe, te teme!

Mâine toată țara o să te blesteme!

Asta monastire ce atât iubești,

Printre fum de lacrimi poate s-o privești!

Iată diamanturi! vinde-le și-urmează

Nobila lucrare ce te inimează.

Căci aceste scule nu le pot purta

Când femei pe față lacrimi vor păstra.”

Zice și arată un paner de aur

Unde închisese gingașul tezaur.

Ea îl dă. Și fața ca un frag cocând,

Rumenă surâde drăgălaș și blând.

Un bătrân se scoală și-astfel le vorbește:

- ”Inima străbună încă viețuiește.

Țara care naște astfel de femei

Merită și viața și mărirea ei.

Căci să știți cu toții că un neam se face

Mare, sau se pierde cum femeii place,

Și-acum voi zice: Doamne! pot să mor,

Căci văzură ochii-mi mântuirea lor!”

(Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice și alte poezii - pag. 32-33)

Marioara

”Dragul dulce-al vieții mele

La oaste s-a dus,

Și de-atuncea soare, stele,

Toate au apus!

Mâna mea l-a lui plecare

Calu-i i-a-nfrânat.

Și-ntr-o dulce sărutare

Inima mi-a dat.”

Astfel cântă Marioara

Dup-al ei iubit,

Și pe fața-i lăcrimioara

Dulce a-nflorit.

Însă iată că sosește

Mândrul ei amor,

Și în noaptea ce domnește

Spune al său dor:

- ”În câmpia sângeroasă

Frații mi-am lăsat,

Și la tine-a mea frumoasă,

Iată c-am zburat.

Căci, vezi tu,o, dulce nume,

Înger ce iubesc!

Fără tine-n astă lume

Nu pot să trăiesc.”

- ”Ce zici tu,o, neferice,

Mândrul meu iubit!

Așadar eu nu-ți voi zice:

Bine ai venit!

Dar de nu poți fără mine

În lume-a trăi,

La bătaie eu cu tine,

Haide, voi veni!”

Amândoi pe cai s-aruncă

Și prin noapte zbor,

Și trecând prin verdea luncă

Cântă cu amor:

”De nu poți fără mine

În lume-a trăi,

Pentru țară, eu cu tine

Dulce voi muri.”

(Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice și alte poezii - pag. 30-31)

Fata de la Cozia

Trâmbița răsună sus pe coasta verde;

Armia lui Țepeș printre brazi se pierde.

- ”Iată! strig vitejii, mândrul căpitan

Ce-a ucis cu mâna-i pașa musulman!”

Domnul îl sărută și cu bucurie:

- ”Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție?

Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea;

Dacă vrei soție da-ți-voi fata mea!”

- ”Doamne! nu voi aur, nici onori deșarte,

N-am venit în lupte să-mi trag așa parte;

Plângerile țării brațul mi-a-narmat;

Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.

Iar de este vorba să-mi dai soțioara,

Află că eu însumi sunt o fetișoara!”

La aceste vorbe junele frumos

Coiful își aruncă, păru-i cade-undos.

Toată adunarea vede cu răpire

O fetiță dulce ca o fericire.

Domnul se răpește de mândrețea ei.

- ”Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?

- ”Doamne, zise fata, vrei să fiu soție

Unui din ostași care-mi place mie?

Toți sunt bravi la luptă, nu mă îndoiesc;

Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc.”

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare

Și cu o vorbire dulce rugătoare:

- ” Fii a mea domniță și îți jur pe cer

Pentru tine-n luptă să trăiesc, să pier!”

La aceste vorbe tânăra fecioară

Rumenind la față ca o rozișoară:

- ”Dacă vrei iubirea-mi să o dobândești,

Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești!”

(Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice și alte poezii - pag. 17-18)