Federico Garcia Lorca
Inima
pe care o aveam în școală,
în care am pictat pe atunci
primul abecedar,
este în tine,
noapte neagră?
(Rece, rece,
ca apa râului
ce se petrece.)
Primul sărut
care-a știut de sărut
și-a fost pe gura mea
ploaie proaspătă
este în tine,
noapte neagră?
(Rece, rece,
ca apa râului
ce se petrece.)
Primul meu vers,
fetița cu cozi nătânge
Care-mi cerceta chipul,
este în tine,
noapte neagră?
(Rece, rece,
ca apa râului
ce se petrece.)
Dar inima mea
mușcată de năpârci,
care-a stat legănată
de arborele științei,
este în tine,
noapte neagră?
(Fierbinte, fierbinte,
ca apa fântânii
limpede sorginte.)
Iubirea mea rătăcitoare,
castel de nisipuri
și umbre antice,
este în tine,
noapte neagră?
(Fierbinte, fierbinte,
ca apa fântânii
limpede sorginte.)
Oh, durere!-ngădui
în peștera ta
numai umbra doar.
E adevărat,
noapte neagră?
(Fierbinte, fierbinte,
ca apa fântânii
limpede sorginte.)
Oh, inimă pierdută!
Requiem aeternam!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu