*** (37)

Ce trist mă aflu! Drumul iară

S-a șters din el și rupt de zări;

Șerpi albi, tot suie și coboară

Troienele cu lungi spinări.

Stă cerul cenușiu și orb

Asupra stepelor cărunte;

Din greu vâslind un singur corb

Ieșita-n viscol, să-l înfrunte.

O rază-n suflet nu învie.

Doar ger cu gerul iernii rudă.

Iar cugetul abia-ntârzie

Pe un inceput de stearpă trudă.

Ci-n inimă nădejdi mai am

Că nu chiar toate s-au pierdut,

Că sufletul, cu flori în ram,

Va regăsi acel ținut,

În care iarna nu-i primită,

Și unde gândul slobod zboară,

Și celor buni li-i hărăzită

Nepieritoare primăvară.

(A.A. Fet - 1862)