În stepe ce nu-ncap între amurg și zori
Tăcute albe clatină în unde
Omăt curat de sori prea limpezi, flori,
Pe frunzele plutind în pâlc, rotunde.
Ademenind cu prospețimi și-nfricoșând,
Când le privesc luciri de înghețate stele,
Cine să-mi spună căror nopți se vând,
Prin rădăcini sugând în mâluri negre?
O, nu privi, cu ochi ce-atâta vrajă strâng!
Eu nu pot să uit că sunt și c-am avut un crez.
Mă soarbe-al sufletului tău adânc
Destinul nu-ndrăznesc să-mi cercetez.
(A.A. Fet - 1887)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu