Dragostea unui bărbat, este, în calitățile ei esențiale, firesc egoistă. Exista trei trepte; întâi: ”o doresc”, a doua: ”o vreau”, și a treia: ”trebuie să fie a mea!”.
Dragostea femeii însă e despuiată de orice egoism și se rezumă în aspirația de a se dărui în întregime. În cântarea cântărilor, cel mai măreț poem de dragoste care s-a scris vreodată, inima femeii se înalță într-un crescendo: ”Iubitul meu e al meu și eu sunt a lui”, apoi: ”Sunt a iubitului meu și el este al meu”, și în apogeu: ”Sunt a iubitului meu și dorința lui merge spre mine”.
Astfel este atitudinea firească a sexelor, prevăzută de un creator nesfârșit de înțelept, dar această atitudine cere o condiție desăvârșit de ideală. Acolo unde intervine păcatul, o notă greșită tulbură armonia divină și coarda majoră a iubirii reciproce nu mai spune nota sa justă.
(Florence L. Barclay - pag. 121)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu