Sunt lupi în piei de oaie. Behăie cu bândețe și mușcă unde pot ... Nu te încrede în fățarnici!
Venise vremea să-l ia pe Ion la oaste, să moară pentru împăratul.
Era război și trebuia să moară mulți Ioni, și Gheorghe și Mărini, și de tot felul ...
Da' vorba-i cum să scape Ion? Strânge și el bucate de pe la prieteni, de pe la rude și trimite femeia să le vândă-n târg.
Cu banii ce i-o lua, să-l dăruiască pe fișpan - dregătorul cel mare al împăratului - să-l lase lângă casă, lângă femeie și copii.
Trimite Ion femeia. El nu putea să meargă. Tăia la lemne în pădure, tot pentru împărat.
Merge femeia în târg și-i ies în drum neguțătorii.
(Nu-s mulți așa fățarnici cum sunt neguțătorii! ...)
- Cum dai, femeie, grâul ăsta? întreabă unul gras.
- Cum îl dau și ceilalți! răspunde ea.
- Ceilalți îl dau pe datorie!
- Îl dau și eu la fel! zice femeia. Da' banii când mi-i dai! Ne trebuie să-i facem dar fișpanului, să nu mi-l ia pe Ion la oaste.
- Păi vii așa de azi într-una! ... râde un neguțător mai gras. Dă-mi și sumanul din spinare, să-l pun pe mine, să mă cunoști când vei veni la târg ca să-ți iei banii.
Își dă femeia haina din spinare. Dă și sacul. Îl înșfacă neguțătorul. Și pleacă ... Pe aci ți-e drumul.
Se întoarce acasă. Și înțelege Ion că a înșelat-o neguțătorul (știe bine: hoțul fură și-apoi se jură). Prinde-l de poți!
Se mânie Ion tare. Pune la brâu toporișca și pleacă la târg.
Umblă pe ici, umblă pe colo ... întreabă într-o parte și într-alta; află cine-i neguțătorul care a luat un sac de grâu cu viclenie de la o femeie.
Era crâșmar neguțătorul.
Și întră Ion în crâșmă. Lipsea crâșmarul. Plecase în târg să mai înșele pe vreun țăran, să-i ia bucate pe degeaba.
- De unde vii? întreabă crâșmărița.
- Ehe, vin de departe - zice tainic Ion, să nu audă, chipurile, și alții - vin de pe celălalt tărâm ...
- Văleu! face femeia. De-acolo vii? Păi ... am și eu un frate pe-acolo. Nu cumva îl știi? Îl cheamă Miron.
- Cum să nu-l știu? răspunde Ion. Eu îi sunt slugă. El m-a trimis ...
- El te-a trimis? se bucură peste măsură crâșmărița. Ce face? Cum se simte?
- Nu prea se simte bine! zice Ion. La noi nu s-au făcut bucate multe, au bătut ploi cu piatră și-i cam frig. Miron vrea să cumpere și o moșie și nu-i ajung vreo zece pungi cu galbeni. Moșia vrea s-o cumpere pentru o soră a lui de-aci din târg. Mneatale ești?
- Săracul Miron! face crâșmărița. Nu m-a uitat? Vrea să-mi cumpere moșie? Am să-ți dau eu zece pungi cu galbeni, îți dau și un sac cu grâne, și-o haină ... Să i le duci!
Și scoate de îndată sacul și haina ce le luase crâșmarul de la femeia lui Ion. Deschide apoi o ladă și-i dă de-acolo zece pungi cu galbeni. Pe urmă pleacă Ion.
- Să-i spui lui Miron sănătate! mai strigă crâșmărița tare.
- Îi spun, îi spun ...
Nu trece vreme multă, vine și crâșmarul.
- Netoată ești! răcnește spre nevastă, când aude ce s-a întamplat. A trebuit să înșel eu sute de țărani, s-adun atâtea pungi cu galbeni ca tu să mi le-azvârli într-o clipită ... Pufnește apoi spre femeie, plin de furie, ba îi mai dă și una-n spate cu toiagul, încalecă pe-un cal și pornește după Ion.
Oricât mergea de iute Ion, calul aleargă și mai iute.
Când să cotească Ion pe-un drum la vale, aude calul tropotind.
Pune atuncea la o parte sacul și haina. Și scoate toporișca. Se face că taie la trunchi.
Vine neguțătorul de-a călare.
- Măi omule - țipă la Ion - eu sunt cel mai bun prieten al fișpanului. Nu ai văzut pe unul trecând pe-aici c-un sac în spate? Da' să-mi spui drept, c-altminterea te vâră fișpanul și pe tine în temnița cea mare de la târg!
- Ba am văzut! ... răspunde Ion. A luat-o-ncolo ... Sus pe coastă!
Era cam gras neguțătorul. Mergea greu și călare, da'mite pe jos ... Și coasta era-naltă, plină de mărăcini ...
- Ține-mi aicea calul! îi poruncește neguțătorul lui Ion. Și să nu minți cumva, că-i vai de pielea ta.
Ion râde, râde-n barbă.
Neguțătorul urcă, urcă și gâfâie ca tăietorii la pădure.
Ajunge sus.
Ion râde, râde-n barbă. Încalecă pe cal, ia sacul lângă el, își pune mâna pâlnie la gură și strigă, arătând chimirul:
- Mă duc, neguțătorule, să-i spun lui Miron cum ai făcut de-ai înșelat femeia și cum ți-am răsplătit eu și mai bine.
Neguțătorul când aude, se-azvârle după Ion și cade. Și așa de bine cade, că se zdrobește; nu lasă-n urma lui decât o baltă de grăsime.
Iar Ion a dăruit fișpanului toți banii și a scăpat de oaste, a rămas lângă casă, lângă femeie și copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu