Vai de feciorul care-și izgonește tatăl din pragul casei sale, că fapta lui nu poate fi iertată.
Un tată avusese zece feciori, Și-așa cum se întâmplă câte-odată, s-a apucat bătrânul să-și dea toată averea celor zece copii.
A împărțit-o în părți drepte.
- O să mănânc la unul, m-oi odihni la altul... Că sunt copiii mei! gândea bătrânul.
Puțină vreme după asta, pleacă la fiul său cel mare.
- Voi sta la el la masă! își zicea tatăl.
Dar buna prevedere îl face să-și ia cu el bucate ce mai avea prin casă: puțină brânză, pită și vin.
Băiatul cel mare stătea la masă cu soața și copiii. Când vede prin fereastră că vine tatăl, începe să ascundă sub pat străchinile și oalele cu mâncare.
- Ce să-i mai dăm și lui? zice și soața. N-avem destul pe copiii noștri, ca să-i hrănim?
Intră bătrânul în casă.
- Ei, ce mai faceți? îi întreabă. Ați stat la masă?
- Am stat! răspunde iute feciorul cel mai mare.
- Păcat - mai glăsuiește bătrânul - vă adusesem aicea în traistă niște buruieni de leac.
Caută în grabă nora în traistă și află înlăuntru brânza, pita și vinul.
- Și-acuma plec - a spus bătrânul - mâncați voi singuri ce-am adus ...
Văzuse, pasămite, cum se îngrămădeau pisicile și câinii pe sub pat, ca să mănânce mâncarea ce fusese ascunsă acolo.
Pleacă. Se duce la feciorul cel de-al doilea și-i cere un loc să se odihnească.
Feciorul prinde să se plângă că are oaspeți și n-are loc în casa. Și-l duce pe bătrân în grajd, îi dă o pătură numai zdrențe și îi arată o grămadă de fân, zicându-i să se culce acolo.
Bătrânul rupe pătura în două, și jumătate o dă înapoi feciorului.
- De ce-o rupi în două? se miră feciorul.
- Pentru că jumate vreau s-o dai feciorilor tăi, s-o păstreze și să ți-o dea ție când vei fi la rândul tău gârbov și le vei cere adăpost! a glăsuit cu amărăciune moșneagul.
Feciorul însă n-a înțeles înțelepciunea bătrânească. L-a lăsat singur pe tatăl său în grajd și-a plecat să se desfete cu oaspeții care-i avea în casă.
În celelalte zile a pornit bătrânul iar la drum. A mers la fiecare din feciorii săi. Și fiind acum sărac, nici unul nu-l băga-n seamă. Care n-avea bucate!... Care n-avea loc!... Care, că are oaspeți!... Și tot așa...
”Ei, iacătă - și-a zis bătrânul - un tată a ținut zece feciori, dar zece feciori nu pot să sprijine un tată. Dar lasă, vor înțelege ei odată purtarea ce se cuvenea s-o aibă!”
Nu s-a mai dus pe urmă la nici unul dintre feciori.
Văzând feciorii că nu mai vine tatăl, au gândit c-a murit, și-au trimis o slugă să vadă și să iscodească.
Bătrânul a văzut că vine sluga. A umplut un ulcior cu pietricele și a început să-l zdrăngăne, să sune pietricelele și a rostit ca pentru sine:
- Dragii mei dragi gălbenași, ce bine că v-am păstrat... Voi n-o să fiți decât ai acelui fecior ce m-o iubi și m-o îngriji mai bine!
Sluga a alergat îndată să vestească pe feciori că tatăl mai are un ulcior plin cu galbeni și c-a hotărât să dea ulciorul aceluia dintre feciori care îl va iubi și-l va îngriji mai bine.
Să fi văzut cum alergau feciorii și nurorile cu pruncii după ele:
- Tătucă... Vin-la mine!
- Ba la mine...
- Noi te iubim mai mult!
- Ba noi...
Îi apucase dragostea de tată.
S-au luat la sfadă, care să-l îngrijească, la care să stea, la care să mănânce.
- Bun! a rostit bătrânul. Văd eu că mă iubiții cu toții. Voi sta pe rând la fiecare câte o săptămână. Și voi vedea eu cine mă iubește cu adevărat. Ulciorul îl voi îngropa într-un loc știut numai de mine. Și numai după moarte veți afla unde e.
L-au luat feciorii, l-au mângâiat, l-au îngrijit până la moarte; vroia fiecare să-i arate cât îl iubește.
Când a închis ochii, bătrânul a lăsat o scrisoare la notar. Și-n ea spunea unde-i ascuns ulciorul.
Feciorii au alergat și au dezgropat ulciorul.
În ulcior nu erau decât pietricele.
Iar alături de el, un răvaș. În răvașul acesta le povestea de-a fir-a-păr ce și cum făcuse.
Abia atunci au înțeles feciorii greșeala pe care-o făptuiseră.
Abia atunci au înțeles mâhnirea din inima aceluia ce le fusese tată...
Multumim pentru postare si pentru ce ne-ai reamintit.
RăspundețiȘtergere