15 mai 2010

Vise Naruite (4)

Lectii necesare
(...)
Lectia 1 - Visele cele mai dragi pe care ni le facem in aceasta viata, cele despre care credem ca sunt esentiale pentru fericirea noastra, trebuie sa fie abandonate complet daca vrem sa ajungem sa-L cunoastem bine pe Dumnezeu. (...) Visele naruite sunt necesare pentru cresterea spirituala.

Lectia 2 - Visele naruite produc o durere cumplita, uneori atat de intensa, incat ne e teama ca nu vom rezista. Si asa si e. Persoana care suntem inainte de durere nu poate supravietui. Din experienta viselor naruite iesim alti oameni, schimbati, dar nu intotdeauna in mai bine.
 Durerea nu este dovada unei credinte slabe. Este dovada ca suntem oameni normali.
 Ea este parte a unui proces necesar. Durerea este necesara daca dorim sa descoperim in noi un apetit pentru vise mai bune, pe care inainte nu le remarcam si nici nu le apreciem.
Ceva minunat supravietuieste oricarui lucru ingrozitor, si iese la suprafata cel mai clar atunci cand suferim. 

Lectia 3 - Unele din visele la care tii cel mai mult in viata aceasta vor ajunge farame. Aceasta e inevitabil. Ni se intampla tuturor inainte ca viata noastra pe pamant sa se sfarseasca. Nimei nu ajunge la capat fara sa cunoasca asta. (...) Unele din visele importante pentru noi se vor narui, si realizarea faptului ca Dumnezeu le-ar fi putut implini ne impinge spre o lupta teribila cu El. 

Lectia 4 - (...) In acelasi fel, cand visele marunte pe care le avem devin realitate, ne este greu sa apreciem visele mari. Nu ni le facem si nici nu urmarim implinirea lor. Numai o experienta a unei dureri adanci ne dezvolta capacitatea de a recunoaste adevarata viata si a ne bucura de ea. 

Lectia 5 - Cei mai multi oameni nu descopera niciodata viata adevarata. Necredinciosii nu au astfel de viata. Credinciosii, toti, o au, dar nu multi o si traiesc. Nu sunt multi crestinii care beau indelung din izvorul cu apa vietii. Ca rezultat inchinarea, comuniunea si marturia noastra sunt slabe. 

Lectia 6 - Trecutul nu mai poate fi reparat; viitorul insa ne este intotdeauna inainte. In orice imprejurare, cand visele bune ni se naruie, vise si mai bune sunt acolo ca sa le pretuim si sa le urmarim. (...) Indiferent de ce ni s-ar intampla in viata, un vis minunat ne va astepta intotdeauna sa-l visam, vis care, urmarit, va genera inlauntrul nostru o experienta necunoscuta si cu desavarsire noua. Experienta aceasta, ciudata la inceput, o vom recunoaste in cele din urma ca fiind cea a bucuriei. 
(Larry Crabb - Vise Naruite - pag. 62 - 64) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu