Federico Garcia Lorca
Umbra sufletului meu
fuge pe sub amurg de alfabete,
negură de cărți
și de cuvinte.
Umbra sufletului meu!
Am ajuns acolo unde
nostalgia se sfârșește,
iar lacrima se preschimbă
doar în albastru de suflet.
Umbra sufletului meu!
Coroana îndurerării
se termină;
rămâne însă gândul și substanța
bătrânei mele amiezi de buze
bătrânei mele amiezi
de priviri.
Printr-un labirint întunecos
de stele afumate
îmi rătăcește iluzia
veștedă.
Umbra sufletului meu!
Și-o nălucire de demult
îmi stoarce privirea.
Văd cuvântul iubire
prăbușit.
Privighetoarea mea!
Privighetoare
încă mai cânți?
(Madrid - Decembrie 1919)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu